x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii 12 joburi care îi fac pe angajați să se simtă mizerabil

12 joburi care îi fac pe angajați să se simtă mizerabil

de Giulia Anghel    |    23 Oct 2019   •   12:24
12 joburi care îi fac pe angajați să se simtă mizerabil
Sursa foto: pixabay.com

Dacă ești nemulțumit de locul de muncă pe care îl ai, gândește-te mai bine. Sigur, cu excepția cazului în care ești ospătar, situație în care ai tot dreptul să te plângi, scrie site-ul indy100.com.  Un studiu despre satisfacția la locul de muncă a angajaților americani, realizat de Universitatea din Chicago, confirmă ceea ce bănuiam cu toții. Joburile care presupun muncă manuală și sunt prost plătite aduc cea mai mare nefericire. 

Meseriile în care te simți mizerabil sunt cele de tinichigii, ospătari, muncitori (cu excepția celor din construcții), barmani, ambalatori manuali, manipulatori de marfă, vânzători de îmbrăcăminte, casieri, preparatori alimentari, poștași. măcelari, vânzători de mobilier pentru casă. 

Sunt însă și profesii care îți aduc satisfacții. Cei mai mulțumiți sunt preoții, kinetoterapeuții, pompierii, directorii de școli, pictorii/sculptorii/artiștii, profesorii, scriitorii, psihologii, inginerii, directorii administrativi, vânzătorii de servicii financiare și de securitate. 

Circa 47% din cele 27.000 de persoanele care practică aceste meserii, au declarat că sunt mulțumite de locurile lor de muncă, iar 33% sunt foarte fericite. Autorul studiului, Tom W. Smith, a explicat că cele mai satisfăcătoare profesii sunt cele care implică îngrijirea, educarea și protecția altor persoane, precum și activitățile creative. 

 

 

 

 


 


 
×
Subiecte în articol: locuri de munca