x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Unde trebuie să lucrezi ca să primeşti o majorare de salariu

Unde trebuie să lucrezi ca să primeşti o majorare de salariu

de IncomeMagazine    |    10 Dec 2012   •   06:55
Unde trebuie să lucrezi ca să primeşti o majorare de salariu
Sursa foto: sodapix/Getty Images/F1online RF

Câteva zeci sau, în cele mai bune cazuri, câteva sute de lei primite în fiecare an în plus la salariu sunt suficiente pentru a creşte nivelul de încredere al angajaţilor în compania pentru care lucrează şi de a-i face mai implicaţi. Relaţia, deşi ideală, nu îşi mai găseşte aplicabilitate decât într-un număr restrâns de domenii de activitate. Cine sunt, deci, angajaţii care anul acesta au câştigat mai mult decât anul trecut? Şi ce urmează...

Pentru cei care au uitat în ultimii patru ani ce înseamnă noţiunea de „creştere salarială”, datele care urmează ar putea crea un oarecare sentiment de frustrare. Sau, pentru cei obişnuiţi să vadă partea plină a paharului, ar putea fi exact acea rază de speranţă pe care o aşteptau, o încurajare şi un semnal că, totuşi, lucrurile nu stau chiar atât de rău. Cel puţin aşa arată, oficial, datele celor mai recente studii privind piaţa muncii – Paywell 2012 şi Saratoga 2012, ambele realizate de PwC România.

Cât înseamnă mult?

Astfel, la nivelul întregii pieţe, salariile au crescut anul acesta cu 5,1% faţă de 2011 , cele mai mari diferenţe în plus faţă de anul precedent fiind notate, surprinzător, în industria producţiei auto . Surpriza vine de pe urma faptului că vorbim despre un sector care nu a fost nici pe departe imun la criză, primul val fiind depăşit chiar cu dificultate de cei care produc automobile sau componente auto . Salariile lor au crescut faţă de anul trecut cu 8%, ceea ce a adus venitul mediu din industria auto la un nivel de 3.132 de lei. La o diferenţă de aproape două puncte procentuale s-au aflat angajaţii din IT, cei care, raportat la mai multe dimensiuni, precum stabilitatea domeniului, valoarea absolută a salariului net sau oportunităţile de avansare în carieră, sunt cu siguranţă câştigători şi în acest an. Astfel, chiar dacă, oficial, creşterea salarială de la nivelul industriei a fost de 5,1%, salariile celor care lucrează în IT au fost cele mai mari din economie, depăşind băncile sau industria farmaceutică.
Venitul mediu al unui angajat din domeniu a fost anul acesta de 7.206 lei. Comparativ, valoarea medie a salariului din zona de producţie auto a fost de peste două ori mai mică, respectiv 3.132 de lei.

Citeste AICI Topul norocosilor

Citeste si
Daca demisionezi, te alegi cu dosar penal. Ţara care a reintrodus sclavia
10 greşeli de evitat la schimbarea carierei
Ce-si doresc angajaţii de Craciun: Să-l ajute pe şef să fie concediat
Preţul ambiţiei nucleare a României: 10 miliarde euro
Care sunt cele mai căutate cadouri de Crăciun

×
Subiecte în articol: locuri de munca majorare salariu