După proverbul "câinii latră, ursul merge", Elena Udrea, ministrul demis al Turismului, continuă să achiziţioneze servicii de publicitate în presa scrisă internaţională chiar dacă unele contracte similare, încheiate cu ceva timp în urmă, au făcut subiectul unei Comisii parlamentare de anchetă.
De data aceasta, Ministerul Turismului vrea să achiziţioneze din bani publici inserţii publicitare în presa din Marea Britanie pentru suma de 45.000 de lire sterline, plus 15% TVA (în total 51.750 de lire sterline echivalentul a 243.225 de lei). Curios este că perioada aleasă pentru cumpărarea de reclamă în presa internaţională se suprapune cu perioada alegerilor prezidenţiale de la noi din ţară, respectiv 18 noiembrie-20 decembrie. Procedura la care a apelat Ministerul Turismului de data aceasta este cerere de oferte. Oferta poate fi redactată în limba română, engleză sau orice altă limbă de circulaţie internaţională. Agenţiile interesate au depus oferta până la termenul limită la sediul Reprezentanţei Turistice din Londra, însă nici una dintre ele nu s-a încadrat în cerinţele MT. "Au depus ofertă două firme: «Orchestra» şi «ELMSCOTT», dar amândouă au fost declarate neconforme, deoarece nu au corespuns caietului de sarcini", se arată în răspunsul primit de la Ministerul Turismului.
În Caietul de sarcini se specifică că va fi desemnată câştigătoare oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Ministerul Turismului prin intermediul acestor inserţii publicitare vrea să promoveze diversitatea ofertei turistice a României astfel încât aceasta să devină atractivă pentru turiştii britanici şi să atragă şi interesul firmelor de turism. Campania se adresează potenţialilor turişti care aparţin publicului educat, peste vârsta de 35 ani, din mediile urban şi rural, cu venituri medii şi peste medie, iar pentru segmentul de ski sectorul de turişti la nivel de începător şi intermediar, cu venituri medii şi peste medie.
CONDIŢII
Agenţia de publicitate specializată, prin intermediul căreia se va desfăşura campania media, trebuie să facă dovada că a mai realizat contracte similare pentru campanii media în ziare de circulaţie naţională. Ofertantul trebuie să aibă cifra medie de afaceri DE minimum 90.000 lire sterline pentru ultimii trei ani. De asemenea, acesta trebuie să demonstreze că a încheiat, în ultimii trei ani, minimum un contract similar cu o valoare de 15.000 de lire sau trei în sumă de 20.000 lire, precum şi o recomandare referitoare la servicii similare. Ofertantul trebuie să prezinte media-planul pentru fiecare publicaţie propusă şi orice alte documente pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea contractului. Mai mult trebuie să prezinte o anexă la formularul de ofertă care trebuie să conţină preţul pe centimentru pătrat de reclamă, calculat la o singură apariţie şi tirajul mediu, certificat. În plus, se solicită garanţie de bună execuţie în valoare de 10% din preţul contractului.
Bani pentru publicitate
Agenţia de publicitate selectată va asigura dezvoltarea unui media-plan şi a două concepte de imagine prin care să promoveze diversitatea atracţiilor turistice din România (cultura, oraşe, eco turism etc.), care să ilustreze sloganul "Romania - land of choice", precum şi pentru prezentarea României ca destinaţie de schi şi snowboard pentru începători şi intermediari.
Operatorul economic câştigător va stabili de comun acord cu Ministerul Turismului, prin Reprezentanţa Turistică Londra, forma şi conţinutul final al inserturilor ce urmează a fi publicate. Inserţiile publicitare se vor face în pagini de reclamă, nu de editoriale.
Ministerul este interesat să apară reclama în trei ziare de referinţă de circulaţie naţională, la secţiunea de turism, care să aibă tiraj de 300.000 de exemplare, respectiv 100.000.
Pentru ambele secţiuni ministerul este interesat exclusiv de ediţia de week-end, iar inserţia trebuie să fie pe pagina color şi impară. Bugetul estimat pentru ziare este de 35.000 de lire sterline, plus 15% TVA, iar pentru reviste 10.000 lire,
plus TVA 15%.
Citește pe Antena3.ro