x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii 1,5 milioane de români, condamnaţi să lucreze „la negru”

1,5 milioane de români, condamnaţi să lucreze „la negru”

de Daniela Ivan    |    29 Apr 2016   •   09:41
1,5 milioane de români, condamnaţi să lucreze „la negru”
Sursa foto: roman023/Getty Images/iStockphoto

Majorarea salariului minim, începând cu data de 1 mai, de la 1.050 de lei la 1.250 de lei, va pune presiune pe firmele mici, în condiţiile în care taxarea forţei de muncă este excesivă în România. Angajatorii vor cheltui mai mult cu 245 de lei pentru fiecare loc de muncă plătit cu salariul minim, dar angajaţii vor rămâne în mână cu doar 140 de lei, restul de 105 ajungând în visteria statului. Asta înseamnă că bugetele vor aduna, suplimentar, peste 115 milioane de lei, de la cei 1,1 milioane de angajaţi care au salariul minim. Adică peste 25 milioane de euro.

Situaţia nu este pe placul firmelor mici care sunt nemulţumite că taxele şi impozitele aferente salariul minim  trec de 39% . “Noi am propus de multă vreme ca statul să facă o relaxare fiscală, în sensul să ne lase ca din salariul minim brut să dăm mai mulţi bani angajatului şi să plătim mai puţine taxe şi impozite. Am demonstrat că statul nu va pierde pentru că angajatul se duce să cheltuie acei bani, iar statul îi recuperează din TVA şi accize. Până acum nu am avut şansa unui ministru de Finanţe care să înţeleagă acest calcul “, a declarat Liviu Rogojinaru, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Taxe exorbitante, muncă fără acte

România are, după Ungaria, cea mai mare impozitare pe salariile mici din toate ţările intrate în Uniunea Europeană după căderea cortinei comuniste. Pentru un lucrător care câştigă cel mult două treimi din salariul mediu, statul român încasează, cumulat, peste 41% din salariul brut al acestuia şi din contribuţiile angajatorului. Media în UE este de 39%. Asta înseamnă că pentru un angajat care rămâne în mână cu 1.293 lei, firma cheltuie 2.193 lei, iar statul ia 900 de lei. Din aceşti bani, cea mai mare sumă, 470 de lei, se duce la contribuţia pentru pensii (CAS). Spre comparaţie, un loc de muncă cu salariul mic (două treimi din salariul mediu brut din fiecare ţară) este taxat cu 33,6% în Bulgaria, cu 33,6% în Republica Cehă, cu 34,8% în Polonia, cu 38,5% în Slovena şi Slovacia şi cu 49% în Ungaria, potrivit celei mai recente statistici Eurostat. Cu o astfel de fiscalitate, România este printre primele ţări din Europa când vine vorba de muncitori fără forme legale. În fiecare zi, peste 1,5 milioane de români lucrează fără să aibă siguranţa unui contract legal, iar evaziunea de acest tip prejudiciază statul român cu patru miliarde de euro anual, potrivit unor estimări ale Consiliul Fiscal.

Ne lipseşte strategia

Ministerul de Finanţe nici nu vrea să audă de reducerea CAS-ului. În prezent, contribuțiile la pensia de stat ale unui angajat trebuie să susțină 1,3 pensionari, dar până în 2032 se estimează că raportul va ajunge la 2,5 pensionari per angajat. Analiştii economici spun că, fără strategii pe termen mediu şi lung, România nu are şanse să iasă din această spirală a creşterilor de CAS. “ Statul român nu are soluţie în acest moment, soluţiile trebuie gândite pe termen foarte lung, pe obiective clare. Trebuie  gândită o strategie clară pentru că, pe măsură ce natalitatatea scade, ne aşteptăm fie să crească taxele pe forţa de muncă, fie să crească vârsta de pensionare, fie să fie aplicate ambele măsuri”, a declarat consultantul fiscal Adrian Bența

 

Peste 70% din salariaţii care lucrează în mediul privat au venituri cuprinse între salariul minim şi cel mediu.

 

Salariul minim până la 1 mai

Angajat                Lei    

Salariu Brut                   1.050

Asigurari Sociale (CAS) 10.5%         110   

Asigurari Sociale de Sanatate (CASS)        5.5%           58     

Fondul de Somaj (CFS) 0.5% 5       

Deducere personala (DP)                  300   

Impozit pe venit (IV)     16%  92     

Salariu Net           785   

Angajator             Lei    

Asigurari Sociale (CAS) 15.8%         166   

Asigurari Sociale de Sanatate (CASS)        5.2% 55     

Fondul de Somaj (CFS) 0.5% 5       

Concedii si Indemnizatii (CCI) 0.85%         9       

Creante Salariale (FGPCS)      0.25%         3       

Fondul de Risc si Accidente (AMBP)         0.15%         2       

Salariu Complet             1.290

Total taxe             Lei    

Angajatul plateste statului                265   

Angajatorul plateste statului             240   

Total taxe incasate de stat                 505   

 

Salariul minim de la 1 mai

Angajat                Lei    

Salariu Brut                   1.250         

Asigurari Sociale (CAS) 10.5%         131   

Asigurari Sociale de Sanatate (CASS)        5.5% 69     

Fondul de Somaj (CFS) 0.5% 6       

Deducere personala (DP)                  300   

Impozit pe venit (IV)     16%  119   

Salariu Net           925

Angajator             Lei    

Asigurari Sociale (CAS) 15.8%         198   

Asigurari Sociale de Sanatate (CASS)        5.2% 65     

Fondul de Somaj (CFS) 0.5% 6        1.34

Concedii si Indemnizatii (CCI) 0.85%         11     

Creante Salariale (FGPCS)      0.25%         3       

Fondul de Risc si Accidente (AMBP)         0.15%         2       

Salariu Complet             1.535

Total taxe             Lei             

Angajatul plateste statului                325   

Angajatorul plateste statului             285   

Total taxe incasate de stat                 610   

 

 

×