x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vin pedepse grele pentru comercianţii incorecţi

Vin pedepse grele pentru comercianţii incorecţi

22 Apr 2019   •   11:19
Vin pedepse grele pentru comercianţii incorecţi
Sursa foto: RapidEye/Getty Images/iStockphoto

Comercianţii urmează să plătească amenzi pornind de la 4% din cifra de afaceri sau două milioane de euro dacă se vor face vinovaţi de fapte specifice dublului standard. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a propus, în acest sens, un amendament pentru completarea Directivei europene 29/2005.

Conform iniţiativei, „se interzice cu desăvârşire de către orice comerciant, indiferent unde se află el, să practice calitate dublă a produsului”, a explicat Daea. „Cu alte cuvinte, în acelaşi lot să fie aceeaşi calitate, indiferent unde pleacă, că pleacă în Belgia, că pleacă în Germania, că pleacă în România, şi să se respecte întocmai”, a continuat ministrul.

El a precizat că, pe plan naţional, există în acest sens două direcţii de acţiune. „În primul rând, acest control pe baza legilor pe care le avem. Continuăm controalele şi le intensificăm la toate produsele care sunt puse pe piaţă în România”, a spus Daea.

Accelerarea controalelor

Ministrul consideră că „în perioada aceasta se impune accelerarea controlului”, dat fiind că „sunt aceste vârfuri de aprovizionare în ţară cu tot felul de produse legate de evenimentele care se produc în România şi nu numai în România”.

În viziunea lui Daea, unii comercianţii îşi urmăresc interesele, „uneori îndepărtându-se de pretenţiile consumatorului şi îndepărtându-se de consumator, în condiţiile în care pun în mişcare produse care nu sunt din punct de vedere sanitar-veterinar în regulă”.

În al doilea rând, acesta s-a referit la „un program de creştere a producţiei şi de realizare a unor produse româneşti care sunt mult mai valoroase”, în special produse din legumicultură şi fructe, „pe care să le realizăm şi să le punem în contrapartidă pe piaţă consumatorului”, în aşa fel încât „să descurajăm aceste produse din afara ţării, apreciind calitatea deosebită pe care le au produsele româneşti”, a mai spus ministrul Agriculturii. 

 

„Ştim foarte bine că dublul standard este o realitate, şi nu o ficţiune. Este o realitate pentru că a putut fi constatat în mai multe ţări ale Uniunii Europene, în mod deosebit în ţările din partea de est. Trebuie măsuri aspre, radicale, pentru că nu este posibil să tratezi diferit un consumator din România sau un consumator din altă parte, pe piaţa unică. Vom face precizările juridice necesare, în aşa fel încât această posibilitate să nu existe în România şi să fim în egalitate cu fiecare cetăţean din UE, pentru fiecare produs pe care îl punem pe masa consumatorului” – Petre Daea, ministrul Agriculturii

Cumpărătorii de produse agroalimentare din estul Europei sunt dezavantajaţi faţă de cei din Occident

 

×