Viaţa alături de vedete

"Actorii cresc, se dezvoltă, au faimă şi întotdeauna trebuie să facă eforturi pentru a-şi cuceri o nouă categorie de public..."• 

Realitatea ilustrată, 30 martie 1933

Actorii cresc, se dezvoltă, au faimă şi întotdeauna trebuie să facă eforturi pentru a-şi cuceri o nouă categorie de public.

“Fiecare actor îşi are publicul său şi este plătit în raport direct cu numărul şi en­tu­­ziasmul acestuia. În preferinţa pe care diferitele categorii de oameni ce formează marele public o ma­ni­festă pentru unul dintre cei câţiva idoli ai ecranului, se reflectă ceva din caracterele lor, din năzuinţele şi complexul personalităţii lor.

Începând cu Greta Garbo, steaua care a făcut atâta senzaţie în ultimii ani, vedem nu fără mi­rare că, în ciuda mult trâmbiţatului ei «sex appeal», publicul filmelor sale e format în marea majoritate de femei, din femeile a căror viaţă e lipsită de senzaţii, din femeile dornice de romantice şi misterioase aventuri amoroase, din femeile care-i copiază sprâncenele şi rochiile, imitându-i mişcările, străduindu-se să-şi însuşească acea minu­nată şi caracteristică siguranţă de atitudini a vedetei.

Marlene Dietrich, pe de altă parte, este actriţa care ar trebui să întrunească sufragiile sexului tare – felină, provocatoare, extrem de feminină. Cu toate acestea, ea este idolul fetiţelor din cursurile superioare ale liceelor, care nu numai că-i gustă frumuseţea, dar simt că au multe de învăţat de la ea asupra îmbrăcămintei, atitudinilor şi asupra bărbaţilor. Clark Gable este un actor fa­bricat pentru pu­blic. Nu el şi-a creat publicul, ci acesta l-a creat pe el. Subita şi miraculoasa-i ridicare a fost rezultatul uneia din acele ciudate şi neprevăzute emoţii de masă. Mi­lioane de femei au des­coperit la un moment dat că ac­torul acesta era tipul pe care-l vi­saseră o viaţă întreagă. Şi astfel Gable se pomeni peste noapte o mică zeitate. Dar ceea ce e mai ciudat, entuziasmul pe care l-a provocat nu şi-a găsit ecou numai în rândurile adolescentelor; el place tuturor femeilor fără ex­cepţie, până la 25 de ani.

Dacă publicul lui Joan Harlow ar fi fost altul decât cel care este, tragica moarte a lui Paul Bern ar fi avut un efect dezastruos asupra carierei sale. Spectatorii ei însă au fost profund impresionaţi de apariţiile sale din «Îngerii Infernului» şi «Femeea cu părul roşu», aşa că nu sunt surprinşi dacă în viaţa privată a actriţei isbucneşte una din dramele în care s’au obicinuit să o vadă pe ecran. Aceasta nu face decât să confirme ideea pe care şi-au făcut-o asupra ei.

Publicul acestei actriţe e format în marea majoritate din femei condamnate a duce o viaţă mono­tonă, aproape fără orizonturi, care ar dori din când în când o schimbare de macaz, şi din bărbaţi an­grenaţi într-o ocupaţie uniformă cu atribuţii aproape mecanice. Se mai rătăcesc printre aceşti spectatori şi câteva zeci de persoane in­teligente, care o privesc cu de­să­vâr­şită obiectivitate şi o admiră atunci când reuşeşte să dea o creaţie de adevărată artă. Atitudinea acestora faţă de actriţă nu poate fi influenţată întru nimic de evenimentele vieţei sale intime. Mulţi au crezut acum câţiva ani, când Lita Grey intenta lui Chaplin proces de divorţ, că marele actor căpăta cu aceasta o lovitură de graţie. Aceşti domni nu-şi dădeau însă seama că Chaplin era încă de pe atunci un artist consacrat, mai mult, un geniu, că era omul care scăpa la­men­tabilului chiar în cele mai ridicule situaţii. Putea să se poti­cnească, să-şi piardă panta­lonii la balul unui ambasador sau să primească mirat în obraz con­ţinutul lipicios al nu ştiu câtor farfurii şi să-şi păstreze totuşi acel ceva cosmic şi comic totodată, acel patetic surd ce-i fac creaţiile atât de originale. Odată ce un actor a do­bândit această însuşire cosmică, nimic nu-i mai poate ştirbi prestigiul. Vă place Chaplin? Sunteţi o persoană de spirit...” (James Gray)