Astăzi e ziua ta: Anda Caropol

Cu Anda Caropol, lucrurile au stat mereu la fel. Teatrul este viaţa ei. Chipul ei are o nobilă şi sensibilă expresivitate, un chip pe care se citesc gândurile în toată fuga lor spre exprimare era prea grăitor. Nu poate interpreta personaje neutre, pentru că nu poate fi cu nici un chip un personaj neutru, o femeie oarecare.

Este o femeie anume, o sensibilitate anume, cu o ardere şi cu trăiri anume. Pentru ea sunt parcă făcute personajele cu destin special. O actriţă cu talentul sigur şi meşteşugul la fel. O actriţă de amplă respiraţie, care nu are nici o fisură în armura ei. Are o vigoare reţinută şi o demnitate conştientă, nici o şovăire în jocul actriţei, cântărit cu un simţ al măsurii care se câştigă pas cu pas şi se face văzut la capătul unei vaste experienţe. Anda Caropol are sensibilitatea artiştilor făcuţi să trăiască cu sufletul la vedere, are scântei care lasă urme. Actriţa împlineşte, în curând, 72 de ani, iar Jurnalul Naţional îi urează La mulţi ani!

 „Totul a fost bun în anul care a trecut, pentru că încă mai joc şi încă mai activez, deşi am nişte ani considerabili. Asta mă ţine. Am păşit pe scândura teatrului acum vreo 45 de ani, la Teatrul Nottara. Cred că merg spre 50 de când am terminat institutul, am mai trecut şi prin nişte teatre. Împlinesc 72 de ani şi mulţumesc lui Dumnezeu şi sper să fiu sănătoasă, pentru că fără teatru nu pot să trăiesc. Asta mă ţine pe linia de plutire. Nu aş vrea să mă întâlnesc cu mine tânără, pentru că mă văd în filme şi când văd ce frumuşică eram nu prea-mi place, dar mergem înainte. Ca sfaturi mi-amin­­tesc că mi s-a spus să fiu profesionistă, să-mi învăţ rolul, să nu întârzii la repetiţie, şi asta aş vrea să-i învăţ şi pe colegii mei cei tineri.

Aş fi vrut din suflet ca atâta vreme cât o să mai fiu în teatru să-mi spună pe nume, şi nu doamnă. Actorii, dragii mei actori tineri, pe care îi iubesc, au atâtea tentaţii de a mai face şi altceva înainte de a veni la repetiţie la teatru, dar nici nu pot să-i acuz, pentru că ne descurcăm destul de greu. Nu am zile pierdute. De râs nu am râs în fiecare zi, dar de gândit sigur am gândit. Sigur că mai găsesc motive să zâmbesc. Câinele meu cel drag mă face să zâmbesc, pentru că zâmbeşte şi el... Joc la Nottara în trei spectacole, «Hangiţa» de Carlo Goldoni, «Clipe de viaţă» de William Saroyan,  «Titanic Vals» de Tudor Muşatescu. Am scos o piesă pentru teatrul din Buzău, «Iubiri otrăvite», şi repet acum la Arcub o comedie engle­zească. Când vezi sala plină parcă joci altfel, îţi iubeşti publicul pentru că este alături de tine şi că vine la teatru. Nu iubesc decât teatrul şi vreau să fac teatru în continuare până când nu o să mai pot.”