x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Una din cinci gospodării, în sărăcie energetică

Una din cinci gospodării, în sărăcie energetică

23 Feb 2018   •   17:30
Una din cinci gospodării, în sărăcie energetică
Sursa foto: MARIN RAICA/JURNALUL NATIONAL

O cincime dintre gospodăriile din România se află în sărăcie energetică, însă doar 4% primesc ajutoare de la Ministerul Muncii şi nu există un plan naţional de combatere a sărăciei energetice, a declarat Corina Murafa, expert în politici energetice la Centrul pentru Studiul Democraţiei. 

„Fenomenul sărăciei energetice se află la intersecţia dintre venituri mici, facturi mari la utilităţi şi eficienţă energetică scăzută. Când se intersectează aceşti factori, rezultă o imposibilitate a gospodăriei de a-şi asigura serviciile energetice necesare la costuri rezonabile. Prin servicii energetice s-a înţeles mai mult asigurarea căldurii şi mai puţin a consumului de energie electrică pentru iluminat”, a spus Murafa. „În România, discutăm de 280.000 de locuinţe fără niciun fel de instalaţie electrică, conform recensământului INS, vorbim de 800.000 de consumatori cu tarife sociale la energie electrică şi, în urma unei analize, am concluzionat că ei se suprapun cu cei care beneficiază de ajutor de încălzire, care sunt tot în jurul acestui număr. De ajutoare de încălzire pe electricitate beneficiază doar 8.000 de gospodării şi există un număr de circa 400.000 de gospodării din România cu acces informal la electricitate. Astfel, noi am concluzionat că undeva la 21% din gospodăriile din România se află în sărăcie energetică”, a precizat Murafa. Ea a arătat că, la nivel european, există multe măsuri de combatere a sărăciei energetice, atât pe termen scurt, financiare şi non-financiare, cât şi pe termen lung. 

 

×
Subiecte în articol: saracie energetica romania