x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Taxe la jumatate pentru Uzo

Taxe la jumatate pentru Uzo

08 Oct 2004   •   00:00

Curtea Europeana de Justitie (CEJ) a decis ca Grecia poate taxa la jumatate bautura sa nationala, Uzo, comparativ cu celelalte tipuri de bauturi alcoolice, informeaza AP.

CONFLICT. Comisia Europeana considera ca este gresit ca statele membre UE sa impuna taxe mai mari pentru produsele provenind din celelalte state membre comparativ cu produsele similare din propria tara. Anumiti producatori s-au plans, la randul lor, de taxele ridicate impuse de Grecia pentru o serie de bauturi alcoolice precum gin, votca, tequilla sau rom. Cu toate acestea, CEJ a facut referire la un articol din legislatia europeana, care permite in mod explicit Greciei sa reduca taxele la bauturile sale alcoolice traditionale, dar aceasta reducere nu are voie sa fie mai mare de 50%.

PRODUS PROTEJAT. Prevederea permite reducerea taxelor pentru bauturile alcoolice incolore, cu aroma de anason, cu un continut de zahar mai mic de 50 grame/litru si in care "cel putin 20% din continutul de alcool al produsului final este compus din alcool provenit din distilarea in instalatii traditionale din cupru cu o capacitate maxima de 1.000 litri".

Doar Uzo se inscrie in aceasta descriere amanuntita. Acest tip traditional de bautura alcoolica greceasca este fabricat din coji de struguri si aromat cu ananas si alte mirodenii. Uzo este protejata de UE drept un produs exclusiv grecesc.

×
Subiecte în articol: economic