x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vrei pensie minimă, plăteşti taxele locale

Vrei pensie minimă, plăteşti taxele locale

de Daniel Ionaşcu    |    28 Dec 2011   •   21:00

Guvernul va suspenda timp de cinci luni plata pensiei minime sau indemnizatiile de crestere a copilului daca persoanele care primesc aceste sume nu-si platesc taxele locale potrivit unei decizii a Guvernului. Prin aceeasi ordonanta, Guvernul a decis sa introduca si sanctiunea de suspendare a alocatiei pentru sustinerea familiei in situatia in care titularul nu depune in termen declaratia pe propria raspundere in vederea mentinerii acordarii acestui drept.

Ordonanta de urgenta aprobata de Guvern mai stabileste ca alocatia de stat pentru copii, indemnizatia de crestere a copilului, venitul minim garantat, alocatia pentru sustinerea familiei vor fi raportate la indicatorul social de referinta, care are valoarea de 500 de lei.

In schimb, de plata alocatiilor vor beneficia toti copiii, indiferent de situatie, a precizat ieri Ministerul Muncii. Suspendarea beneficiilor sociale pentru neplata taxelor locale a fost decisa prin ordonanta de urgenta si este argumentata de Guvern prin necesitatea aplicarii prevederilor Legii asistentei sociale. "Actul normativ prevede unele modalitati de penalizare pentru persoanele care primesc beneficii sociale si nu platesc taxele si impozitele locale, astfel incat sa fie implementate prevederile Legii asistentei sociale. Astfel, se suspenda pe o perioada de cinci luni beneficiul de asistenta sociala acelor persoane care nu isi vor achita taxele si impozitele locale", potrivit Guvernului, citat de Mediafax. "Beneficiarii de venit minim garantat, alocatia de sustinere a familiei si indemnizatia de crestere a copilului care nu isi platesc taxele si impozitele locale pot fi suspendati din plata pe perioada de pana la cinci luni. Reintra in plata in momentul in care fac dovada achitarii taxelor si impozitelor locale, urmand sa primeasca si suma cuvenita pe perioada suspendarii. Precizam ca nu sunt vizati beneficiarii de alocatii de stat pentru copii", se arata in comunicatul Ministerului Muncii.

×