x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Acum 100 de ani. Conferinţa poetului Macedonski

Acum 100 de ani. Conferinţa poetului Macedonski

13 Noi 2012   •   00:11

Aseară, la ora 5, în faţa unui public select, poetul Al. Macedonski a ţinut în sala institutului "Pompilian" o conferinţă organizată de "Cercul Analelor". Subiectul conferinţei n-a fost, după cum se anunţase dintru început, "O oră de poezie"; poetul Macedonski s-a ocupat de conştiinţa naţională şi intelectuală a României de azi, făcând îmbucurătoarea constatare că această conştiinţă e azi superioară celei de ieri.

"Îndurerat, printre străini..."
"Am plecat din ţara mea şi am rătăcit îndurerat printre străini, a spus poetul Macedonski; dragostea şi chiar deferenţa ce mi s-au arătat în Franţa n-au putut să mă facă să uit pe cei din mijlocul cărora plecasem. Înapoiat după o lipsă de abia doi ani, am prilejul fericit să constat că un suflu nou trece pe deasupra oamenilor şi a simţămintelor din România. Marea şi lunga clipă de şovăială a intelectualităţii din această ţară a trecut. Astăzi cugetarea şi sentimentul şi-au ocupat locurile care li se cuveneau în conştiinţa neamului românesc. Şi făcând această constatare, văzând cu câtă simpatie sunt primit azi, înclin a uita veninul care mi s-a dat ieri."

Despre "disecarea poeziei"

Ocupându-se de poezie, subiectul despre care se anunţase că va vorbi, conferenţiarul defineşte poezia ca fiind ceva care iese din sfera analizei şi a cercetării. "Când vei căuta să diseci poezia spre a-i cunoaşte esenţa, nu vei diseca altceva decât cadavrul ei şi rezultatul la care ajungi e întotdeauna altul decât cel pe care-l urmăreşti. Poezia e din aceeaşi esenţă cu sufletul."

"Nebunul"...

"Sufletul meu, spune poetul, a fost în câteva rânduri întreg numai în poezie, atunci când am scris «Calvaire du feu»; şi mai pe urmă, scriind «Le Fou», o comedie dramatică în patru acte, piesă scrisă franţuzeşte şi care în iarna asta sau cel mai târziu în iarna viitoare se va prezenta pe o scenă franceză." D. Macedonski a citit două acte din această remarcabilă lucrare, care au fost călduros aplaudate. Poetul Oreste a citit după aceea o foarte frumoasă poezie a sa, scrisă româneşte, intitulată "Vis de primăvară", şi două poezii scrise franţuzeşte.

Apelul Ligii Culturale

Comitetul central al Ligii Culturale a trimis preşedinţilor secţiilor din ţară următorul apel:
Domnule Prezident, Evenimentele ameninţătoare care se petrec în Balcani şi care ating atât de aproape ţara noastră, atât în ceea ce priveşte prestigiul Regatului român, cât şi privitor la soarta fraţilor noştri din Macedonia, ne-au impus datoria să lucrăm împreună cu "Societatea de cultură macedo-română" spre a convoca marea întrunire naţională, (...) cu scopul de a asigura cinstea Statului român şi traiul românesc al unei părţi din fraţii noştri (...).

Inspecţia Principelui Ferdinand la Târgovişte
Mâine, cu trenul de 10 dimineaţă, soseşte în Târgovişte ASR Prinţul Ferdinand, împreună cu ASR Principele Carol, spre a inspecta arsenalul de depozit al armatei. La ora 12 vor lua dejunul la cazinoul regimentului 3 Dâmboviţa No. 22.
Din "Universul", 13 noiembrie 1912; texte selectate de Tudor Cireş

×