Islazul vazut prin ochii tineretii

Islazul de ieri, oameni de astazi. Copilarie ca-n povesti. Amintiri de neuitat. O viata in care si copiii si parintii aveau mult, mult mai mult timp sa o traiasca. Pe scurt - un Islaz cu parfum de neuitat. Cititi si: ● Poveste - Dupa 91 de ani, trofeul vietii este viata insasi ● Viata traita la cotele Dunarii ● Pe urmele pasoptistilor ● Jurnal de Croaziera - Un altfel de ritm ● Blog Croaziera

Islazul de ieri, oameni de astazi. Copilarie ca-n povesti. Amintiri de neuitat. O viata in care si copiii si parintii aveau mult, mult mai mult timp sa o traiasca. Pe scurt - un Islaz cu parfum de neuitat.

Am ajuns la Islaz aproape de pranz. Toata comuna era scaldata de soare. O vreme numai buna de plimbat si depanat amintiri. Prima oprire: Ostrovul Mic, locul unde la 1848 s-au adunat revolutionarii si pe care a stapanit boier Ghigeanu. "Aici am fumat prima data. Mama imi dadea bani de dulciuri si eu luam tigari la bucata. Era anturajul. Dar nu ramaneam aici. Mergeam mai incolo, ne ascundeam. Ni se parea ca vin parintii dupa noi. Cand ajungeam acasa ne frecam cu cracute de brad sa nu mirosim", povesteste Georgica Lia, agent-sef la Politia de Frontiera. A fost doar declicul. Ii vin in minte vacantele de altadata. "Vara aici era un adevarat festival. Veneau copii in vacanta la bunici din toate colturile tarii. Era ca la mare, dar aici nisipul este mai fin. Ziua stateam la plaja. Seara mergeam la discoteca, dar dupa ora 22:00 se inchidea. Ne venea sa plangem. Atunci organizam ceaiuri ad-hoc. Azi la unul, maine la altul. Sau ne plimbam prin centrul comunei. Bateam soseaua dus-intors de nu stiu cate ori. Faceam o elicoidala", incheie agentul Lia "povestea" locului.

VALE VERSUS DEAL. Mergem mai departe. Ne oprim "La Podisca", o cale de acces dinspre sat spre Dunare. Un punct de reper in special pentru amatorii de pescuit. Mai ales stiuca. "Dadeati la peste?", ii intreb pe insotitorii nostri. "Faceam chiar intreceri. Cei din deal cu cei din vale. Cine prinde mai mult. Nu prindeam pesti mari. Mai mici, dar multi. Intrau cam 12 la un kil. De-abia il caram. Nu aveam scule de-astea de acum. Un bat cu guta", povesteste agentul Lia. "Dar de jucat, va jucati?", il intreb. "Turca si fotbal. Jucam mult fotbal. Faceam porti in poiene. Jucam cu cei din deal. Eram rivali. Cine e mai bun. Si la scoala la fel", veni raspunsul.

CE VREMURI! Trecem podisca si ajungem in Balta Geraiului. Tradus din turceste si din realitate un loc plin de verdeata. Ne balacim mainile in apa Dunarii, ne pozam pentru a avea cu ce ne lauda acasa si, de ce nu, pentru posteritate. Mai admiram o data peisajul cu apele lin curgatoare ale Dunarii, verdeata tarzie mangaiata de soare, nisipul fin, plin de urme mici. " Sunt urme de mistreti?", intrebam cu oarecare teama. "Ei, de unde atatia mistreti! Sunt de oi", ne linisteste profesorul Constantin Dima. In drum spre masini, alte amintiri. "Domne, parca inainte era altfel. Aveam timp mai mult. Si parintii la fel. Aveau atat de mult timp, ca ne lasau in pace. Am avut o copilarie frumoasa, ca-n povesti. Acum vii la ei, nici nu ajungi bine, ca iti da salopeta si te pun la treaba", spune cu oarecare regret Georgica Lia. Il aproba profesorul Dima, din postura parintelui, cu aceleasi regrete ca nimic nu mai e ca altadata. Plecam spre Prundu Lung, la Chichinete, locul unde se varsa Oltul in Dunare. Ajungem. Aici, revolutionarii pasoptisti au sarbatorit seara Proclamatia de la Islaz.

E si locul unde incepe Ostrovul Calnovat, unde Dunarea se imparte in trei brate, unde plaja are nisipul fin ca matasea si rasuna odata de rasetele tinerilor veniti in vacanta. La 158 de ani distanta am sarbatorit si noi intalnirea cu islazenii cu un gratar la malul Dunarii stropit din plin cu glume si voie buna.

AMINTIRI CU GRANICERI

Pe drumul spre Chichinete, alte povesti. De pe vremea granicerilor de la Islaz. "Odata, un granicer era de patrula. A prins vreo 100 de rudari cu saci plini de peste. Asta insemna tot atatea procese-verbale de contraventie. Cum se framanta granicerul nostru cum sa scrie el atat, aude o voce din satra: «Auzi, safule, nu vrei sa dam matale un surel?». «Un ce?», intreba nelamurit granicerul. «Un surel de peste si sa ne lasi in pase.» Decat sa scrie atat, granicerul a preferat trocul. Dar nu a fost un surel, ci mai multe, ca-n ziua aia s-a mancat numai peste in garnizoana", povesteste comisarul Mihaita Safta, de la Politia de Frontiera. Alta data pleaca seful unitatii si lasa ordin scris. "Sa se frece cratitele, sa se raneasca la animale, sa se puna etichete la conserve si sa se prinda soricelul din birou." Misiune indeplinita, mai putin cea cu soricelul. De ce nu a fost prins soricelul? "Pentru ca eu am facut scoala de ofiteri, nu de motani!", a raspuns insarcinatul, scapand de pedeapsa.

GLUME

Islazul e singura comuna de pe malul drept al Oltului care e in Muntenia, si nu in Oltenia. Avantaj islazenii. Cand sunt afurisiti ca sunt olteni, spun ca sunt din Teleorman, iar cand sunt laudati, recunosc ca sunt olteni. Iar de sicane nu duc lipsa. Cum ca exista oameni buni, oameni rai si... islazeni. Sau ca Islazul este a doua comuna dupa Comuna Primitiva si a treia dupa Comuna din Paris. Oricum ai lua-o, islazenii nu au motive de suparare. Sunt in reper in istorie.

Am pornit la drum sa culegem povestile Dunarii. O echipa de reporteri de la Jurnalul National si Antena 1 se afla incepand de ieri la Sulina, de unde vor naviga in sus, pe fluviu, cautand sa ia pulsul unei vieti ce depinde mai mult de toanele si cotele apelor Dunarii decat de strategii guvernamentale. Asteptati-ne! Sosim si in portul dumneavoastra!

SCRIETI-NE! Despre intamplari minunate sau ingrozitoare, despre viata pe care o traiti acolo, la dumneavoastra acasa, pe malurile Dunarii. Scrieti-ne pe adresa croaziera@jurnalul.ro sau, prin posta, la adresa pe care o gasiti in caseta redactionala.