x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Bucovina. File de istorie

Bucovina. File de istorie

de Luminiţa Ciobanu    |    23 Noi 2012   •   15:49

Muzeul Bucovinei şi Consiliul Judeţean Suceava, în parteneriat cu Universitatea “Ştefan cel Mare” – Facultatea de istorie şi geografie şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi patrimoniul cultural naţional din Suceava, organizează la Suceava, în perioada 23-25 noiembrie, o serie de manifestări ştiinţifice: “Artă şi civilizaţie medievală” (ediţia a XIX-a) şi “Bucovina. File de Istorie” (ediţia a XIV-a) cu secţiunile: Arheologie, Istorie modernă şi contemporană, Conservare-restaurare. Simpozionul va reuni muzeografi, arheologi, restauratori, conservatori, cercetători ştiinţifici, cadre didactice universitare, arhivişti, specialişti în domeniul monumentelor istorice din ţara noastră, Republica Moldova şi Ucraina. În plen şi în cadrul secţiunilor vor fi lansate mai multe volume de specialitate apărute recent, între care: “Biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi. Cercetări arheologice şi interpretări istorice asupra începuturilor Ţării Moldovei”, “Documente voievodale (secolele XV-XIX). Colecţia Muzeului Bucovinei”, “Fabrica de zahăr “Iţcani” S.A.R. (1927-1948)”, “Din arhivele cernăuţene: Scrisori către Ion Nistor”, “Istorie şi educaţie. In Honorem Mihai Lazăr” şi “Principesa Elena Cuza la Piatra-Neamţ”.

×