x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Lăzescu: “Media a ajuns în cea mai degradată stare etică şi profesională din ultimii 20 de ani”

Lăzescu: “Media a ajuns în cea mai degradată stare etică şi profesională din ultimii 20 de ani”

de Alex Revenco    |    04 Feb 2011   •   18:10

Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al TVR, a fost prezent vineri la rotunde cu tema “Mass-media din România – provocările şi oportunităţile anulu 2011”, organizată de Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind. Cu acest prilej, el a spus că mass-media din România se confruntă în prezent cu mai multe probleme, printre care criza economică şi “standardele prăbuşite”, în care a încadrat şi “şantajul de presă”. “După părerea mea, media a ajuns în cea mai degradată stare etică şi profesională din ultimii 20 de ani”, a adăugat Lăzescu.

El a mai spus că, în prezent, mass-media se confruntă cu mai multe probleme. “Una este dimensiunea economică. Eu sunt mai puţin optimist din această perspectivă. Indiferent dacă situaţia economică se îmbunătăţeşte, noi avem o schimbare fundamentală în ceea ce priveşte modelele de business în presă (...) Pe termen lung, nimic nu poate exista decât dacă are un model de afaceri, un model de subzistenţă economică solid. Avem o problemă fundamentală de tranziţie către ce modele de afaceri, un model bazat pe publicitate, unul pe abonamente”, a spus Alexandru Lăzescu, citat de Mediafax.

Pe lângă “şubrezenia economică evidentă”, Lăzescu a mai spus că şi standardele “au fost spulberate”. “În ce măsură media mai e media şi jurnalistul mai e jurnalist şi nu se transformă în armă de luptă? Dacă cineva se numeşte jurnalist nu înseamnă că face jurnalism (...) Ceea ce se întâmplă la nivelul unei instituţii, standardele sunt prăbuşite cu totul. De vreo zece ani există un fenomen care este găunos şi mănâncă din interior credibilitatea mediului. Este vorba despre şantajul de presă, în România − mai puţin în Bucureşti, dar în ţară se practică cu mare abilitate. Există modele foarte clare de joc. Ştiu oameni care sunt exasperaţi de ceea ce se întâmplă. S-a ajuns la un grad de sofisticare a atacului orchestrat”, a spus Alexandru Lăzescu, precizând că acest sistem funcţionează foarte bine “pentru că este cauţionat de actori importanţi”, de autorităţi, dar şi de oameni din mediul politic care folosesc “şantajul” împotriva adversarilor sau chiar în interiorul propriilor grupuri de influenţă.

În ceea ce priveşte Televiziunea Română şi Radioul Public, Mircea Toma, preşedintele ActiveWatch − Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP), a spus vineri, la masa rotundă “Mass-media din România − provocările şi oportunităţile anului 2011”, că “actorii relevanţi din România, cu forţă de decizie, nu vor o lege a radioului şi a televiziunii publice”. “Nici un actor politic, nici unul dintre cei care sunt acum la putere nu vrea o televiziune autentic independentă. Am avut sentimentul la un moment dat că Băsescu susţine o lege a televiziunii şi radioului faţă de alţi actori politici care nu doreau, ca să descoperim o perversiune foarte simpatică. În acest proiect de lege, manipularea se realiza prin intermediul societăţii civile, ceea ce mi s-a părut excelent ca idee (...) Nu avea un mecanism transparent şi criterii clare de promovare în CA (consiliile de administaţie de la TVR şi Radioul Public, n.r.) a viitorilor membrii. La şmecheria asta nu am pus botul”, a mai spus Mircea Toma.

×
Subiecte în articol: mass-media