x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Angajații din IT vor să-și schimbe jobul pentru un salariu mai bun

Angajații din IT vor să-și schimbe jobul pentru un salariu mai bun

de Redacția Jurnalul    |    12 Oct 2023   •   11:15
Angajații din IT vor să-și schimbe jobul pentru un salariu mai bun

Modificările fiscale își spun cuvântul. Angajații din IT vor să-și schimbe jobul pentru un salariu mai bun care să compenseze scăderea, arată Bestjobs.

Pe fondul ultimelor discuții despre noile măsuri fiscale, angajații din domeniul IT iau în calcul metode prin care să atenueze impactul financiar al acestora, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare online bestjobs. Astfel, mai mult de o treime dintre ei se bazează pe faptul că angajatorul va compensa scăderea salariului rezultată din impozitare, 21% plănuiesc să își deschidă SRL, în timp ce alți 19% se gândesc să colaboreze cu angajatorul prin PFA, iar ceilalți își asumă efectele acestor schimbări fiscale.

Pentru candidații din IT, activând într-un domeniu care a crescut foarte mult în România ultimilor ani, salariul este foarte important, așa cum reiese din sondajul bestjobs. Tocmai de aceea, peste 40% dintre angajați și-ar schimba actualul job pentru un salariu mai mare, care să acopere noile taxe, 35% pentru proiecte provocatoare, în timp ce 21% vizează pachete de beneficii mai generoase.

Alți 4% își doresc doar o schimbare de mediu.

În România, la finalul anului 2022, cei care figurau ca salariați în domeniul informațiilor și comunicațiilor reprezentau 3,4% din totalul populației active în câmpul muncii, potrivit datelor INS. Pe lângă aceștia, mai sunt și alții care colaborează cu companii din IT în sistem de PFA sau microîntreprindere. Mulți dintre aceștia ar urma să fie afectați de măsurile fiscale care sunt în dezbatere, după o perioadă foarte lungă în care au beneficiat de numeroase facilități.

Pe bestjobs, sectorul IT atrage lunar, în medie, peste 100.000 de aplicări, în timp ce mulți alții sunt contactați direct de către angajatori. 3 din 4 au în plan să-și schimbe jobul pentru anul viitor, așa cum reiese din răspunsurile la sondajul bestjobs.

Posibilitatea de a lucra doar de acasă este foarte importantă pentru aproape 60% dintre respondenți, alături de flexibilitatea programului de lucru. Peste jumătate preferă să lucreze după propriul program, cu focus pe finalizarea taskurilor și nu pe numărul de ore lucrate. Doar un sfert au declarat că se împacă mai bine cu un program fix, în timp ce 17% au spus că preferă să lucreze câteva ore dimineața și câteva seara.

În topul beneficiilor preferate de această categorie de angajați, se numără acțiuni la companie acolo unde există posibilitatea (44%), asigurare de sănătate privată (31%), abonament la clinici medicale private (28%), contribuții la pensii private (12%), asigurarea de viață privată (11%), al 13-lea salariu (10%) și acordarea de prime și bonusuri de performanță (7%).

Întrebați care sunt cele mai realiste stereotipuri despre ei, IT-iștii respondenți recunosc că adesea preferă ținutele formate din hanorac sau tricou cu blugi și sneakers, au hobby-uri care le accentuează latura de „tocilari”, rezolvă orice cu un restart sau că sunt sunați de către rudele mai în vârstă pentru a le oferi asistență în aflarea parolelor. Totodată, mulți dintre ei au mărturisit că sunt fideli unui singur limbaj de programare, deși cunosc mai multe.

Sondajul a fost realizat în perioada septembrie-octombrie 2023, pe un eșantion de 550 angajați în domeniul IT.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: angajati IT schimbare job