x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie www.mieionline.ro

www.mieionline.ro

06 Apr 2005   •   00:00

La Buzau, in Ialomita, la marginea Clujului, satenii s-au apucat sa-si puna mieii de Pasti la vanzare pe Internet. Ca sa scape de bisnitarii care vin si-i cumpara la preturi de nimic si sa nu se mai deplaseze pe la targuri.

  • de EUGENIA MIHALCEA
  • ECONOMIC/BUSINESS
  • TEHNOLOGIZARE. Din staul, mieii de Pasti au ajuns pe Internet
    Aron Constantin locuieste in Mihail Kogalniceanu, judetul Ialomita, si are vreo 700 de oi si 200 de miei, suficient de mari cat sa-i vanda de Pasti. Cu toate acestea, el se plange ca romanii nu se inghesuie sa cumpere. Arabii, in schimb, da. "Anul trecut am mai vandut pe la arabi, care i-au dat mai departe, in tarile lor", spune Aron suparat. Mai ales ca a vandut cu 50.000 de lei kilogramul. Anul acesta, la initiativa fratelui sau, care locuieste in Bucuresti, a pus un anunt pe Internet, pe pagina de web. "Am un frate la Bucuresti, care m-a pus pe calculator", ne lamureste Aron. Fara succes insa. "Am asteptat sa sune italienii, ca a fost Pastile lor, si sa vand mieii cu 2 euro kilogramul", nadajduia ciobanul din Kogalniceanu. Cu toate ca a pus anuntul de vreo luna, nu l-a sunat nimeni sa cumpere, iar ca sa mearga la targ ii trebuie prea multi bani pentru transport. "La noi, in Baragan, nu prea se vand miei, numai in Bucuresti, dar e departe."

    ARABII. Nici in satul Nojag, din Hunedoara, n-a ajuns Internetul, dar satenii n-au asteptat momentul si au publicat anunt pe net sa-si vanda mieii de Pasti. "Stiti, apai, suntem aicea cu cineva de la Deva, un doctor veterinar care a dat anuntul", spune sotia lui Breja. Barbatul nu-i acasa, e la semanat, dar oricum n-a sunat nimeni. Femeia spune ca au ajuns la Internet pentru ca ei cauta o piata mai buna, iar timpul nu le permite sa strabata drumul pana la Deva. Anul trecut au vandut cu 65.000-70.000 de lei kilogramul, dar acum spera sa dea cu 80.000 de lei kilogramul de miel viu. "Depinde de cumparator. Cei mai multi vin, ii iau cu un pret si-i dau mai departe cu alt pret." Chiar daca au facut o incercare cu Internetul, satenii nu prea au incredere ca-i va suna cineva. "O sunat un client din Timisoara, care vrea 100 de miei. Dar ii vrea taiati, iar noi nu putem asa, ca n-avem abator, stiti dumneavoastra", spun oamenii din Cluj. In comuna clujeana Hasdate, Farcas a invatat ceva de la arabi. Dupa ce a facut afaceri cu ei vreo doi ani, i-a venit ideea sa comercializeze mieii online. "Am luat sase-sapte site-uri si am introdus anuntul. Inca nu a sunat lumea, ca nu-i perioada, poate dupa 15 aprilie", spune baiatul lui Farcas. Pe langa el s-au mai adunat cativa vecini care si-au pus mieii la bataie. In total? Vreo 120 de miei numai buni de taiat, la numai 80.000 de lei kilogramul.
    "Decat sa-i tot tai si sa-i vand la piata, e mai mic efortul daca s-ar vinde de acasa, cantitate mai mare", adauga Farcas.

    PATRONATUL. Presedintele Patronatului Crescatorilor si Exportatorilor Romani de Ovine (PCERO), Mihai Dumitriu, considera ca efectivele de miei sunt mai mult decat suficiente pentru a asigura intreaga cantitate de carne care va fi ceruta in perioada Pastilor. "Anul trecut am obtinut peste sase milioane de capete, in crestere fata de anul precedent, cand au fost putin sub sase milioane, dar si asa am taiat circa trei milioane de miei", a adaugat presedintele PCERO.

    OPORTUNITATI
    "Am un frate la Bucuresti, care m-a pus pe calculator. Am asteptat sa sune italienii, ca a fost Pastile lor, si sa vand mieii cu 2 euro kilogramul"
    Aron Constantin
    cioban din Mihail Kogalniceanu

    TARANII DIN SEPREUS AU DAT TONUL
    Crescatorii de oi din comuna aradeana Sepreus s-au unit intr-o asociatie si s-au decis sa-si puna mieii de vanzare pe Internet. La pagina de web a comunei, domnul Mihai, inginer la Primarie, da relatii despre mieii de Pasti. "Noi suntem un fel de intermediari, ca ei, crescatorii si-au facut un comitet si cu ei se vorbeste", spune domnul Mihai. Adica functionarul de la Primarie se duce si-i cauta prin sat sa vorbeasca la telefon cu eventualii cumparatori. Daca nu-i gaseste, lasa vorba sa sune mai tarziu. Ideea a fost a primarului, Teodor Pintean, sa-i ajute pe tarani la vanzare, ca sa nu mai vina intermediarii sa cumpere la pret mic sau sa se plimbe oamenii pe la targuri in Saptamana Mare. De sunat nu prea suna lume, numai un abator din Arad, cineva din Bucuresti si un intreprinzator din Timisoara, dar care vrea mieii gata taiati. Asta de la finele lunii martie, cand a fost pus anuntul. Mihai Incicau este reprezentantul Comitetului de crescatori din Sepreus si spune ca de Pasti se aduna la vanzare vreo 200 de miei. "Anul trecut au venit bisnitarii, care i-au vandut mai departe la un pret mai bun. Acum ne-am facut noi socotul si i-am bagat pe Internet, barem sa vindem 100", spune Mihai. Satenii din comuna aradeana vor sa vanda cu 100.000 de lei kilogramul de miel viu si sa dea si ei ochii cu oamenii care vor sa cumpere. Sa le iasa si lor un ban, tinand cont ca Incicau, care are 350 de oi, cheltuieste 15 milioane de lei anual pe pasune, alti bani pe hrana, paza, tratament, ajungand undeva la 100 de milioane pe an pentru toate oile. La 60 de kilometri de Arad, ciobanii si-au bagat mieii pe Internet si acum asteapta.

    PRETURI
    Mieii de Pasti vor costa anul acesta intre 65.000 - 90.000 de lei kilogramul in viu si 135.000 - 155.000 de lei kilogramul carcasa, conform Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale.
    Pentru perioada Sarbatorilor de Pasti, in acest an, se preconizeaza sacrificarea a 2 - 2,5 milioane de miei si iezi. De asemenea, pentru ca in 2005 Sarbatorile Pascale vor avea loc la inceputul lunii mai, va fi asigurat pe deplin necesarul de miei. Astfel, in luna ianuarie s-au obtinut circa 570.000 de miei, 2,9 - 3 milioane de miei in luna februarie, iar varful se va obtine in perioada aprilie - mai, respectiv 6,5 - 6,7 milioane de miei. Pentru sacrificare se va ajunge la o greutate de 15-30 de kilograme in viu, obtinandu-se carcase de 8 - 2 kg.
    ×
    Subiecte în articol: economic anul milioane pasti miei mieii kilogramul