Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ne alegem Babele sau Babele ne aleg pe noi? Astăzi, primele zile din martie stau sub semnul jocului, alegerea Babelor nu mai reprezintă o consecinţă a gândirii mitice, Baba ta nu-ţi mai anunţă norocul pe care-l vei avea peste an, ci îţi spune cum vei fi la bătrâneţe. Râdem şi mergem mai departe, intrăm în zilele Moşilor, ştim doar că sunt mai blânde, Moşii întotdeauna sunt mai buni… Avem 12 zile rituale, 12 zile dintre care şase aparţin iernii şi celelalte şase verii, 12 zile ce stau sub semnul Babelor, 12 zile în care patroanele lor fac şi desfac anotimpurile, pun laolaltă soarele cu ninsorile, lumina cu întunericul, iarna cu vara.
Odinioară, zilele însorite erau considerate aducătoare de fericire, noroc şi belşug, în timp ce ploaia şi ninsoarea însemnau lacrimi, sărăcie, neîmpliniri. În unele locuri, flăcăii îşi alegeau şi ei o Babă, cu credinţa că aşa cum va fi ziua, le va fi şi nevasta: frumoasă sau urâtă, bogată sau săracă, fertilă sau stearpă. În alte părţi, Baba nu putea fi “aleasă” ci se stabilea în funcţie de data naşterii. Dacă persoana era născută între 1 şi 12, Baba îi cădea în ziua naşterii sale; în caz contrar, se calcula suma celor două cifre care formau data naşterii şi acel număr reprezenta Baba respectivei persoane.
Există şi legende potrivit căreia Baba Dochia împreună cu cortegiul ei de Babe reprezintă cele 12 luni ale anului, divinităţi meteorologice care ordonează timpul şi anotimpurile iar oamenilor le aduc semne prevestitoare despre soartă şi belşug. În alte variante, prima Babă ar reprezenta primăvara (Baba semănatului), a doua, vara (Baba muncii câmpului) iar a treia, toamna (Baba culesului), toate prevestind starea vremii şi a rodului fiecărui anotimp.
Poveştile populare echivalează timpul ritual de douăsprezece zile cu durata urcuşului Babei Dochia la munte şi, totodată, cu numărul cojoacelor lepădate. “Şi baba suia de zor la munte cu cojoacele pe ea. Când sui mai sus, Dumnezeu a dat o căldură zdravănă, că baba nu mai putea de cald cu atâtea cojoace. Şi ce să facă? Da a prins a ţâpa câte unul. Şi cum a ţâpat unul s-a şi făcut stană de piatră. L-a ţâpat pe al doilea şi s-a făcut şi acesta stană de piatră. Până le-a ţâpat pe toate. Şi baba suia, suia de zor, cu caprele. Pe când a ajuns în vârful muntelui, a dat Dumnezeu un ger mare şi a îngheţat şi baba cu capre cu tot şi s-au făcut stană de piatră, de i se vede forma şi astăzi.”(colecţia Pamfil Bilţiu) Baba Dochia, zeiţa mamă întruchipare a anului îmbătrânit, moare spre a renaşte odată cu timpul calendaristic, la fel ca toate divinităţile din prag de echinocţii şi solstiţii.
Dincolo de poveşti şi legende, Babele sunt strămoaşele şi moaşele noastre mitice, femei iniţiate în practicile divinatorii, depozitare ale înţelepciunii pământului, cunoscătoare ale plantelor şi leacurilor, un fel de şamanii ai comunităţilor străvechi, matriarhale. Reprezentările lor au rămas în Munţii Bucegi, ai Buzăului şi ai Maramureşului, pietre sacre ce veghează hotarul anotimpurilor, dezleagă primăvara şi, odată cu ea, timpul vrăjilor, al magiei şi al descântecelor…”că vine Baba şi-i spune fetii care-o fi iubitu’ şi în ce zî s-or lua, şi cum o fi zâua aceia: urâtă, posomorâtă sau luminoasă, cu soare”. (Marcel Lapteş)
