x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Topul Firmelor din Bucuresti - Cine sunt campionii afacerilor cinstite?

Topul Firmelor din Bucuresti - Cine sunt campionii afacerilor cinstite?

23 Oct 2004   •   00:00

Coca-Cola, Interagro, Lafarge, Cristim, Sicomed, Griro, Mobexpert sunt doar cateva dintre companiile care au ocupat locul intai in topul firmelor bucurestene. Lor li se adauga multe alte microfirme, performere in nisa lor de piata.

DANIELA IVAN

Click pentru a mari imaginea
PREMIANTI. Sute de firme bucurestene au luat medalii pentru performantele pe care le-au realizat
Cele mai dinamice si mai performante companii romanesti sunt premiate de Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti (CCIRB), care a dat publicitatii a XI-a editie a Topului Firmelor din Municipiul Bucuresti. Clasamentul s-a realizat, in premiera, pe sase domenii distincte: cercetare-dezvoltare si high-tech; industrie; comert-exportatori-turism; agricultura-silvicultura-industrie alimentara; constructii si servicii.

INDUSTRIE. Batalia cea mai dura s-a dat in domeniul industrial, unde diversitatea sectoarelor de activitate a impus existenta a 17 topuri, cate unul pentru fiecare domeniu de activitate. In cadrul fiecarui clasament au fost premiate, separate, firmele foarte mari, mari, mici si microintreprinderile. Printre performeri, nume cunoscute precum: Sicomed (pozitia 1 la industria chimica), Gealan Romania SRL (firme mari, industria de prelucrare a cauciucului), Apa Nova Bucuresti (producerea energiei, intreprinderi foarte mari), Griro SA (industria de masini si echipamente), Elvila (industria mobilei), Steilmann SRL (confectii si blanuri).

AGRICULTURA. Interagro SA a fost premiata pentru cea mai performanta firma din agricultura, Cristim pentru productia si prelucrarea carnii, Danone pentru fabricarea produselor lactate, Atifco International (fabricarea produselor de morarit), Elite Romania (produse zaharoase, din cacao a ciocolatei, prelucrarea ceaiului si a cafelei), Coca-Cola (industria bauturilor).

SERVICII. Turismul si comertul cu amanuntul au luat cele mai multe premii in acest sector de activitate. Happy Tour, Paralela 45, Gillette Romania srl, 3M Romania, Comautocar 2002 Billa, Flanco, Avon Cosmetics sunt doar cateva dintre premiati.

CRITERII

"Ierarhia a fost stabilita in functie de un set de indicatori ale caror ponderi au fost particularizate pentru fiecare domeniu, astfel incat putem sustine ca firmele laureate sunt in mod real campionii afacerilor cinstite din Romania", a declarat George Cojocaru, presedintele CCIRB. Indicatorii utilizati sunt: cifra de afaceri neta, profitul din exploatare, rata profitului curent, eficienta utilizarii resurselor umane, efortul de dezvoltare, eficienta utilizarii capitalului angajat. Din start au fost eliminati comerciantii care au datorii la bugetele publice si la bugetul fondurilor speciale de peste 5% din cifra de afaceri, precum si cei care au incalcat principiile eticii in afaceri.
×
Subiecte în articol: economic