Investitorii au subscris in prima săptămănă de la lansarea ofertei publice iniţiale doar 22,7% din acţiunile oferite de Transgaz.
TRANSGAZ
Investitorii au subscris in prima săptămănă de la lansarea ofertei publice iniţiale doar 22,7% din acţiunile oferite de Transgaz. Investitorii mici, care au obligaţia de lua acţiuni de minim 2.100 lei, au cumpărat 52,4% din numărul total de titluri ce le revenea, in vreme investitorii instituţionali, care trebuie să cumpere acţiuni de minim 500.000 de lei, au subscris doar 2,8% din titlurile rezervate lor.
Deşi tranşa investitorilor mari beneficiază de un număr de 706.430 de acţiuni, adică 60% din oferta totală, au fost subscrise numai 20.183 de acţiuni. Pentru micii investitori au fost oferite 470.954 de acţiuni, din care au fost cumpărate 247.224 de titluri. Subscrierile pot fi făcute numai prin companiile de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment şi Intercapital Invest şi prin Raiffeisen Bank. Ultima zi pentru acceptarea subscrierilor este 7 decembrie, iar preţul unei acţiuni este de 191,92 de lei.
Transgaz speră să obţină pentru cele 1,177 milioane de acţiuni listate, reprezentănd 10% din capitalul social, circa 65 de milioane de euro. Compania de stat ar putea ajunge direct la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti in luna februarie a anului viitor. (Daniel Ionaşcu)
Citește pe Antena3.ro