x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta... Gabriel Gafiţa!

Astăzi e ziua ta... Gabriel Gafiţa!

de Ramona Vintila    |    04 Mar 2010   •   00:00
Astăzi e ziua ta... Gabriel Gafiţa!

"Viaţa sa se împarte în două părţi distincte: scriitorul şi diplomatul. Mai bine de cinci ani a fost călător prin lume... La început, doi ani ca ambasador în Malaezia, iar din 2005 şi până la sfârşitul anului trecut ca ambasador în Portugalia. Gabriel Gafiţa împlineşte astăzi 58 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Jurnalul Naţional îmi face onoarea şi plăcerea de a-mi reaminti şi anul acesta: «Astăzi e ziua ta». Sunt emoţionat.

"FOST..."
Ceva s-a schimbat de un an încoace şi am mai adăugat un «fost» (un dinozaur, se vor grăbi unii să spună) la lista de «foşti» din biografia mea: «fost cel mai tânăr membru» al Uniunii Scriitorilor în 1976, cu două cărţi publicate, «fost romancier de succes» în 1980, cu romanul «Iarna e o altă ţară», «fost redactor de editură» obscur şi «fost autor» de romane «de sertar», publicate după 1990, «fost total absent» din viaţa publică şi literară în anii '70-'80, apoi, în ultimii douăzeci de ani, «fost consilier cultural la Londra», «fost secretar de stat» în MAE român, «fost ambasador» în Canada şi Malaezia.

Din decembrie 2009 sunt şi «fost ambasador» în Portugalia, după un mandat plin şi de bucurii, dar şi de suferinţe.

SATISFACŢII
De bucurii? Aş aminti doar renovarea bijuteriei arhitectonice care este Ambasada României în Portugalia; găsirea, prin efortul subsemnatului, a sediului pentru Institutul Cultural Român de la Lisabona, experienţa unică pentru un diplomat de a trăi o preşedinţie a UE; amintirea unui telefon prin care aflam că am devenit bunic; în fine, solidaritatea copleşitoare a corpului diplomatic, a autorităţilor şi mass-media din Portugalia faţă de mine după izbucnirea în România a scandalului legat de procesul cu CNSAS. Am încercat un exerciţiu de sinceritate absolută cu colegii şi partenerii de la Lisabona, expunându-le problema mea cu CNSAS.

Curajul a fost apreciat. Un ambasador european mi-a spus că asta înseamnă Uniunea Europeană: să spui «Am o problemă, dar o discut cu voi şi vreau să găsim împreună o soluţie». Să trec la capitolul «bucurii» şi la faptul că, în decembrie 2009, am câştigat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul în procesul intentat de CNSAS, cu o decizie definitivă şi irevocabilă? În condiţii fireşti, aşa ar trebui să fac.

Însă, pe fondul nevoii de execuţii publice, pe baza unei răstălmăciri a faptelor preluate de la unii la alţii, după campania de denigrare declanşată împotriva mea anul trecut, mi-e greu să tratez acest succes - singular şi tocmai de aceea demn de luare aminte - ca pe un motiv de bucurie. Un gest de dreptate - da, însă dreptatea obţinută în instanţă nu anulează suferinţa personală şi răul public ce mi-au fost provocate cu o înverşunare demnă de fosta Securitate, pe care atâtea vedete ale vremii noastre pretind că o combat."

×
Subiecte în articol: calendar