x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Taxa auto – Diferenţele vor fi restituite după 1 iulie

Taxa auto – Diferenţele vor fi restituite după 1 iulie

23 Iun 2008   •   00:00

Diferenţa dintre cuantumul taxei auto plătit conform formulei de calcul în vigoare şi suma care se va plăti dupa 1 iulie va fi restituită, doar la cerere, în termen de cel mult 45 de zile.



Diferenţa dintre cuantumul taxei auto plătit conform formulei de calcul în vigoare şi suma care se va plăti dupa 1 iulie va fi restituită, doar la cerere, în termen de cel mult 45 de zile, au declarat pentru Hotnews.ro surse din Ministerul Finanţelor.

Suma va fi rambursată în lei, la cursul de schimb din ziua restituirii, dar numai după ce vor fi compensate eventualele datorii ale solicitantului catre buget. Cererile de returnare a diferenţei vor putea fi depuse numai după 1 iulie, data de la care intra în vigoare noua variantă a taxei agreată de Comisia Europeană.

Persoanele care au fost sau vor fi taxate la prima înmatriculare a autoturismului, în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, conform formulei de calcul prevăzute, în prezent, de Codul Fiscal îşi vor putea primi diferenţa de bani, doar în baza unei cereri depuse la administraţia financiară. Cererea trebuie să fie însoţită de documentul care atesta plata taxei, precum şi de cartea de identitate a maşinii şi de certificatul de înmatriculare. Banii vor fi restituiţi, în cel mult 45 de zile, de la data solicitării.

Diferenţele vor fi plătite fie prin unitatile Trezoreriei statului, fie în cont băncar, numai după ce vor fi compensate datoriile bugetare ale solicitantului - persoană fizică sau juridică - în contul impozitelor pe venit, profit, taxei pe valoarea adaugată, contribuţiilor sociale şi altor taxe care se achită la bugetul de stat şi la bugetele de asigurări sociale.

Modalitatea de rambursare a diferenţei de taxă auto este detaliată în normele metodologice de aplicare ale ordonanţei de urgenţă pentru modificarea taxei auto. Normele au fost avizate de Comisia Europeană şi vor fi aprobate în şedinţa guvernului de miercuri. Noua formulă de calcul a taxei de prima înmatriculare, agreată de Comisia Europeană, va intra în vigoare la 1 iulie.
  • hotnews.ro

×
Subiecte în articol: economic