x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Tigarile fumeaza tinta de inflatie

Tigarile fumeaza tinta de inflatie

de Vali Blanaru    |    13 Apr 2006   •   00:00
Tigarile fumeaza tinta de inflatie

Guvernatorul BNR se confrunta cu un factor-surpriza in lupta cu rata inflatiei. Cresterea prognozata a preturilor de 6% pentru finele anului ar putea fi data peste cap de taxa de viciu a ministrului Nicolaescu, care, impreuna cu noile accize aplicate din luna iulie, va majora pretul tigarilor cu pana la 50%.

Introducerea taxei pe viciu ar putea crea presiuni inflationiste, avand in vedere ponderea ridicata detinuta de tigari in cosul utilizat la calculul preturilor de consum al populatiei, a declarat ieri guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu.

"Vazand ce pondere mare detin tigarile, aproape jumatate din ponderea painii, in gluma spus, ai senzatia ca in Romania se mananca tigari", a completat guvernatorul BNR. In cosul de consum utilizat de INS tigarile detin o pondere de 4%, in timp ce la paine procentajul este de aproape 8%.

PERICOLE. Evolutia favorabila a preturilor in luna februarie si martie nu reprezinta o garantie pentru continuarea dezinflatiei in ritmul dorit, deoarece exista inca potentiale socuri, in special din partea ofertei. Guvernatorul spune ca rata inflatiei din ultimele doua luni, de 0,2%, indica o inflatie anuala de baza putin peste 2%, asupra careia este greu sa mai intervii. In acest caz, puseele inflationiste din segmentul preturilor administrate sunt greu de contracarat prin restrangerea cererii. BNR a anuntat pentru acest an o tinta de inflatie de 5% plus/ minus un punct.

NOI BIRURI. Taxa pe viciu face parte din legiile promovate de ministrul Eugen Nicolaescu privind reforma in domeniul sanatatii, care au fost aprobate de Parlament sub forma angajarii raspunderii Guvernului si se afla la promulgare.

Taxa a fost stabilita la 10 euro/1.000 tigarete, respectiv 20 de eurocenti pentru fiecare pachet. Acciza pentru tigarete va creste, potrivit calendarului convenit cu UE, de la 1 iulie, cu aproximativ 25%. Taxa de 9,1 euro/1.000 tigarete, plus 30% din pretul maximal de vanzare, va fi mentinuta pana la jumatatea anului, cand urca la 11,47 euro plus 29%. Producatorii estimeaza ca pretul unui pachet de tigari va creste cu pana la 50% in urma celor doua taxe.

200 DE LEI GANDITORI
BNR va lansa la 1 decembrie o noua bancnota in valoare de 200 lei noi (2 milioane lei vechi).
Noua bancnota va avea pe avers portretul filosofului Lucian Blaga, iar pe revers o compozitie avand in prim-plan Ganditorul de la Hamangia.
"Am considerat ca o bancnota de o valoare echivalenta cu 50-60 euro era o necesitate si am avut in vedere si nivelul mediu al retragerii de la bancomate, care depaseste cu putin 200 lei/tranzactii", a aratat Isarescu.
Noii bani vor ajuta si la obisnuirea populatiei cu insemenele utilizate in Uniunea Europeana, Romania avand dupa aceasta lansare un numar egal de bancnote cu cele utilizate in zona euro.

DENOMINAREA E GATA
BNR estimeaza ca in decembrie toate bancnotele vechi vor fi retrase din circulatie.
Leul vechi isi va pierde puterea de circulatie de la 1 ianuarie 2007, dar va putea fi preschimbat gratuit pe perioada nelimitata la BNR. Mugur Isarescu a precizat ca la sfarsitul anului trecut numerarul nou reprezenta 58% din total, procentaj ce va creste la 85% in iunie si la 100% in decembrie. BNR nu va mai emite, din luna septembrie, bancnota veche, in prezent fiind introduse pe piata doar cele de 500.000 lei vechi si de 1 milion de lei.
Guvernatorul estimeaza ca din vechile monede populatia va pastra circa 50% in timp ce bancnotele vor fi retrase de pe piata aproape integral. "Este posibil ca moneda de 100 de lei, care este si frumoasa, sa ajunga de colectie si sa aiba caracter numismat", a estimat Isarescu.

×
Subiecte în articol: economic