Bucureşti 555. Decoraţiile Palatului Romanit au fost acoperite cu beton armat

Muzeul Colecţiilor de Artă îţi creează o stare de poveste din “1001 de nopţi”,e magica lume a colecţionarilor
Palatul Facca-Romanit, din Calea Victoriei 111. Astăzi Muzeul Colecţiior de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă a României(MNAR). O minunăţie de la începuturile arhitecturii moderne în România. Din păcate, minunăţiile descrise în textul anterior, au dispărut aproape în totalitate; unele sub un strat gros de beton armat... Furia comuniştilor, care ar fi fost în stare să radă totul de pe faţa pământului pentru lumea lor cea nouă...

Dar şi până la ei s-au mai găsit câţiva cu iniţiativă.
Asupra palatului au fost numeroaselor intervenţii, care au dus  chiar la modificarea geometriei unor spaţii. În aceste condiţii, planul arhitectonic iniţial nu mai poate fi reconstituit. “Este interesant de remarcat că, în timp ce stilul constructiv a fost influenţat de neoclasicism, în decoraţia interioară se regăseşte tradiţia brâncovenească, puternic marcată de elemente balcanice vehiculate de meşterii ţarigrădeni la care s-a apelat, ne spune documentarul MNAR. Această osmoză între Occident şi Orient se explică, în plan istoric, prin interferenţele culturale ale unei perioade de tranziţie, iar în plan subiectiv, prin afinităţile vistiernicului Romanit, ale cărui reprezentări de confort şi opulenţă erau specifice mediului de obârşie al familiei sale.”

Grigore Romanit se stinge din viaţă “flăcău bătrân”, cum spune Ion Ghica; casele de pe Podul Mogoşoaiei, împreună cu toată averea vistiernicului, sunt moştenite de cele trei surori ale sale, care, neavând nici ele moştenitori, le vând statului. “Asemeni principalelor edificii ale Bucureştiului, care, în special după introducerea Regulamentului Organic în Ţara Românească (1831), sunt închiriate pentru a găzdui instituţiile administrative ale statului, impunătoarea Casă Romanit va primi variate funcţii publice. În timpul lui Alexandru Dimitrie Ghica, primul domn (1834-1842), clădirea adăposteşte cancelaria domnească, unde . Sub supravegherea lui Michel Sanjouand, , se aduc unele modificări şi renovări edificiului, consemnate într-un act din 1835. În 1838, după ce este supusă unor noi reparaţii, vegheate de acelaşi arhitect, clădirea este preluată de Curtea Administrativă, care funcţionează aici până după 1859, când palatul devine sediul Ministerului de Finanţe. Din 1881, clădirea este supusă unor transformări radicale, fiind supraetajată pentru a răspunde cerinţelor unei activităţi administrative în continuă dezvoltare. În 1884, a început ridicarea corpurilor laterale, care vor delimita o spaţioasă curte interioară. Iniţial, cele două corpuri aveau numai parter şi etaj, ultimul nivel fiind adăugat la începutul secolului al XX-lea.”

Şi aşa ne apropiem de zilele noastre.
Din 1954, clădirea a fost ocupată de diverse instituţii, ultimul beneficiar fiind Institutul de Proiectare al Ministerului Industriei şi Materialelor de Construcţii, care a abandonat-o după gravele deteriorări provocate de seismul din 1977. Trecută în subordinea Ministerului Culturii, clădirea este destinată unui viitor muzeu, urmând a fi consolidată în acest scop. O idee bună. Lucrările porniseră bine, la începutul lui 1978, trebuia să dureze trei ani. Dintr-odată soseşte nenorocirea. “Printr-o hotărâre politică arbitrară s-a stabilit însă ca termen limită pentru încheierea lucrărilor şi deschiderea muzeului luna august a aceluiaşi an.”

Se renunţă la proiectul de restaurare. Palatul este doar consolidat. Toată  zidăria a fost “cămăşuită cu un strat de şapte-opt centimetri de beton armat, ceea ce a făcut imposibilă reluarea cercetărilor vizând reconstituirea partiului iniţial. În corpul central, în zona scărilor, s-au găsit stâlpi de lemn sculptat, care indicau existenţa, în construcţia iniţială, a unui pridvor.”

O reconstrucţie solidă, într-o viziune modernă, în conformitate cu cele mai exigente norme muzeale, a început în anul 2003, cu aripa dinspre Calea Griviţei, şi a fost finalizată în 2012.

O vizită la muzeu
O vizită la Muzeul Colecţiilor de Artă îţi creează o stare de poveste din “1001 de nopţi”, magica lume a colecţionarilor. Ajungi undeva pe vremea romanilor, treci prin mereu (pentru noi) straniul Orient, calci pe străzile Parisului, pe nişte câmpuri din Franţa, o frântură de Italie, te îmbată şi puţin parfum de Balcic – rămâi uimit în faţa unui buchet de irişi al Reginei Maria, te trezeşti repede pe străzile din Centrul Vechi al Bucureştilor, admiri bijuterii grele, rămâi iarăşi uimit în faţa cristalurilor albastre, auzi cântând cocoşul de Hurez şi te închini la icoane cum n-ai mai văzut.  

O altă senzaţie, foarte plăcută, pe care ţi-o dă vizitarea acestui loc, este aceea că nu trebuie să ai studii de specialitate, nu trebuie să cunoşti istoria artei pentru a te bucura de frumuseţile de aici. E un muzeu prietenos, cu multe minunăţii, ce invită pe orice iubitor de frumos să petreacă o zi sau mai multe din viaţa sa închipuin-du-se stăpânul comorii.

NR: Mulţumim Muzeului Naţional de Artă al României pentru sprijinul acordat la realizarea acestui articol