De mica si-a dorit sa se faca actrita, dar menirea ei a fost alta, tot in teatru. A semnat scenografia si decorul pentru mai mult de 70 de spectacole ale Teatrului Tandarica, precum si pentru alte numeroase piese ale unor teatre din tara si strainatate. Scenografa si decoratoarea Mioara Buescu implineste astazi 80 de ani.

"... Din dorinta de a fi cat mai aproape de teatru"

"Cu toate ca varsta nu-mi mai permite, primesc noul an cu mult optimism. Nu mi-am facut planuri in mod special. De la un timp incoace nu-mi mai fac planuri de nici un fel. Am o familie destul de numeroasa; vin toti la mine, bem un pahar cu vin si asta-i tot. De la un timp, asa sunt toate aniversarile. Nu pot sa zic ca este o zi speciala. Acest moment imi da o neliniste, o surescitare, dar nu jubilez. Nu-mi plac aniversarile in mod deosebit. Prefer bucurii de alt soi: ca vine primavara, ca ma uit la flori... Cel mai frumos cadou l-am primit cand am implinit 50 de ani: un cos plin cu flori, primit printr-un curier, de la Uniunea Artistilor Plastici, care m-a emotionat teribil. Nu ma gandeam ca isi va aminti Uniunea de mine si de faptul ca implinesc 50 de ani. A fost o mare surpriza si mi-a adus multa incantare. Profesional, am avut multe satisfactii si ma bucur ca am trecut prin teatru, unde am avut multe bucurii si am avut langa mine un colectiv admirabil. Pe plan personal, sunt mandra ca am un baiat care e inginer. Am avut atatea bucurii si atatea satisfactii, ca am lasat regretele pe planul doi. De mica mi-am dorit sa ma fac actrita. Pentru o familie burgheza, ca fata lor sa se faca actrita era deja un pas prea dur, si examenul la Institutul de Teatru l-am dat fara sa stie ei. Dar l-am picat, pentru ca nu m-am pregatit. M-am dus cu doua poezii de Bacovia, triste si bolnave si care nu se potriveau deloc cu mine, pentru ca eram o fata zdravana, voinica, optimista si vesela. Pentru ca am picat acolo, m-am repezit imediat la «Belle Arte», la Institutul Nicolae Grigorescu. Am dat examen, am intrat si am facut trei ani de pictura, dupa care s-a infiintat sectia de scenografie, unde m-am transferat tot din dorinta de a fi cat mai aproape de teatru. Am avut prieteni in cariera mea si camarazi de munca care mi-au dat multa bucurie. Am facut scenografia pentru multe piese care mi-au placut si pentru care, zic eu, am facut treaba buna. In afara faptului ca am ramas vaduva destul de tanara, in viata mea nu as schimba nimic. Acesta a fost cel mai rau lucru care mi s-a intamplat.

Mi-ar placea sa ma intorc in timp, sa fac lucrurile la fel sau poate si mai bine. Am tinut un curs, in tineretea mea, pentru scenografii tineri din teatrele de copii, la Brasov. Apoi, am mai tinut un curs la un institut, dar trebuie sa spun ca m-am chinuit foarte mult. Mi-am dat seama ca cer prea mult si prea repede de la elevii mei si, sincer, am suferit. Din pacate, nu am talent didactic, dar macar am incercat. Cea mai mare dorinta a mea e sa fie sanatate, liniste si prosperitate pentru toata lumea. Sunt un om normal, optimist, destul de visator, iubitor de natura..."