x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Românii preferă investițiile în tehnologie și energie

Românii preferă investițiile în tehnologie și energie

15 Sep 2021   •   21:30
Românii preferă investițiile în tehnologie și energie

Investitorii români individuali sunt mai predispuși să investească în acțiuni și în criptoactive în următoarele 12 luni, potrivit unui sondaj recent comandat de platforma de investiții eToro.

În ce privește oportunitățile bursiere pe termen scurt, investitorii români consideră că tehnologia și energia vor reprezenta cele mai bune investiții în următoarele trei luni, arată o analiză semnată de Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro.

Sondajul Retail investor Beat a întrebat 6.000 de investitori individuali din 12 țări, printre care și România, în ce active este probabil să investească în următoarele 12 luni. În România, 46% dintre respondenți au indicat acțiunile, în timp ce 47% au indicat criptoactivele. Intenția românilor de a investi în criptoactive este cea mai mare din grupul intervievat, urmată de investitorii polonezi cu 45% și de cei cehi cu 35%. La polul opus se află investitorii din Danemarca și Australia, cu doar 13% și, respectiv, 16%. Intenția medie de a investi în criptoactive este de 27%.

În ceea ce privește acțiunile, australienii (69%) și americani (65%) sunt cei mai predispuși să investească în acest activ în următoarele 12 luni. Media sondajului este de 53%, investitorii polonezi (36%) fiind cei care au cea mai mică intenție de a investi în acțiuni, urmați de români cu 46%.

Interesul pentru tehnologie este evident mai mare în cazul investitorilor români pentru că, spre deosebire de alții, aceștia înțeleg criptomonedele. Doar 6% dintre investitorii din România intervievați au declarat că nu înțeleg bitcoin, cifra ajungând la 10% în cazul celor cu vârsta de peste 55 de ani. Românii sunt pasionați de tehnologie, 53% dintre ei considerând acest domeniu ca fiind unul care va oferi cele mai bune oportunități de investiții în următoarele trei luni, urmați de 50% dintre italieni. Următorul domeniu este cel al energiei (petrol și gaze), 37% dintre români manifestându-și interesul pentru acest sector. Printre preferințe, urmează sănătatea, telecomunicațiile și serviciile financiare.

În ceea ce privește zona geografică cea mai promițătoare, 52% dintre investitorii români și francezi sunt de acord că Europa este piața care va prezenta, cel mai probabil, una dintre cele mai bune oportunități de cumpărare de active în următoarele trei luni. În general, 38% dintre investitorii chestionați văd Europa, 39% - Statele Unite și 24% - China ca piețe preferate.

Interesant este că, atunci când vine vorba de obligațiuni, instrumente cu venit fix, 54% dintre italieni declară că este probabil să investească în acestea, urmați de 39% dintre francezi. Cifra medie a sondajului este de 32%. Australienii și danezii manifestă cel mai scăzut interes pentru acest instrument, doar 12% dintre australieni și 23% dintre danezi declarând că vor investi probabil în aceste instrumente. Doar 28% dintre români consideră acest instrument ca făcând parte din strategia lor de investiții în următoarele 12 luni.

În timp ce 40% dintre investitorii chestionați se tem că piețele se află într-o bulă, investitorii individuali cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani consideră că este posibil să investească mai mult în următoarele 12 luni decât segmentele mai în vârstă. Iar cu 40%, România are cel mai mare număr de investitori din această categorie de vârstă.

Cercetarea a fost realizată de Opinium în perioada 28 iunie 2021 - 21 iulie 2021 pe un eșantion de 6.000 de investitori individuali din 12 țări - câte 500 în fiecare țară: Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda, Danemarca, Australia, Polonia, România și Republica Cehă. Investitorii individuali au fost definiți ca fiind persoane care se administrează singure sau care beneficiază de consiliere și care dețin cel puțin un produs de investiții, inclusiv acțiuni, obligațiuni, fonduri, un ISA (cont individual de economii) pentru investiții sau echivalent. Nu a fost necesar ca aceștia să fie utilizatori eToro.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Investitii tehnologie energie