Concluzia apare într-un raport preliminar al Consiliul Concurenței, potrivit unor surse din presă. Instituțiile financiare resping acuzațiile și anunță că vor contesta documentul.
Ancheta este în desfășurare și ar putea dura ani de zile, iar eventualele despăgubiri pentru clienți vor putea fi obținute doar în urma unor procese civile, după o decizie definitivă a autorității de concurență, porivit observatornews.ro.
Creștere accelerată ROBOR în pandemie
Indicele ROBOR a înregistrat o creștere abruptă între 2021–2022, urcând de la 1,4% în august 2021, la peste 8% în octombrie 2022. Evoluția rapidă a fost semnalată inclusiv de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care declara în 2022 că băncile „au cam sărit calul”, în contextul condițiilor de lichiditate din piață.
Specialiștii din domeniu spun că o astfel de creștere ridică suspiciuni serioase. Potrivit avocaților în drept bancar, pentru un credit de aproximativ 70.000 de euro, rata lunară a crescut de la circa 1.100 de lei în 2021, la valori de aproape trei ori mai mari un an mai târziu.
Anchetă privind posibile înțelegeri de piață
Investigația Consiliul Concurenței a fost declanșată în noiembrie 2022, după ce ROBOR la trei luni atinsese un nivel istoric de 8,21%. Suspiciunea principală este legată de băncile participante la calculul indicelui, care ar fi coordonat cotațiile transmise, influențând astfel nivelul dobânzilor.
În fiecare zi, 10 instituții bancare trimit cotații pe baza cărora BNR calculează media care determină ROBOR, indice care influențează ratele creditelor în lei contractate înainte de 2019.
Reprezentanții BNR susțin însă că, din perspectiva instituției, nu există în acest moment dovezi care să confirme o astfel de înțelegere, subliniind că responsabilitatea clarificării aparține autorității de concurență.
Băncile resping acuzațiile
Instituțiile bancare vizate au la dispoziție 30 de zile pentru a răspunde concluziilor preliminare. Unele bănci au transmis că vor contesta raportul și vor utiliza toate mijloacele legale pentru a-și susține poziția.
În paralel, acestea pot opta pentru recunoașterea eventualelor fapte, caz în care ar putea beneficia de reducerea sancțiunilor, care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri.
Ce pot face clienții
Persoanele cu credite vor putea solicita despăgubiri doar după o decizie definitivă a Consiliul Concurenței. Ulterior, aceștia vor trebui să inițieze acțiuni în instanță pentru recuperarea prejudiciilor.
Până la finalizarea anchetei cazul rămâne deschis iar posibilele consecințe — atât pentru sistemul bancar, cât și pentru clienți — depind de concluziile oficiale ale autorităților.



