Astăzi e ziua ta, Cristina Vărzaru

Una dintre cele mai iubite şi mai apreciate handbaliste române, Cristina Vărzaru împlineşte mâine 34 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Am 34 de ani şi sunt mândră de ei!
“Am avut şansă, am fost norocoasă, am gândit fiecare mişcare de o mie de ori până am fost convinsă că e bine ce fac”
“În preajma zilei mele de naştere, fac ceea ce am fost obişnuită să fac în ultimii 15 ani: mă pregătesc de meciurile echipei naţionale, care anul acesta participă la Campionatul Mondial din Serbia. Se anunţă o competiţie interesantă, având în vedere că majoritatea echipelor schimbă generaţiile, încercând să-şi reconstruiască echipa, cu toate privirile ţintite spre JO din 2016. Mă încearcă aceleaşi emoţii şi acelaşi interes ca în fiecare an, deşi din 2011 dintr-o altă calitate ­ de spectator.
Altfel, sunt pe drumul cel bun în ceea ce priveşte obiectivele pe care mi le propusesem la revenirea mea în ţară. Încă mă mai puteţi vedea pe terenul de handbal, în cadrul echipei CSM din capitală şi zi de zi mă puteţi găsi şi la UNEFS Bucureşti, acolo unde, în calitate de asistent universitar, încerc să le inspir studenţilor plăcerea de a participa la orele de handbal, evaluare sau TMEFS. Concomitent, mă ocup de cercetarea pe care mi-am ales-o pentru teză, fiind înscrisă şi la studiile doctorale din cadrul UNEFS. Am un program extrem de încărcat de care sunt foarte fericită, pentru că încerc multe lucruri noi, prin intermediul cărora am întâlnit şi cunoscut o sumedenie de oameni de la care am foarte multe de învăţat. Ah, uitasem să spun că mă pregătesc şi să devin mătuşă!
De la ultima mea aniversare până în prezent... parcă a trecut o zi! Am avut parte de tot felul de momente, mai bune sau mai puţin bune, mai fericite sau mai triste. Dintre momentele bune, participarea mea la congresul internaţional organizat de Federaţia Europeană de Handbal, la Viena, m-a ajutat să-mi reamintesc de ce am pornit pe drumul acesta nou, al cercetării, şi mi-a dăruit un plus de motivaţie.
Handbalul românesc, la nivel de echipa naţională, se înscrie în trendul european, acela de schimbare a generaţiilor. Este un moment dificil, dar extrem de important, pentru că asigură baza viitoarelor performanţe înalte, atâta timp cât este tratat în cel mai profesionist mod de către toţi cei implicaţi: sportivi, antrenori, doctori, sponsori, «oameni de federaţie», spectatori. Deşi avem foarte puţini handbalişti legitimaţi, în comparaţie cu Norvegia, de exemplu, încă mai există jucătoare talentate, ce au făcut pasul spre echipa naţională şi participă pentru prima dată la un turneu final. Trebuie avut însă, grijă! Într-o Românie măcinată de criza economică prelungită, se găsesc din ce în ce mai rar bani care să meargă spre sport şi din păcate şi handbalul are mult de suferit. Oltchim s-a desfiinţat, multe alte cluburi se plâng de restanţe financiare. Deşi avem un campionat mult mai echilibrat decât în anii anteriori, spectacolul handbalistic suferă, fiindcă jucătoare valoroase au ales alte echipe puternice din Europa.
Nu-mi aduc aminte de vârsta pe care o am decât în moment de prag aniversar. Nici măcar dimineţile în care mă trezesc cu dureri la un genunchi sau altceva nu-mi amintesc de vârstă. Sunt obişnuită cu ele şi le iau ca pe semne de bună purtare. Pentru că nu regret nimic din ce am făcut în plan profesional. Zilele trecute, un student mă întreba: «Aţi luat, doamnă, vreodată în carieră o decizie greşită?». Răspunzându-i, am realizat că nu. Am avut şansă, am fost norocoasă, am gândit fiecare mişcare de o mie de ori până am fost convinsă că e bine ce fac, am avut familie şi prieteni alături, şi mai ales, anturaj care m-a ajutat să «cresc» şi să-mi îndeplinesc tot ce mi-am propus. Nu-mi doresc să fiu mai tânără, asta ar însemna să scad ani din cei pe care i-am trăit, şi n-aş vrea să ratez nici un moment din trecut. Am 34 de ani şi sunt mândră de ei!”