"Botanică poporană română", pagini de vrajă şi tămăduire

Potrivit calendarului popular al romanilor, Probejenia este ultima zi in care se mai pot culege plante de leac: leustean, usturoi, flori de musetel, avrameasa, busuioc, crengute de alun. Se spune ca, incepand de acum, plantele nu mai au putere tamaduitoare, "de la Obrejenie toate buruienile si plantele dau inapoi, se vestejesc". Oamenii tin sarbatoarea de frica sa nu se usuce ca florile campului, iar fetele nu-si spala parul de teama ca nu le va mai creste, dupa cum nici iarba nu mai creste pana la primavara ce vine. Culese in acest moment de prag intre anotimpuri, dupa un anume ritual si intr-un cadru ceremonial foarte bine definit, aceste plante isi sporesc puterea magica. Leusteanul este o planta apotropaica folosita impotriva ielelor, a strigoilor, a zburatorului, precum si in descantecele de intoarcere a laptelui si de indepartate a sarpelui. Este cea mai importanta planta cultivata pe langa casa, despre care se spune ca de se intampla sa fie furata, se usuca intreaga gradina. La randul ei, creanga de alun este nelipsita din recuzita vrajitoarelor, a descantatoarelor si solomonarilor. Are puterea de a alunga serpii si duhurile necurate, de a lega gura lupului si de a inchega apa, fiind in stare "sa scoata toata rautatea si tot veninul din om afara". Tot cu o vergea de alun fetele mari isi cheama ursitul iar solomonarii, calare pe balauri, mana norii negri pe cer dupa bunul lor plac…

Sacralitatea, puterea tamaduitoare si oraculara a plantelor a fost studiata si transmisa din generatie in generatie. La radacinile unora dintre ele femeile lasau ofrande in anumite momente ale anului, cu altele stateau de vorba, pe altele le invocau, convinse fiind ca de fapt sunt niste zane, precum sanzienele si avrameasa. Aceste plante se culeg dupa reguli aparent neintelese, netinandu-se seama intotdeauna de perioada in care ajung la maturitate, ci mai degraba de anumite momente cosmice, de zile stiute din batrani si insemnate in calendarul popular. In filozofia taranului roman, toate au suflet, simt, aud, vad, ajuta, tamaduiesc. Herodot este primul care consemneaza marele dar al geto-dacilor de a intrebuinta plantele in scop medicinal, iar patru secole mai tarziu, un medic grec din armata lui Nero, pe nume Dioscoride, cataloga o mare parte dintre plantele tamaduitoare din Dacia in tratatul "De materia medica". Fiind vorba despre despre o stiinta populara transmisa oral, exista putine documente de acest fel iar informatia, de multe ori, e incompleta. O adevarata comoara a medicinii noastre empirice poate fi considerata prima carte despre plantele de leac, "Herbarium", tiparita la Cluj in 1578. Insemnari importante apar si in Lexiconul slavo-roman din 1694, precum si in Pravila lui Matei Basarab, care subliniaza sarcina vraciului de a descoperi ierburile vindecatoare, inclusiv pe cele care pot anihila efectul otravurilor. Un secol mai tarziu, locul vraciului in literatura de specialitate este luat de farmacistul "stiutor si cunoscator al botanicestelor ierburi". (Hristovul domnitorului Grigore Ghica, la construirea spitalului Pantelimon din Bucuresti, 1725). Un studiu complet cu inventarul plantelor medicinale din Transilvania, ii apartine lui P. Sigerus (1791) si vede lumina tiparului in mai multe limbi printre care si romana. Din pacate, alte cateva lucrari la fel de valoroase raman in manuscris, printre acestea numarandu-se "Nomina vegetabilium" a preotului calvin Iosif Benkö (1783) si "Tractatul despre vindecarea morburilor poporului de la tiera", a lui Samuil Vulcan (inceputul secolului al XIX-lea). Probabil aceeasi soarta ar fi avut-o si "Botanica Poporana Romana" a lui Simion Florea Marian, opera monumentala initiata in anul 1862, al carui manuscris contine 12 volume, cu aproape 6.000 de file si un ierbar, daca nu ar fi fost publicata in urma cu doi ani, prin efortul autoritatilor culturale sucevene. Despre povestile si legendele plantelor, despre denumirile stiintifice si populare ale acestora, despre retete de leac si frumusete, cantece si descantece, farmece si vraji, practici magice si obiceiuri, vom povesti pana la sfarsitul anului, dupa mai bine de un veac de la moartea academicianului, acum, cand magistralul sau studiu a vazut lumina tiparului asa cum acesta si-a dorit atat de mult: complet si "cu ilustratiuni".