"Astazi e ziua ta..." - Ioan Es. Pop

Debuteaza editorial la 36 de ani, in 1994, cu volumul "Ieudul fara iesire". De atunci s-a bucurat de numeroase distinctii, devenind unul dintre poetii de referinta ai anilor ’90. Maine, scriitorul si jurnalistul Ioan Es. Pop implineste 47 de ani.

"Uneori pur si simplu nu sunt"

"Dupa implinirea varstei de 40 de ani, fiecare an mi s-a parut un interval care lucra impotriva-mi, o adaugire care nu sporea, ci deposeda, un ban furat dintr-o rezerva foarte limitata. Dintre ultimii sapte ani, acesta a fost cel mai plin de sperante desarte si cel mai extenuant. Sincer sa fiu, eu nu ma prea sarbatoresc, sau o fac fara fast, pentru ca nu indur sa ma aflu in centrul atentiei mai mult de o jumatate de ceas. Si apoi, a aniversa un eveniment care numai tanar si nemuritor nu te face mi se pare o autopacaleala. Fireste insa ca, pentru a nu incalca o cutuma, o sa stropim totul cu horinca de Maramu’ si o sa ne facem fericiti. O vreme, timpul m-a trait el pe mine, acum il traiesc eu pe el si nu ma descurc, sunt complet neindemanatic, nu pot programa o zi cu durata de 30-40 de ore in loc de 24. Diferenta intre aniversarile din trecut si cele din ultima vreme e ca intre "Petrecere de pietoni" si "Ieudul fara iesire" (n.r. - volume de poezie ale lui Ioan Es. Pop). Disper mai discret. Nu repeziciunea cu care trece timpul ma tulbura, ci faptul ca, desi este nesfarsit, noua ne da atat de putini ani. Imi amintesc o aniversare, pe la 9-10 ani, cand ai mei au hotarat sa-mi sarbatoreasca ziua de nastere si m-au pus sa invit acasa la noi cativa copii de varsta mea. Nu s-a intamplat nimic aparte, dar era o duminica insorita si m-am simtit fericit. Imi aduc aminte de ea doar pentru ca am fost fericit. Imi amintesc de fapt de un sentiment si mi-l amintesc atat de bine tocmai pentru ca nu s-a prea repetat. Cand eram mic, visam sa ma fac mare, acum visez sa ma fac mic. Mi-as dori sa pot sa dau ochii cu mine mai des, dar nu pentru cochetarii, ci pentru a face sa biruie odata omul diurn din mine, in defavoarea omului nocturn. Asta chiar cu riscul de a nu-l mai intalni pe poetul care, uneori, am fost. Inaintarea in varsta este o povara suficient de mare pentru a visa la inapoiere. Mi-as dori sa am 80 de ani si sa fie adevarat faptul ca oamenii mor pe la varsta de 500. Regretul este ca nu am nici macar ce am, iar realizarea mea este faptul ca am supravietuit. Daca as fi o singura persoana, m-as declara partizanul adevarului dulce, care nu neaga atunci cand afirma, nu injumatateste atunci cand transeaza si isi cere scuze oricand poate rani. Adevarul dulce diferentiaza prin complementarizare, nu preface omul in instrument, nuanteaza in loc sa ingroape si poate transforma pornirea oarba, revolutia, in revelatie. Deci, daca as fi o singura persoana, asa m-as lauda ca sunt. Dar nu sunt. Nu sunt o singura persoana si uneori pur si simplu nu sunt."