“Astăzi e ziua ta...” - Ion Lucian

“Sper ca în toamnă să primesc publicul tînăr şi foarte tînăr într-o sală modernă, nouă, cum nu sînt două în Bucureşti. Acesta este marele meu vis de încheiere a carierei...”, ne-a mărturisit directorul Teatrului pentru copii Excelsior. Maestrul Ion Lucian împlineşte astăzi 84 de ani.

“Sper ca în toamnă să primesc publicul tînăr şi foarte tînăr într-o sală modernă, nouă, cum nu sînt două în Bucureşti. Acesta este marele meu vis de încheiere a carierei...”, ne-a mărturisit directorul Teatrului pentru copii Excelsior. Maestrul Ion Lucian împlineşte astăzi 84 de ani.

“Pe Ion Lucian îl invidiez pentru viaţa pe care a avut-o. A avut o viaţă şi o carieră încununată numai de bucurii. Cu toate acestea, păstrează, în încheierea carierei, o undă de tristeţe, văzînd că visul vieţii sale de a face lucuri mai bune nu s-a realizat pe deplin. Dar mai sînt speranţe… Paradoxal, în pofida frumuseţii carierei mele, care este unică, pentru că dintre toţi colegii mei cred că sînt singurul care s-a manifestat pe patru continente, nu a fost o chemare pentru această meserie. A fost o pură întîmplare. Mă pregăteam pentru cariera de inginer, dar am decis să fac o încercare la Conservatorul de Artă. M-am trezit angajat la Teatrul Naţional la 18 ani. După asemenea pornire nu puteam să fiu decît cucerit de acest nou drum. Se pare că destinul a fost fast. M-a iubit cineva acolo Sus. Deşi activitatea noastră pare strălucitoare din afară, ea este destul de chinuită din interior, şi nu prea se înţelege acest lucru. E suficient să dau un mic exemplu, dar foarte semnificativ: lui Tony Bulandra i se făceau injecţii ca să poată termina spectacolul, el scoţîndu-şi mîna prin fereastra decorului. Este un exemplu naţional pe care nimeni nu-l înţelege. Pe tărîm internaţional, mondial şi binecunoscut luaţi exemplul lui Molière, care a arătat partea eroică a profesiunii noastre. Este o profesiune superbă, dar draconică. Te striveşte dacă nu i te dăruieşti complet. Mi-am sacrificat viaţa personală, pentru că nu am avut altceva în minte, în suflet, în trăire decît teatrul şi bineînţeles familia. Nu am stat vreodată pe malul unui lac să pescuiesc, nu am făcut un concediu ca un turist oarecare, ci întotdeauna cu treabă. 18 ore din 24 mi-au fost subjugate de acest zeu tiranic care se cheamă teatru.

Mă felicit pentru puterea aproape anormală cu care am iubit această profesie şi îi mulţumesc destinului că am primit recompensele necesare. Îmi reproşez că nu am reuşit să conving publicul meu dintotdeauna că omul este o fiinţă care trebuie iubită, respectată şi adorată.

Cartea despre viaţa mea se află în proces de realizare, pentru că este aproape un secol de istorie a teatrului românesc. 90% titlul va fi «Biruinţele unui învins».

La acest început de an de viaţă îmi doresc din tot sufletul ca forţa de activitate, şi prin asta înţeleg în primul rînd sănătatea, să-mi permită să tai panglica viitorului meu teatru şi să pot să contribui la pornirea lui pe un făgaş de succes.”