Astăzi e ziua ta, Mike Godoroja

Producător muzical a numeroase proiecte şi evenimente media, cunoscut realizator de emisiuni radio şi televiziune de profil blues, jazz şi rock, fondatorul Mike Godoroja&Blue Spirit, Mike Godoroja a împlinit ieri 49 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

A început din nou începutul!
“Îmi dai un like la clipul vieţii mele?”
“Sunt un «trăitor» de vremuri fără reper de modă. Obişnuiesc să spun la început de an: A ÎNCEPUT DIN NOU ÎNCEPUTUL!
Prima formaţie din liceu, Phoebus, mi-a indus în tot organismul meu «virusul» spectacolului şi de atunci privesc lumea artei numai din prisma relaţiei directe cu publicul, fie în concerte, la radio sau la emisiunile de TV.
Nu sunt un colecţionar de muzică, deşi am o cantitate mult prea mare de discuri... nu sunt un tip ordonat, deşi mă ocup cu management cultural de mai bine de 25 de ani... am încă emoţii înainte de fiecare spectacol, deşi sunt pe scenă de mai bine de 30 de ani... nu cânt jazz cu toate că am o colecţie impresionantă şi promovez acest gen din primul an de facultate... îmi cinstesc prietenii cu grijă... nu sunt fan «obsedat» de nimic, deşi în fiecare zi în viaţa mea este loc pentru Led Zeppelin, Duke Ellington şi Sfinx...
După ce am terminat cea de a doua specialitate universitară, producţia de televiziune la CEUS-Paris, am realizat că această meserie de producător este fără prea mari sorţi de izbândă în domeniul cultural în ţara noastră. De ce? Pentru că nu se alocă suficiente fonduri şi mai ales nu se face loc pentru cei «chemaţi» pentru această zonă foarte creativă.
Obişnuiesc să întreb: «Să vă spun să trăiţi o mie dă ani?»... Uite vă spun: «Să trăiţi o mie de ani!»... dar dacă e puţin, dacă e totuşi prea puţin pentru toate planurile pe care ni le-am «plănuit» cu grija unui fulg de a se aşeza unde nu te aştepţi în căderea lui imprevizibilă, ca un vals în aer fără partener?
Dacă e totuşi mult prea puţin pentru toată eternitatea pe care ne-am acaparat-o la 19 ani, atunci când citind Rimbaud şi ascultând «Since I’ve been loving you», de exemplu, ne şi pregăteam pentru nemurire?
Cumva este greşit să limităm timpului accesul la viaţa noastră, la toate zilele, nopţile, coşmarurile şi gloria avute în doar câţiva stropi de ani. Să luăm măsuri aşadar, programând întâlniri şi conferinţe cu experţi în negocierea cu timpul.
Timpul ar trebui să se mulţumească doar cu ce i se dă şi să nu ceară nimic... nimic! Să stea liniştit acolo în curbliniaritatea lui, acolo departe de problemele noastre de sănătate sau de nunţile şi revelioanele cu care ne confruntăm frumos. Să nu se mai bage peste «carneţelul nostru de valsuri» în care ne-am notat cu grijă toate iubitele neatinse pe care le-am visat, adorat, aşteptat.
Timpul, nu că zic, dar spun... să stea acolo la el... acolo unde îi e locul şi să ne lase cu ameninţările lui puerile, cu ninsoarea anilor peste negrul-indian al părulului nostru frumos, lăsat liber, în plete dificile dar vânjoase.
Timpul... să stea la el acolo că noi avem treabă să vorbim cu bunicii noştri, bunici-templu pentru toate religiile pământului, să le sărutăm mâna părinţilor cu respectul şi dragostea cu care Hamlet îşi venera fantoma tatălui, cu copiii-îngeri transformaţi, fără să ni se ceară voie, de trecerea subită a anilor de şcoală, să îmbrăţişăm femeia cu recunoaşterea frumuseţii sale nepieritoare, Cătălina-minune inconştientă...
Iar noi, când avem «TIMP», să purtăm un chat elegant cu CREATORUL nostru: «Îmi dai un like la clipul vieţii mele?».”