Cea mai puternică firmă cu acţionariat autohton de pe piaţa distribuitorilor de cosmetice, Side Trading, se plasează abia pe ultima poziţie într-un clasament al celor mai mari 10 companii care activează în sector.
Primul loc este ocupat de Interbrands, firmă controlată de o companie off-shore înregistrată în Cipru, care distribuie în România produse ale unor companii precum Procter& Gamble, Kotanyi, Henkel sau Angelli. Liderul mondial în frumuseţe, francezii de la L’Oreal, ocupă doar poziţia a doua la cifra de afaceri, însă sunt pe primul loc la profit.
O altă firmă din Franţa, Sephora, deţinută de Louis Vuitton, se plasează pe poziţia a şaptea. Gigantul american Colgate-Palmolive ocupă locul al treilea, iar cei de la Johnson Wax, poziţia a şasea. Nemţii de la Beiersdorf, care distribuie mărcile NIVEA, Eucerin, La Prairie, Labello, sunt abia pe poziţia a patra.
În clasament se mai af lă o firmă grecească, Sarantis, care a cumpărat Elmiplant şi ulterior a mutat producţia în Grecia, precum şi o companie cu acţionari turci şi sirieni, respectiv Coty Cosmetics.
Sectorul a avut o evoluţie pozitivă în 2014, toate firmele din top şi-au majorat atât cifra de afaceri, cât şi profitul net comparativ cu anul 2013. „Cei mai mari zece jucători au înregistrat cu toţii profit”, se arată într-un comunicat al RisCo.ro.