“Astăzi e ziua ta...” - Traian Tandin

Traian Tandin împlineşte astăzi 63 de ani. Îi urăm La mulţi ani!

Traian Tandin împlineşte astăzi 63 de ani. Îi urăm La mulţi ani!

“Timpul meu este ocupat numai de scris. Mă refer la cărţile mele pe care le am în portofoliu. Secte criminale, comisar la Omucideri, cazuri judiciare celebre întâmplate în România, o suită de cărţi de buzunar pentru pregătirea antiinfracţională a populaţiei, intitulată «Cum să ne ferim de infractori». Aceste cărţi vor apărea la Editura Tritonic. O altă serie de cărţi va apărea la Editura Meteor Press: «Infractorii nătăfleţi», gafele făcute de ei în timpul operaţiunilor pe care le desfăşoară, «Ucigaşii cu otrăvuri», «Homosexuali români – asasini şi victime», «Homosexuali străini – asasini şi victime», «Crimele lăcomiei în România» volumele

I şi II, «Legi şi sentinţe caudate». În cursul acestei luni o să îmi apară cartea «Pe urmele criminalilor».

Citește pe Antena3.ro

Pe cea mai mică insulă locuită din lume încap doar o casă și un copac: „Faci un pas greșit și înoți”

Am copilărit în cartierul Grant. Aici am bătut mingea cu viitorii fotbalişti de marcă, respectiv Dumitriu Doi, Trei, Florian Dumitrescu şi alţii. Eram un puşti talentat, eram denumit şpiţ.

Pe stadion era Restaurantul Grant. Era acolo un ospătar, nea Florică Chilipir, care mă iubea foarte mult. M-a văzut supărat şi m-a întrebat ce-i cu mine. I-am spus că mama nu mă lasă să joc fotbal. E interesant că asta se întâmpla în faţa restaurantului. M-a invitat să îmi dea un suc. La un moment dat constată că doi clienţi plecaseră fără să achite. M-a pus la o masă la restaurant şi mi-a comandat ceva. Stând acolo am auzit doi şmecheraşi vorbind într-un jargon pe care eu îl cunoşteam. Am aflat că voiau să plece fără să plătească. Am intervenit şi m-am luat după unul dintre ei. I-am pus piedică, a căzut, şi astfel a fost prins. Cei doi care fuseră prinşi erau urmăriţi în toată ţara pentru două crime şi multiple tâlhării. Am fost eroul zilei. Pe mama au

chemat-o la Miliţie. Comandatul a felicitat-o pentru modul cum mă creşte singură şi mi-a făcut cadou fotografia unui câine-poliţist, drept recompensă. De atunci am dormit cu acea fotografie sub pernă şi mi-am spus că mă fac poliţist. Am terminat cu fotbalul şi am ieşit locotenent la 21 de ani.

Mă felicit pentru faptul că am reuşit să fiu ofiţer specialist în materie de omoruri. Am rezolvat sute de cazuri de omoruri cu autor necunoscut şi alte mii de cazuri de infracţiuni. Experienţa acumulată de mine şi de colegii mei, mai ales până la revoluţie, nu a fost redată în literatură absolut deloc. Am făcut-o eu, reuşind ca toată această perioadă s-o redau în cărţi, cazuri reale. În prezent am ajuns la 63 de cărţi. Nu mai sunt poliţist activ la serviciul Omoruri, ca în ziua de astăzi să-l pot prinde pe Cioacă...

Vreau să urez sănătate şi viaţă lungă Jurnalului Naţional, în special domnului Valentin Zaschievici şi Monicăi Jumătate. Fata asta chiar merită o expoziţie separată cu grafica pe care o face.”