Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Sunt aproape ca un om... Astfel că este inevitabil să am
zile faste şi zile mai puţin faste. Depinde foarte mult de cum mă simt, de ce
subiecte sunt în ziua respectivă, de cât de tare mă interesează subiectele
respective…” Mircea Badea împlineşte mâine 34 de ani. • AUDIO
“Nu cred în destinul cu «D mare»…”
• AUDIO
“Sunt aproape ca un om... Astfel că este inevitabil să am zile faste şi zile mai puţin faste. Depinde foarte mult de cum mă simt, de ce subiecte sunt în ziua respectivă, de cât de tare mă interesează subiectele respective…” Mircea Badea împlineşte mâine 34 de ani.
“Mircea Badea cel de acum câţiva ani, din talk-show-urile neconvenţionale cu vedete, a murit. Nu mai există, nu mai am multe legături cu Mircea Badea de atunci. Cel de astăzi se vede. Nu este nimic în plus faţă de ceea ce se vede. Sunt un tip neinteresant. Nu ştiu dacă mă pot descrie în câteva fraze… plicticos, ferm, dezamăgit, sătul. Emisiunea pe care o fac este o emisiune în care trebuie să reacţionez, trebuie să mă manifest. Dacă nu aş face emisiunea asta, probabil că reacţia mea interioară ar fi mult diminuată. Nu eu m-am orientat către ceea ce fac acum în mod programatic, premeditat, conştient, asumat. Pur şi simplu, aşa s-a întâmplat. Nu a depins de o alegere pe care am făcut-o eu. Am şi renunţat la un moment dat la televiziune. Dar, pentru că mi-a ieşit foarte rău drumul pe care pornisem, m-am întors la drumul pe care îl ştiam cât de cât. Nu am vocaţie de aventurier extrem. Nici nu ştiu în ce mai cred astăzi. În destinul acela cu «D mare» nu cred. Cred în probabilităţi, în hazard, şi mai degrabă cred în ghinion. Nu aş putea spune că am avut momente de cumpănă în viaţa mea. Nu am trecut niciodată printr-un moment atât de limită, încât să spun că am avut o revelaţie. Am avut perioade infantile, în care viaţa m-a ocolit, şi perioade dure, în care nu m-a mai ocolit, ci m-a izbit frontal. Dacă privesc în urmă, de felicitat foarte tare nu prea aş avea de ce să mă felicit, din păcate. Dacă ar fi însă să mă admonestez, ar fi o mie de motive… Am sta de vorbă zece zile – începând cu perioada adolescenţei şi până în ziua de astăzi. Habar nu am dacă sunt un norocos sau nu. Tot ce ştiu este că e foarte grea convieţuirea cu mine însumi. O întâmplare ciudată? Ciudat mi se pare că mai există oameni care, atunci când mă văd la Mall, de exemplu, îşi spun unul altuia: Uite-l pe Teo!
Dacă aş putea să schimb ceva în viaţa mea, pe mine m-aş schimba, m-aş da la schimb, dar nu cred că se oferă cineva. Mi-ar fi plăcut să fiu rentier, mi-ar fi plăcut să fiu liniştit, ceea ce este aproape imposibil. Aici nu dau vina pe mediul exterior, cât pe mine, pentru că, aşa cum spuneam, convieţuirea cu mine este foarte dificilă. Când eram mai tinerel îmi imaginam că o să fiu un mare om de ştiinţă, ceva, de altfel, foarte penibil. Totdeauna am avut senzaţia că o să fiu un fel de savant.
Acum, la 34 de ani, nu mai visez deloc, la nimic. Trăiesc aşa… minut după minut. De ziua mea mi-aş ura să nu insist prea mult cu adăstatul pe această planetă. Mi-aş dori să nu văd ce înseamnă adânci bătrâneţi…”
