x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Statul bulgar investește în explorarea gazelor din Mării Negre

Statul bulgar investește în explorarea gazelor din Mării Negre

de Adrian Stoica    |    23 Ian 2026   •   12:00
Statul bulgar investește în explorarea gazelor din Mării Negre
Sursa foto: Maria Lupan by Unsplash.com/Han Asparuh este situat în vestul Mării Negre, în Bulgaria, la sud de blocul Neptun din România, și are o suprafață de aproximativ 14.000 de kilometri pătrați, cu adâncimi ale apei puțin sub 2.000 de metri

Compania de stat Bulgarian Energy Holding (BEH) va participa la explorarea blocului Khan Asparuh din Marea Neagră, împreună cu OMV Offshore Bulgaria, o filială a austriacilor OMV și OMV Petrom, și cu compania israeliană New Med Energy.

În noua structură de parteneriat, OMV Petrom rămâne operatorul, cu o participație de 45%, NewMed Energy deține 45%, iar BEH deține 10%, scrie CEE Energy News.

Aceasta este prima dată când o companie de stat bulgară este implicată într-un astfel de proiect. Potrivit ministrului Energiei, pe lângă taxele de concesiune, care pentru producția de petrol și gaze pot ajunge la 30%, statul va primi și 10% din veniturile viitoare din producție.

Planul de lucru aprobat, valabil până la 18 octombrie 2026, prevede forarea a trei sonde – Vineh-1, Krum-1 și Vineh-2. Prima dintre acestea este deja în curs de desfășurare; forajul de explorare a început în decembrie 2025, cu nava de foraj Noble Globetrotter I.

Khan Asparuh este situat în vestul Mării Negre, în Bulgaria, la sud de blocul Neptun din România, și are o suprafață de aproximativ 14.000 de kilometri pătrați, cu adâncimi ale apei puțin sub 2.000 de metri. Activitățile de explorare au început în 2012 și au inclus forarea a trei sonde de explorare. O amplă campanie seismică 3D din mai 2020 a identificat potențiale ținte de foraj.

×