Giurgiuleşti, piedică in calea lui Stalin

In iulie 1940, armata sovietică punea măna pe Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinuturile Herţei. In paralel, Stalin găndea un plan de cucerire a Romăniei, dar şi a intregului continent european. Oraşul Galaţi a fost un punct extrem de important in dejucarea planurilor găndite de sovietici.


Inainte de declanşarea celui de-al doilea război mondial, Rusia era pregătită, ca şi Germania de altfel, să declanşeze ofensiva pentru cucerirea Europei. Un punct important pe agenda de război a lui Stalin il constituia Romănia. Un astfel de reper, al războiului, Hitler l-a cunoscut incă din momentul in care naziştii l-au arestat pe Iacov Giugaşvilii Stalin, fiul lui Stalin. In buzunarul său au găsit o scrisoare in care se făcea aluzie clară la ocuparea Berlinului de sovietici, inainte de declanşarea războiului. Pentru punerea in aplicare a acestui plan, in acea scrisoare se menţiona că un rol important il vor avea teritoriile din Romănia şi Polonia. Scrisoarea a ajuns pe masa lui Hitler.


AMBIŢII. Stalin a avut sănge de expansionist. Vedea Europa "vopsită" in roşu, ideologie care i-a plăcut la culme. "Intenţia lui Stalin de a ataca Germania este reală. Concentraţia de forţe armate in regiunea Lvov arăta că se pregătea atacarea Romăniei, vizănd zonele producătoare de petrol. Pentru ofensiva germană armata roşie incă nu era pregătită. Cu toate zvonurile privind această ofensivă, in Uniunea Sovietică nimeni nu credea intr-o invazie germană. Asta pentru că sovieticii işi pregăteau propria ofensivă", avea să spună Andrei Vlasov, comandantul Armatei a II-a de şoc, după ce s-a predat nemţilor şi apoi a trecut de partea lor. In planurile sale, cucerirea Romăniei reprezenta un punct vital. Primul pas a fost făcut prin smulgerea Basarabiei de lăngă patria mamă. In 1939, cu 21 de ore inainte ca Polonia să fie atacată, Stalin a mizat pe o ofensivă in sud. Cea mai puternică zonă inarmată la frontiera Rusiei nu era cea de nord, in apropierea Germaniei, ci zona Kievului, in sud. Acest plan de război al lui Stalin a fost găsit şi publicat de colonelul de stat major Valentin Danilov mult după terminarea războiului. Ce presupunea planul lui Stalin? "Atacul a două armate sovietice de vănători de munte, care urma să se desfăşoare peste munţii Transilvaniei, iar prin culoarul Galaţi urma să atace puternica armată sovietică ce urma să ocupe Ploieştiul. In momentul in care in mai-iunie 1940 Hitler lupta pe frontul de vest, pe frontiera cu Uniunea Sovietică erau numai 10 divizii de infanterie de slabă calitate, fără nici un tanc şi fără acoperire aeriană. După ce Polonia a fost impărţită intre Stalin şi Hitler, in 1939, existau două pătrunderi in profunzimea teritoriilor ocupate de Germania. Una la nivelul Bielostokului şi alta, in sud, pe teritoriul Lvovului, două peninsule sovietice in marea germană. In 1940 Jukov ocupă Basarabia şi Bucovina, profitănd de slaba organizare armată din zonă. Punănd măna pe Bucovina, pentru care nu exista un acord cu nemţii, a fost lărgit foarte mult intrăndul sovietic in teritoriile germane, devenind culoarul Lvov - Cernăuţi. In acel moment, Hitler, care nu intenţiona să atace Uniunea Sovietică, se nelinişteşte şi ordonă inceperea planului Barbarossa. De ce ii trebuiau cele două intrănduri lui Stalin, cu riscul de a-l enerva pe Hitler? Stalin era foarte hotărăt să ocupe intreaga Europă!" De altfel, M. Goreev, adjunctul Statului Major General Sovietic, arăta in 1991: "Comandamentul Sovietic nu era pregătit pentru apărare strategică, ci pentru atac! Inaintea celui de-al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a pregătit un număr de paraşutişti de 250 de ori mai mare decăt numărul paraşutiştilor existenţi in tot teatrul de război. Este doar un mic exemplu"!


BASARABIA. V.B. Rezun este un fost spion sovietic care a defectat in Anglia in 1978. De-a lungul anilor a publicat, sub pseudonimul Victor Suvorov, mai multe cărţi despre URSS, despre evenimentele militare şi politice petrecute in anii premergători şi ulteriori războiului. In "Sinuciderea", apărută in anul 2000, Rezun face referiri clare legate de intenţiile pe care sovieticii le-au avut faţă de Romănia in anii ’40. Iniţial, Stalin pune măna pe Basarabia. Profitănd de situaţie, anexează teritoriile din Bucovina de Nord şi din Ţinutul Herţei. "Punctul de vedere oficial, sovietic, in ceea ce priveşte anexarea Basarabiei a fost acesta: De pe teritoriul Basarabiei aviaţia sovietică putea ameninţa industria petrolieră a Romăniei, care era principalul furnizor de petrol pentru Europa. De ce a fost anexată Bucovina de Nord? Deoarece pe teritoriul său trecea calea ferată de rocadă, cu interes strategic, care mergea de la Odessa prin Chişinău, Cernăuţi şi Şilvov şi care avea ecartament european. Astfel ne permiteam să utilizăm garnituri de tren pe căile ferate europene oricănd doream", a redat colonelul A. Orlov, in "Jurnalul de istorie militară", un punct de vedere oficial al sovieticilor la 27 iulie 1942. De asemenea, Adolf Hitler, la 27 iulie 1942, spunea: "Este evident că sovieticii contează să influenţeze evenimentele din Balcani in direcţia dorită şi să transforme Balcanii intr-un cap de pod care să le permită să ne atace pe noi, căt şi pe celelalte ţări europene. In vara anului 1941, sovieticii intenţionau să lovească nimicitor Romănia, intrucăt ea este singura ţară, in afară de Rusia, care ne exporta petrol".


BĂTĂLIA DE LA GIURGIULEŞTI. Rusia nu a renunţat la ideea de a pune măna pe Romănia nici după ce a anexat Bucovina de Nord. Astfel, in "Jurnalul de operaţii al Corpului de Cavalerie", la 2 iulie 1940 este notată o directivă care prevede: "Trupele vor menţine pănă la 3.VIII dimineaţa capetele de Pod la Est de Prut. Orice incercare de dezarmare nu va fi admisă, ripostănd cu foc. (...) Se va păstra ca forţe in capul de pod un batalion din Reg. 46 Inf., un batalion de infanterie uşoară, una secţie artilerie şi una companie care de luptă. Luaţi măsuri de a interzice in orice caz trecerea inamicului la Vest de Prut, organizănd o aparare puternică a culoarului spre Galaţi, interzicerea trecerei peste poduri folosind piese de artilerie şi armament anticar, asigurănd totodată distrugerea podurilor in caz de tentativă de trecere. Orice incercare de dezarmare nu va fi admisă ripostănd cu foc", ordona şeful de Stat Major, colonelul Eftimiu. Singurul veteran de război care a luat parte la acea luptă şi care incă trăieşte este fostul ofiţer de legătură, pe atunci plutonier, Nicolae Bacalbaşa. "In acel an, la Galaţi, a fost deplasată o companie de tancuri. Erau model Skoda, uşoare şi foarte moderne. Mai aveam in dotare şi tancuri Renault, dar erau depăşite şi nu au fost trimise la Galaţi. Iniţial am fost trimişi la aeroportul din Galaţi, unde eram concentraţi, aşteptănd să purtăm o luptă, care părea inevitabilă, cu tancurile amfibie sovietice, pe care le aşteptam să treacă peste Brateşul Inferior şi Superior şi să incerce să spargă frontul. Ruşii voiau să pună măna pe Galaţi. Noi, Romănia, eram o piesă măruntă in jocul lor. Piesa cea mare era Istanbulul. Doar cucerind Galaţiul puteau intra uşor in Turcia. Apoi, pentru a trece uşor in Muntenia şi Oltenia, Galaţiul era principala piesă de pe tabla de şah. In acele vremuri, comuniştii l-au trimis la Galaţi pe Gheorghe Apostol. Acesta a recunoscut, in memoriile sale, că avea sarcina să aştepte ruşii şi să le predea oraşul! In momentul in care Basarabia a fost cedată ruşilor, preventiv, am pus dinamită la podurile de la Giurgiuleşti. Pentru orice eventualitate, comandantul, un mare erou, Napoleon Popescu, a trecut podul cu tancurile şi i-a aşteptat pe ruşi. Eu am rămas pe partea romănească a podului.


Cu şase ore inainte ca Romănia să predea oficial Basarabia, la poduri a apărut o coloană de 70 de blindate care voiau să intre in Galaţi. Ele au deschis focul impotriva tancurilor noastre. Norocul nostru a fost că ruşii aveau doar proiectile brizante, care nu străpungeau blindajul. Noi eram pregătiţi! Ştiu sigur că am reuşit să distrugem cel puţin un tanc sovietic T 40 şi am avariat altele. Ruşii s-au retras atunci de frica unui măcel, dar şi de teama unui scandal internaţional. După acest conflict, geniştii au vrut să arunce podul in aer. Popescu ar fi rămas cu camarazii peste Prut. Ar fi fost măcelăriţi. A intors tancurile spre genişti şi i-a ameninţat că deschide focul asupra lor dacă nu ii lasă să revină peste pod!", işi aminteşte Bacalbaşa. De altfel, in Jurnalul mai sus menţionat stă notat: "Retragerea trupelor de la Vest de Prut s-a făcut in linişte şi sub protecţia unei companii de care de luptă, ce era instalată in poziţie la Est de Prut. Faţă de inaintarea agresivă a trupelor sovietice, compania de care de luptă a noastră a deschis focul, trăgănd aproximativ 80 de proiectile de tun. Cu această ocazie s-au distrus patru tancuri inamice, dintre care unul a fost incendiat".


După acest episod de agresiune impotriva Romăniei, compania condusă de Napoleon Popescu a rămas mobilizată in ostroavele de la Cernavodă. "Intre timp am devenit ofiţer de legătură. Am rămas la Cernavodă cu tancuri şi tunuri de asalt ultramoderne, nemţeşti, pănă la 21 august 1944. Eram mobilizaţi in ostroave. Ne aşteptam ca ruşii să incerce să pătrundă in zonă cu tancurile amfibie. Eram convinşi că intr-un final urma să aruncăm in aer toate podurile de peste Dunăre. Cu două zile inainte de 23 august s-au prezentat la mine, la comandament, cu ordin de la Inaltul Stat Major, reprezentaţi ai nemţilor. Voiau să le predăm tancurile pentru ca ei să le folosească pentru depresurizarea armatei a VI-a din Basarabia. Abia atunci am plecat spre Bărlad", mai spune Bacalbaşa.

Tancul sperietoare

T 40, tancul pe care ruşii doreau să il folosească pentru a cuceri Galaţiul, a fost considerat cel mai performant car de luptă din acei ani. Ruşii au făcut tot posibilul pentru a ţine secrete căt mai mult timp planurile de introducere in dotarea armatei a acestei maşini de luptă. "Tancul amfibie T 40 a intrat in dotarea armatei sovietice la 19 decembrie 1939, in aceeaşi zi cu tancul mediu T34 şi cu tancul greu KV 1. In clasa sa de tancuri a fost o realizare la fel de mare ca şi a celorlalte tipuri de care de cetate. Nu este foarte cunoscut pentru că armata l-a ţinut mult timp secret, pentru că vremea celorlalte tancuri revoluţionare incă nu venise", notează V.B. Rezum in "Sinuciderea". Referitor la puterea de guri de foc pe care sovieticii o aveau, generalul Heinz Guderian spunea: "Dacă aş fi ştiut că ruşii au o asemenea cantitate de tancuri, probabil nu aş fi inceput războiul!".

Germania versus Rusia

Joseph Goebbels, ministrul Propagandei in Germania nazistă, recunoaşte la 15 martie 1945, in ultimile sale insemnări din jurnalul personal, superioritatea sistemului de comandă sovietic in raport cu piramida de ordine şi disciplină germană. "Pentru ocuparea Romăniei ne-ar fi trebuit in perioada respectivă 240.000 de oameni, in timp ce sovieticii s-au limitat la patru divizii NKVD. A fost absolut suficient. Noi, nemţii, totdeauna greşim pe teritoriile ocupate, continuănd să facem totul de unii singuri. Pe de o parte, am cheltuit foarte mult şi am blocat foarte mulţi oameni, iar pe de altă parte, ne-am ridicat impotrivă populaţia din teritoriile controlate. Ruşii, in schimb, ocupau şi supuneau". De altfel, ca exemplu, B. Gregori arată in cartea "Airborne Warfare" că aeroporturile romăneşti au fost ocupate prin paraşutarea a numai două brigăzi de soldaţi, operaţiune care a şi fost filmată pentru arhivele militare.

Eroul Napoleon Popescu

Comandantul Companiei a V-a care de luptă, Napoleon Alexandru Popescu, era considerat un adevărat strateg militar. Curajul şi abilităţile profesionale l-au făcut să aibă un rol extrem de important in luptele date pentru Basarabia intre 1939 şi 1944. Născut la 28 ianuarie 1909, la Pietroşiţa (Dămboviţa), absolvent al Şcolii Superioare de Comerţ şi al Şcolii Superioare de Infanterie 1, ajunge in 1929 sublocotenent comandant de pluton la Regimentul care de luptă I. In 1940, după ce participă la evenimentele din cadrul Rebeliunii Legionare, este avansat in grad de căpitan. Cariera militară i se axează aproape in totalitate pe evenimentele din Basarabia. "Posedă o foarte bună judecată şi un bun-simţ de discernămănt, care i-au permis in acţiunea de la Giurgiuleşti să facă faţă in condiţii bune la atacul carelor de luptă ruseşti, salvănd prin acţiunea unităţii sale un batalion de infanterie şi alte unităţi repriate cu acesta in ocazia evacuării şi cedării Basarabiei", este notat in Fondul de Memorii Originale din Arhivele Militare Piteşti. Este propus la avansarea in grad de maior şi este trimis pe frontul de Est. In 1941 participă la luptele de la Lipnic, acolo unde "compania condusă de căpitanul Popescu a fost intrebuinţată in folosul corpului de armată german pentru culegerea de informaţii. Printr-o acţiune rapidă ocupă gara din Lipnic, salvănd-o de la distrugerea de către sovietici". Urmează bătăliile de la Soroca, Chişinău, Kremdovsko şi Argirovskaia. La 18 august 1941 "străpunge cu compania sa puternica poziţie de la Doncevo-Karpovo, la nord de Odesa, uşurănd mult operaţiunile Regimentului III Dorobanţi". In urma acestei lupte este decorat cu Steaua Romăniei clasa a V-a cu spade şi panglică de virtute militară. După luptele de la Odessa se retrage cu divizia sa in ţară şi primeşte conducerea Batalionului de Inspecţie şi Reparaţii Motorizate. A fost decorat, in timpul celui de-al doilea război mondial, cu Virtutea Militară de Pace (1940) Steaua Romăniei (in 1940 şi in 1942), dar şi cu cea mai importantă distincţie militară germană, Crucea de Fier, clasa a II-a (1940). In 1947 părăseşte armata in grad de locotenent colonel. "In urmă cu şapte ani s-a stins. Am inţeles că este ingropat intr-un mormănt mizer, in Bucureşti. Puţin pentru un erou atăt de mare", spune fostul său camarad Bacalbaşa.