Vara aceasta Euforia TV va propune o oferta bogata de seriale. Seriale drama de succes international, seriale lifestyle, SF si nu in ultimul rand seriale coreene pe care publicul deja le indrageste. Toate acestea incepand din luna mai.
Pentru iubitorii de seriale drama, din 28 mai, Euforia TV le sta la dispozitie cu difuzarea serialulul 'Mediumul'(luni – marti, ora 20:00). Este vorba despre un serial captivant inspirat din viata lui Allison Dubois, interpretata de Patricia Arquette, mama a trei copii, care incearca sa inteleaga abilitatea sa de a comunica cu cei morti. Inca din copilarie, Allison(Patricia Arquette) a incercat sa inteleaga visele si viziunile pe care le avea cu cei morti.
Din 30 mai, Euforia TV pregateste ceva special si pentru iubitorii serialelor SF, 'Sanctuarul' (miercuri – joi, ora 20:00). Dr. Helen Mangus este prima femeie doctor in Royal College, iar logodnicul ei John Druitt, poseda abilitatea de a manipula timpul si spatiul si astfel se poate teleporta, insa de fiecare data, calatoriile ii manipuleaza ADN-ul, influentandu-i negativ comportamentul. Curand incepe sa ucida prostituate si devine faimos, poreclit fiind Jack Spintecatorul. Dupa ce Helen incearca sa-l opreasca, John se teleporteaza intr-un alt timp. Dr. Mangus preia conducerea sanctuarului tatalui ei, pentru creaturi supernaturale, colectate din intreaga lume. In contactul cu aceste creaturi, capata longetivitate. Ani mai tarziu, Helen o creeaza pe Ashley, folosind ADN-ul lui John, dar Ashley nu stie ca tatal ei este Jack the Ripper. In distributie joaca remarcabil, Amanda Tapping ,Robin Dunne si Ryan Robbins.