Agenţia de Evaluare Financiară Fitch Ratings a îmbunătăţit ratingurile Garanti Bank România, respectiv calificativul pentru datorii pe termen lung al băncii, de la ?BBB-?, de la ?BB+' (cu perspectivă stabilă), cel pentru datorii pe termen scurt, la ?F3', de la ?B', iar ratingul de suport, la ?2', de la ?3', a anunţat vineri un comunicat al băncii remis AGERPRES.
Cu această ocazie, Fitch a accentuat importanţa strategică a Garanti Bank pentru banca sa mamă.
"Ne-am asumat un angajament solid pe piaţa locală, iar strategia noastră este să continuăm să creştem şi să ne dezvoltăm. Îmbunătăţirea ratingurilor IDR şi de suport de către Fitch confirmă planurile noastre pe termen lung", a declarat Ufuk Tandođan, CEO of Garanti Bank România.
Garanti Bank România face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România, care reuneşte şi Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) şi Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA).
Garanti Bank este deţinută de către Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), cea mai mare bancă din Turcia din punct de vedere al capitalizării bursiere. TGB este o bancă universală, cu servicii de top în toate segmentele de business, şi are peste 10 milioane de clienţi în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.
Prezentă în România din 1998, Garanti Bank a dezvoltat un portofoliu solid de clienţi şi şi-a extins prezenţa naţională prin sucursale şi canale alternative, ajungând la o reţea extinsă de peste 300 de bancomate inteligente.