A devenit, de la varsta de 17 ani, unul dintre componentii formatiei Sfinx, pentru care a compus si a orchestrat muzica din perioada ei de glorie. Din 1981 traieste in Germania, unde are un studio de inregistrari. Unul din cei mai cunoscuti muzicieni ai "epocii folk", Dan Andrei Aldea, implineste astazi 56 de ani.

"Jinduiesc dupa o zi in care sa nu fac nimic"

"Sunt un batran care mai spera sa fie mai bine, sa fie pace pe pamant... De mult timp nu-mi mai serbez ziua de nastere. Imbatranesc si nu este deloc frumos. Imi doresc sa mai apuc sa lucrez cativa ani. Nu m-a implinit nimic pana acum. Tot ce am facut in Romania a fost facut din multa saracie si cu toate bunele intentii. Ce am facut aici (n.r. - in Germania, unde locuieste) nu a mai fost in conditii vitrege, dar... imi lipseste timpul liber. As sta pur si simplu si m-as gandi. Omul, cand imbatraneste, devine mai static si eu jinduiesc dupa o zi in care sa nu fac nimic. Din tinerete am planuri pe care nu am avut timp sa le realizez. Tot timpul sunt ocupat cu ceva. Maine duc corecturile de final pentru noul disc Saragosa Band, apoi incepem imprimarile cu o formatie de avangarda, de tineret... Mi-ar placea foarte mult si regret ca nu am imprimari cu Sfinx din prima perioada. Poate are cineva si pe aceasta cale ma aude. Cand m-am apucat de muzica aveam 3 ani. N-am stiut daca e sau nu drumul meu. M-au pus parintii sa fac muzica. Decat sa bat mingea pe strada, mai bine sa cant la un instrument. Pe la 12-13 ani mi-am dat seama ca asta era ceea ce imi doream sa fac in viata. Pe vremea mea nu exista sectie de chitara la Conservator si am facut vioara. M-am apucat de chitara pentru ca nu m-am mai impacat foarte bine cu muzica clasica. In formatia Sfinx am intrat pe poarta din dos. Baietii au fost siliti sa ma accepte. Ei aveau nevoie de un baterist. Marian Toroimac a acceptat sa vina la ei, cu conditia sa ma accepte si pe mine. Aveam 17 ani. Nu ma gandeam la absolut nimic atunci. Voiam doar sa ies din muzica clasica. Pentru mine, perioada aceea a fost cea mai creativa si mi-ar placea sa mai reascult cate ceva de atunci. Plecarea mea din Sfinx era programata cu un an inainte. Nu se stia ca plec cu ocazia aceasta si din Romania. Sunt un om ca oricare altul, care, intamplator, a ajuns sa faca muzica si vreau sa o fac cat se poate de serios. Cand eram copil, la scoala de muzica, eram prieten cu baiatul marelui compozitor Alfred Mendelsohn. Compusesem niste cantecele si tatal meu a considerat ca sunt bune si ca trebuie sa le vada maestul Mendelsohn. M-am prezentat la el cu toata rusinea. Domnul Mendelsohn mi-a facut cel mai mare bine pe care mi l-ar fi putut face cineva vreodata. Mi-a zis ca sunt foarte proaste compozitiile mele si mi-a argumentat si de ce. Cel mai frumos cadou de ziua mea l-am primit anul trecut, de la o formatie pentru care am lucrat un disc. Mi-a dat una din cele mai bune chitare ale mele."