x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie SUA se implică în promovarea conectorului transbalcanic de gaze Coridorul Vertical

SUA se implică în promovarea conectorului transbalcanic de gaze Coridorul Vertical

de Adrian Stoica    |    18 Mar 2024   •   10:30
SUA se implică în promovarea conectorului transbalcanic de gaze Coridorul Vertical
Sursa foto: antena3CNN

Coridorul Vertical este următorul proiect vizionar pentru dezvoltarea energetică a regiunii, a declarat subsecretarul de stat american pentru resurse energetice, Jeffrey Pyatt, în cadrul  Forumul Macedonia de Est și Tracia, organizat pentru al doilea an consecutiv la Alexandroupolis.

Declaraţiile oficialului american privind Coridorul Vertical sunt în concordanţă cu poziția directorului general al companiei Transgaz, Ion Sterian, care a fost inițiatorul acestui proiect ce a prins contur acum. Reprezentantul Transgaz a pledat în nenumărate rânduri pentru importanța strategică a acestei magistrale energetice, fiind cel care a impulsionat ţările din jur să se ralieze la acest proiect strategic.

“Folosind infrastructura existentă din Grecia către Ucraina, Coridorul Vertical va permite GNL importat prin Grecia să umple rezervoarele uriașe de stocare din Ucraina, oferind o nouă sursă de gaze naturale pentru Europa Centrală și Balcanii de Vest, contribuind astfel la reducerea volatilității prețurilor”. Oficialul american a subliniat importanţa proiectului care va sprijini, după cum a spus el, intenția UE să se deconecteze complet de la gazele naturale rusești până în 2027”, a declarat subsecretarul de stat american pentru resurse energetice, Jeffrey Pyatt. Conform acestuia, la fel ca IGB (interconectorul de gaza Grecia-Bulgaria - n. red) și Alexandroupolis FSRU ( terminalul plutitor de LNG de la Alexandroupolis – n. red), Coridorul Vertical va fi văzut într-o zi ca un proiect al cărui obiectiv de conectivitate Sud-Nord este atât de evident încât investițiile și angajamentul politic necesar vor fi indiscutabile. În acest context, el a subliniat că atât actualul ambasador al SUA Giorgos Tsounis, cât și echipa sa din Atena, precum și propria echipă din Washington s-au concentrat asupra modului în care pot contribui la promovarea acestui proiect numit Coridorul Vertical.

Reamintim că la inițiativa companiei Transgaz, prin directorul general Ion Sterian, a avut loc pe 10 ianuarie, la sediul companiei româneşti, întâlnirea strategică a OTS-urilor semnatare ale Memorandumului de Înțelegere pentru Coridorul Vertical - Transgaz, DESFA (Grecia), Gastrade (Grecia), Bulgartransgaz (Bulgaria), ICGB (Bulgaria-Grecia), FGSZ (Ungaria) și, cu statut de observator, Eustream (Slovacia), GTSOU (Ucraina) și Vestmoldtransgaz (Republica Moldova). Reuniunea a pus bazele noului Memorandum care s-a semnat pe 19 ianuarie, cu ocazia CESEC de la Atena, în prezenţa comisarului european pentru energie, Kadri Simson. „Acest coridor va aduce prestigiu României şi securitate energetică pentru ţările din estul Europei, Republica Moldova şi Ucraina, dar şi pentru centrul Europei. Transgaz este un susţinător constant şi puternic al Coridorului Vertical, acţionând permanent prin respectarea angajamentelor asumate şi prin dezvoltarea unui dialog constructiv şi a unei cooperării strânse. Transgaz are încredere în sinergia Operatorilor Tehnici de Sistem din Grecia, Bulgaria, România, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova şi Slovacia, în impactul semnificativ pe care aceştia îl pot aduce în creşterea şi consolidarea securităţii energetice a ţărilor respective, a regiunii şi a Uniunii Europene. O dezvoltare coordonată a sistemelor acestor ţări şi a capacităţilor de interconectare poate contribui la transformarea regiunii şi continentului din perspectiva securităţii aprovizionării cu gaze şi să permită României să devină un pol de dezvoltare economică a Europei”, a declarat cu această ocazie Ion Sterian.

Recent, presa grecească a scris că 27 de companii, printre care și românești, au depus cereri neangajante de capacitate, cu un orizont 2024-2050, pentru viitorul coridor transbalcanic de gaze, ca fază a „testului de piață” privind modernizarea și extinderea sistemului de transport al gazelor din Grecia de către compania de stat DESFA. Următorea fază a „testului de piață” privind modernizarea și extinderea sistemului de transport al gazelor din Grecia, este cea a depunerii ofertelor ofertele angajante, care ar putea avea loc în mai 2024.

Activarea completă a Coridorului Vertical, prin modernizarea corespunzătoare a rețelelor din țările menționate mai sus, va permite transportul gazelor dinspre sud spre nord și viceversa, prin intermediul sistemelor europene de transport de gaze naturale și GNL, valorificând capacitățile sporite ale FSRU-urilor noi și în curs de dezvoltare din zonă. Acest potențial poate fi extins și mai mult prin utilizarea infrastructurilor pentru gazele regenerabile și hidrogen.

Parlamentul bulgar a adoptat decizia cu privire la Coridorul Vertical

Adunarea Națională din Bulgaruia a adoptat săptămâna trecută o decizie privind inițiativa Coridorului Vertical a operatorilor de transport gaze naturale din Bulgaria, Grecia, România, Ungaria, Slovacia, Ucraina și Moldova, oferind posibilitatea de a transporta volume suplimentare de gaze naturale din surse diverse și de încredere.

Proiectul de hotărâre cere ministrului Energiei să studieze posibilitatea finanțării europene pentru implementarea a trei proiecte de transport de gaze, a căror valoare indicativă este de 825 milioane BGN, fără TVA. De asemenea, se prevede ca până la 1 mai, ministrul Energiei să majoreze capitalul Bulgartransgaz EAD cu 200 milioane BGN, fondurile fiind utilizate pentru pregătirea și implementarea proiectelor.

Decizia prevede extinderea infrastructurii de transport gaze a Bulgartransgaz EAD și implementarea următoarelor proiecte: Creșterea capacității de transport gaze naturale la punctul de interconectare Kulata/Sidirokastro din Grecia către Bulgaria; Creșterea capacității de transport gaze naturale la punctul de interconectare Negru Vodă/Kardam din Bulgaria către România; infrastructură de transport de gaze de înaltă presiune pentru aprovizionarea consumatorilor din regiunea Maritsa de Est.

Raportul Comitetului pentru Energie precizează că implementarea acestor proiecte are o importanță strategică deosebită din două motive: suspendarea iminentă a tranzitului de gaze rusești prin Ucraina de la 1 ianuarie 2025; faptul că infrastructura existentă a Bulgartransgaz EAD nu permite înlocuirea integrală a gazului rusesc prin rețeaua sa, în timp ce proiectele vor oferi rețelei capacitatea tehnică de a transporta cantități tot mai mari de gaze naturale dintr-o varietate de surse fiabile.

Pentru a satisface cererea de gaze din Ungaria, Slovacia, Cehia, Austria, Croația și Italia, care primesc gaze prin Ucraina, sunt luate în considerare rute pentru aprovizionarea cu GNL prin rute din sudul, nordul și vestul Europei și o creștere de până la 4 miliarde de metri cubi a livrărilor din Rusia prin conducta offshore Turkish Stream.

Potrivit presei bulgare, după aderarea Ucrainei la inițiativa Coridorul Vertical de gaze, acesta reprezintă nu numai o soluție competitivă, ci și o soluție bazată pe solidaritate pentru a asigura aprovizionarea cu gaze către Europa. Implementarea acestor proiecte de către Bulgartransgaz EAD va permite utilizarea capacităților conductelor și instalațiilor de stocare a gazelor din Ucraina și va păstra rolul infrastructurii de gaze a Ucrainei pentru securitatea energetică europeană, se mai arată în raportul comisiei.

  • Kievul renunță la acordul cu Moscova

Potrivit agenției Reuters, citată de News.ro, oficialii din Ucraina au transmis duminică că nu intenţionează să prelungească un acord de cinci ani cu grupul rus Gazprom privind tranzitul gazului rusesc spre Europa sau să semneze altul. Conform unui acord convenit între Moscova şi Kiev în 2019, Rusia plăteşte Ucrainei să exporte gaze către Europa prin intermediul reţelei sale de conducte. Acordul expiră la sfârşitul lunii decembrie 2024. ”Pot confirma că nu avem planuri să încheiem niciun acord suplimentar sau să extindem acest acord (actual)”, a declarat ministrul ucrainean al Energiei, German Galuşcenko. Ucraina are un consum anual de gaze de circa 20 de miliarde de metri cubi, iar prin intermediul Coridorului Vertical își va putea asigura o parte din necesarul de consum.

 

 

 

×