x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

In memoriam Doctor Cezar Motaş

4
Autor: Prof. Dr. Teodor Horvat 21 Noi 2013 - 22:33
Profesor universitar doctor Teodor Horvat, şeful Secţiei Clinice Chirurgie Toracică din cadrul Institutului Oncologic Bucureşti, împlineşte luni 63 de ani. Pentru că, de curând, domnia sa şi-a pierdut unul dintre cei mai iubiţi elevi, doctor Cezar Constantin Motaş, reputatul chirurg a găsit de cuviinţă ca rubrica pe care i-o dedicăm în fiecare an, de ziua sa, să fie anul acesta închinată memoriei dr Cezar Motaş.
________________________________


“Iată-mă, într-o situaţie în care nu mi-am imaginat că voi fi pus, nici în cele mai negre vise. Dar, acesta nu este un vis, ci este cumplita şi cruda realitate.
Iată-mă, scriind necrologul elevului meu - Doctor Cezar Constantin Motaş. În biblie scrie ferice de copiii, care îşi îngropă părinţii şi vai şi amar de părinţii, care îşi îngropă copiii. Acelaşi lucru pot să spun şi despre Profesorul, care îşi  conduce pe ultimul drum Elevul, când firesc era să fie invers - Elevul să-i scrie necrologul şi să arunce cu pumn de ţărână peste sicriul Profesorului. Dar, nu ştiu de unde a venit acestă cumplită năpastă peste noi. Poate Dumnezeu să ştie, pentru că el le ştie pe toate! Eu ştiu un singur lucru că noi am suferit o grea pierdere prin trecerea în nefiinţă a lui Cezar.
Închid ochii şi parcă văd un tânăr înalt, chipeş, cu o faţă luminoasă, care a bătut la uşa cabinetului meu, într-o bună zi a anului 1998. Era el, Dr. Cezar Motaş, în prima lui zi de rezidenţiat în chirurgia toracică. A fost ziua în care a venit alături de mine şi de colectivul clinicii de chirurgie toracică, care în acel timp funcţiona la Spitalul Militar Central din Bucureşti. Şi de atunci am fost alături, până când moartea năpraznică l-a răpit de lângă noi. În acea primă zi, mi-a spus că vine din Piatra Neamţ, unde s-a născut în anul 1971, de Buna Vestire, într-o familie de intelectuali, mama fiind medic oftalmolog, iar tata inginer silvic şi ca mai are un frate mai mic, Octav, care va fi tot medic. Şcoala primară, gimnaziul şi liceul le-a făcut la Piatra Neamţ, iar facultatea de medicină la Bucureşti.
Anii au trecut, iar Cezar s-a dovedit un rezident destoinic, muncitor, inteligent, bun coleg şi om pe care te puteai baza în orice situaţie, atât la bine cât şi la greu. Dr. Cezar Motaş avea chemare pentru chirurgie, în special pentru chirurgia toracică. Asta m-a făcut să-l opresc în clinică, după susţinerea examenului de specialist în chirurgia toracică în 2002. Am văzut în el un viitor profesor universitar şi şef de clinică de chirurgie toracică. Şi în mod sigur ar fi ajuns, pentru că Cezar avea talent chirurgical, avea chemare, avea har. Ştia să ajute la operaţii grele, dar a învăţat să le şi realizeze ca primă mână. A operat toată gama de patologie toracică şi de graniţă cervico-toracică şi toraco-abdominală. A operat esofag, ceea ce foarte puţini chirurgi pot să spună că fac sau că au ajutat la o operaţie pe esofag.
Pe lângă cele de mai sus, Cezar Motaş avea înclinaţie şi spre latura ştiinţifică a chirurgiei toracice. Citea, se documenta, punea în pagină cazuistica chirurgicală. Astfel, Doctor Cezar Motaş a fost coautor sau prim autor la 145 de lucrări ştiinţifice comunicate şi/sau publicate, la congrese sau în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate.
A imaginat 11 postere, şi a fost membru de bază al colectivului de autori care a scris Tratatul de Chirurgie Toracică, publicat în anul 2008, la editura Academiei Române sub redacţia Profesorului Irinel Popescu. În acest tratat a fost coautor la opt capitole de patologie şi prim autor la doua capitole: Micozele pulmonare şi Diafragmul poros.
În decursul anilor a urmat 31 de cursuri de perfecţionare postuniversitare, din care trei în Italia la Bergamo, pentru care a fost recomandat şi sponsorizat de European Society of Thoracic Surgeons.
Doctor Cezar Motaş a fost membru a trei societăţi ştiinţifice şi a mai îndeplinit funcţiile de Secretar General al Societăţii Române de Chirurgie Toracică ( 1998-2013) şi de Secretar al Comisiei de Specialitate Chirurgie Toracică din cadrul Ministerului Sănătăţii.
Toată activitatea lui de practică chirurgicală şi de activitate ştiinţifică i-au permis să obţină titlul de medic primar în chirurgia toracică în anul 2008 şi să elaboreze şi să susţină teza de doctorat în aprilie 2013, în urma căreia i s-a acordat titlul de Doctor în Medicină.
Cezar a muncit foarte mult şi în modul serios la teza de doctorat <Chirurgia tumorilor de mediastin>. Rar, mi-a fost dat să citesc şi să referez o teză ca a lui. Extrem de bine scrisă, bine documentată şi argumentată, practic fără cusur. Nu numai eu am spus asta, ci toţi profesorii, care au văzut-o şi au citit-o.
De multe ori mă întreb, dacă acest efort intelectual herculian nu a contribuit şi el la mersul grăbit şi de neoprit al bolii lui. Dar e greu de spus, e mult mai uşor de presupus.
Un lucru pot să spun sigur, că am să fac tot posibilul ca această teză să fie publicată sub formă de monografie, având ca autor pe Cezar Motaş, cât şi sub formă de capitole în viitorul tratat de Chirurgie Toracică, precum şi sub formă de lucrări ştiinţifice în reviste de specialitate; toate vor fi semnate Cezar Constantin Motaş.
Puţini ştiu, dar trebuie să ştie că Cezar a făcut o operaţie pe care niciun chirurg până la el nu a mai gândit-o. A realizat abordul cavităţii pericardice prin stânga apendicelui xifoid, fără rezecţia structurii osoase, pentru a evacua revărsatul pericardic malign şi a preveni tamponada cardiacă. Valoarea operaţiei a fost recunoscută şi pe plan internaţional, fiind publicată într-o revista de prestigiu din occident- <Interactive Cardio-Vascular and Thoracic Surgery> în luna ianuarie, anul 2010. Articolul a apărut la rubrica <News Ideas in Oncology>- < Noi idei în Oncologie>, fiind citat ca sursă bibliografică de o serie de lucrări ştiinţifice publicate, ulterior de alţi autori.
Acesta a fost medicul, chirurgul, cercetătorul ştiinţific, dar în afară de toate acestea a fost şi va rămâne pentru noi OMUL Cezar Motaş.
Cezar a fost un om deosebit în viaţa lui de zi cu zi. De multe ori mi-a vorbit de familia lui de la Piatra Neamţ- mama, tatăl, fratele. De multe ori eu îi dădeam telefon sau îl chemam la mine a doua zi, după ce găseam câte o personalitate Motaş, în cărţile pe care le citeam. De la el am auzit de Valea Zeletinului si rudele din vale sau de pe cuprinsul Moldovei. Am putut constata că Cezar avea rădăcini adânci prin strămoşii săi pe pământul străbun al Moldovei, pământ în care se reîntoarce mai înainte de vreme. Dar, nu omul este deasupra vremurilor, ci omul este sub vremuri, cum a spus cronicarul.
Vremurile pentru Cezar au fost nerăbdătoare şi s-au scurtat fără a da explicaţii.
Dar, Cezar a reuşit pe lângă ce a realizat profesional în aceste scurte vremuri, să-şi întemeieze o familie prin căsătoria cu Dr. Natalia Andrei, colega noastră de specialitate. Au făcut multe planuri, pe unele le-au înfăptuit. Dar, cea mai mare izbândă a lor, împotriva vremurilor, au fost cei doi feciori gemeni- Mihai şi Andrei, născuţi pe 1 August 2013.
Cât de mult i-au dorit şi cât de mult i-au aşteptat şi bunicii lor paterni şi bunicii lor materni, cât şi eu şi soţia mea, părinţii spirituali ai părinţilor lor naturali. Şi Mihai şi Andrei au venit. Au venit în vremuri amare şi triste pentru noi toţi, vremuri pe care nu le dorim nici duşmanilor noştri.
Dar, vremea trece, vremea vine. Şi va veni vremea, când vor fi mari şi vor pricepe. Iar, când vor veni pe la Institutul Oncologic, şi dacă în acea vreme voi mai fi în viaţă, am să-i iau de mână şi am să-i duc şi am să le arăt locurile în care a trăit profesional tatăl lor- chirurgul Cezar Motaş. Am să-i duc în cabinetul lui Cezar, în care nu va mai sta nimeni, cel puţin cât voi fi eu şeful clinicii. Am să-l transform într-un fel de muzeu Cezar Constantin Motaş. Vor putea vedea hainele lui de spital, dosarele şi cărţile lui, vor putea intra pe calculatorul lui Cezar, la început ajutaţi de mine, şi să vadă ce preocupări ştiinţifice şi ce operaţii a avut tatăl lor. După care, am să-i duc în blocul operator, în magazia de instrumente şi aparatură medicală, în cabinetul de bronhologie, am să-i urc la etajul 5, să le arăt secţia cu paturi de chirurgie toracică, sala de mese, oficiu, cabinetul medicilor pentru raportul de gardă şi pentru consiliul chirurgical, am să-i aşez pe rând pe scaunul pe care stătea tatăl lor.
Şi am să le povestesc în fiecare loc, şi am ce povesti, ce a realizat tatăl lor. Cât a muncit pentru a putea avea un bloc operator al nostru, o secţie a noastră, un loc pentru pacienţii nostrii, pentru bolnavii ce urmau a fi operaţi pe torace la Institutul Oncologic Bucureşti.
Am să le povestesc câte planuri de viitor am făcut cu părintele lor şi cât ne-am bucurat, când am primit ajutor de unde nu ne-am fi aşteptat. Ajutor fără de care în veci nu ar fi existat un bloc operator de chirurgie toracică. Iar, ajutorul a venit de la ingineri nu de la doctori, a venit de la Porumb, Babici, Savu şi Burlacu. Am să le mai spun cum îl pregăteam pe Cezar pentru a fi urmaşul meu, pentru a fi şef de clinica de chirurgie toracică.
Despre boala lui Cezar nu am să le spun nimic. Dar, am să le povestesc despre cei care au fost alături de tatăl lor şi l-au ajutat în cele mai grele momente ale vieţii. Am să le vorbesc despre Octav Motaş- unchiul lor, despre mătuşa lor Alice Pilat- nelipsită de lângă patul lui până în ultima clipă a vieţii, despre Ovidiu Rus, David Achim, Mihnea Davidescu, Adrian Ciuche, Radu Matache, Dan Muşat, Cristi Năstase-  colegii tatălui lor, despre mătuşa Dani, despre cum veneau de la Piatra Neamţ la sfârşitul săptămânii bunicii paterni Dan şi Maria Motaş, despre alţi doctori, despre asistenta şefă Gabi Ivan, despre asistentele şi infirmierele de pe secţia de chirurgie toracică, cât şi doctorii din secţia de radioterapie, Prof. Dr. Rodica Anghel, Oana şi Matei cât şi depre anestezistele Moisescu, Rădoi, Nechita, Diaconu si Romoşan.
Am să le spun, la sfârşit, că ei au mai fost pe la noi, pe la spital. Au fost împreună cu mama lor Natalia, pentru a-l vizita pe tatăl lor. În acea vreme ei erau fericiţi pentru că nu pricepeau nimic din acele vremuri tragice.
Cele de mai sus am să le povestesc lui Mihai şi lui Andrei. Iar dacă în acele vremuri viitoare eu nu am să mai fiu, pe acest pământ, îmi exprim speranţa şi convingerea că toate acestea o să le fie spuse de mama lor, Natalia.
Şi dacă Andrei şi Mihai se vor întâlni cu colegii tatălui lor, aceştia le vor spune: “ Şi eu am fost coleg şi am operat împreună cu tatăl vostru”.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe cel ce a fost Doctor Cezar Constantin Motaş.”

                           

Citeşte mai multe despre:   Doctor Cezar Motaş

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de