x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Teodor Ilincăi

Omul zilei - Teodor Ilincăi

11 Mar 2013   •   00:23
Omul zilei - Teodor Ilincăi
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images
Tenor
Într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, în urmă cu doi ani, tânărul tenor Teodor Ilincăi vorbea despre debutul său în muzică: “Eram un copil sărac, nu prea eram băgat în seamă. Au fost oameni care mi-au irosit talentul. De exemplu, profesorul meu de oboi din Suceava nu s-a ocupat sub nici o formă de mine. Poate de aceea m-am orientat spre partea teoretică şi spre corul de copii, exersându-mi abia atunci pentru prima oară vocea”. Ei bine, între timp, tenorul a evoluat enorm, interpretând de curând, alături de soprana Anita Hartig, rolul principal din opera “La Boheme” (regia lui John Copley), pe scena Operei Regale din Londra. Însă cu adevărat semnificativ este faptul că, aseară, Teodor Ilincăi a debutat în “Rigoletto”, de Giuseppe Verdi, pe scena Operei Naţionale Bucureşti (ONB). Într-o furtună de aplauze primite la final, tenorul român de renume mondial a putut fi ascultat interpretând pentru prima oară rolul Ducelui de Mantua pe prima scenă a operei române. “Mulţumesc din suflet Operei Naţionale Bucureşti pentru posibilitatea de a debuta în rolul Ducelui de Mantua. ONB este locul unde m-am format ca artist şi unde mă simt acasă. Urmează prima mea premieră de Rigoletto la Deutsche Oper Berlin, aşa că acest debut a fost binevenit”, a declarat Teodor. Pentru acestă fulminantă interpretare a rolului principal din “Rigoletto”, urându-i succes pentru premiera de la Berlin, Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe tânărul tenor Teodor Ilincăi.

×
Subiecte în articol: teodor ilincăi