x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Cu cheia de gat Nesupravegherea poate fi ucigasa

Nesupravegherea poate fi ucigasa

de Radu Tutuianu    |    21 Aug 2006   •   00:00
Nesupravegherea poate fi ucigasa

Ne supravegherea copilului de catre parinti duce de multe ori la tragedii. Daca dispare accidental sau daca este rapit, copilul poate avea soarta Larisei, Andreei sau Narcisei - fetitele care si-au pierdut viata din cauza ca parintii nu erau langa ele.

Politia romana a dat publicitatii mai multe statistici ingrijoratoare privind numarul copiilor disparuti. In evidenta Directiei de Investigatii Criminale, la sfarsitul lunii iunie figurau disparuti 306 minori, in acest an fiind inregistrate de sapte ori mai multe disparitii fata de aceeasi perioada a anului trecut. Anchetatorii au constatat ca, in majoritatea situatiilor, disparitiile au fost voluntare, pe fondul nesupravegherii de catre parinti, apartinatorii legali sau factorii responsabili din unitatile de ocrotire. O alta cauza care a determinat plecarile repetate de la domiciliu este si aceea ca minorii au fost lasati in grija bunicilor sau a altor rude, parintii sau apartinatorii legali fiind plecati la munca in strainatate.

DISPARUTA. Andreea Mihaela Dodan, 1999-2005

TRAGEDII. Cazul Larisei Chelaru, fetita ucisa anul trecut de un vecin de palier, este o tragedie la care s-a ajuns si pentru ca, dupa orele de scoala, micuta ramanea nesupravegheata. Larisa era un copil crescut "cu cheia de gat". In vreme ce parintii ei erau la serviciu, iar fratele plecat la scoala, fetita statea singura acasa cateva ore. La 18 octombrie 2005, in acest interval de timp, Robert Ciobanu (17 ani) a supus-o la perversiuni sexuale si a strans-o de gat. Alt caz este cel al Andreei Mihaela Dodan, fetita disparuta din satul Plopeni, Constanta, pe 1 august 2005. Lasata sa se joace singura afara, fata a disparut si nimeni nu a stiut ce s-a intamplat cu ea vreme de jumatatea de an. In noaptea de 26 ianuarie, cadavrul fetei a fost gasit - fusese violata si ucisa de un vecin. Acum cinci ani, Narcisa Hustiu (9 ani), fiica unui om de afaceri sirian, a disparut pe 1 iunie, in timp ce se juca in preajma casei sale. Parintii si politistii au cautat-o in zadar. Presa bacauana a dat anunturi, iar orasul a fost impanzit cu afise cu chipul si semnalmentele Narcisei. Rezultatul cautarilor a venit sub forma unei cereri de rascumparare: rapitorii cereau 100.000 de dolari in schimbul fetei. Dupa trei saptamani de la disparitie, rapitorii au fost prinsi si au povestit cum au luat fetita din strada, i-au pus calus la gura si au urcat-o in portbagajul unei masini. Pe drum, Narcisa a murit de frica sau sufocata.

NESUPRAVEGHEAT. Sali Valentin Andrei, 2004-2006

Cel mai recent caz este cel al lui Sali Andrei-Valentin, un baietel de 2 ani lasat de mama sa sa se joace, alaturi de alti copii, departe de casa. Pe 13 iulie, Andrei a disparut. Dupa 12 zile, politistii au mai gasit doar niste oase si hainuta intreaga a baietelului...

INAINTE. Si in "Epoca de Aur" dispareau copiii. Nu exista statistici de atunci, caci pe copertile acestor dosare a fost trecut "moarte prezumata", iar cazurile au ajuns in evidenta pasiva. Andron Geanina avea 13 ani cand a disparut de la domiciliul din Slobozia, in iulie 1989. Fata suferea de afectiuni psihice. Sitoianu Daniela era o fetita de 6 ani care a disparut, in martie 1988, din Fetesti. Stoica Marius era din Botosani si avea 4 ani in mai 1989. A disparut de la locul de joaca din apropierea domiciliului. Corban Cristian Ionel (13 ani) a disparut de la domiciul din Braila, in august 1988, in imprejurari necunoscute. Pentru ca mai fugise in repetate randuri, dupa ultima revenire parintii l-au legat cu un lant de calorifer, ca sa-l pedepseasca.

Un alt copil disparut din cauza lipsei de supraveghere este Mancuta Alexandru Giani. Era din Bucuresti si avea 6 ani cand a fost vazut ultima oara. La 19 mai 1986 era in curtea unei scoli, vizavi de blocul unde locuia, impreuna cu fratele sau mai mare. La un moment, a fugit dupa o minge. Nu a mai fost gasit niciodata. Nici el, nici ceilalti copii disparuti inainte de ’89.

CARACTERISTICI
"Fenomenul nesupravegherii copiilor de catre parinti este caracteristic Romaniei. Daca inainte de ’89 romanilor le era specifica cresterea copiilor cu cheia de gat, astazi ne este specifica situatia copiilor cu parintii plecati in strainatate - ceea ce poate fi considerata o noua forma de abandon." - Ana Maria Carstea, consilier juridic "Salvati copiii"

RESPONSABILIZAREA CELOR MARI
Ana Maria Carstea, consilier juridic al Organizatiei Salvati Copiii, spune ca statele europene si-au pastrat legile proprii in materie de protectia copilului. "Nu exista aquis comunitar in aceasta privinta si nici nu se pune problema unei politici comune de protectie a minorilor. In prezent, se lucreaza la o strategie privind standardele de alerta, in caz de disparitie a copilului, aceleasi pentru toate statele europene."

In Regatul Unit al Marii Britanii, cutuma judiciara cere ca parintii sa fie amendati daca isi lasa copiii nesupravegheati. In Franta, statul poate anula dreptul parental in situatiile in care parintii au o relatie conflictuala; altfel spus, daca tatal nu se mai intelege cu mama, iar relatia pune in pericol viata minorului, tribunalul poate da copilul unui tutore. In 1990, Romania a ratificat Conventia Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, insa aplicarea multor prevederi a ramas un deziderat. De exemplu, in Europa Occidentala, statul desfasoara numeroase activitati de educare si responsabilizare a adultilor in raport cu copiii. In Anglia exista un departament guvernamental care lucreaza alaturi de Societatea Regala de Prevenire a Accidentelor aplicand programul "Impreuna, in siguranta". Cursurile de responsabilizare ii invata pe copii, parinti si tutori cum sa evalueze riscurile, pornind de la nevoia de supraveghere a copilului pana la respectarea regulilor rutiere.

REGULI
Fii prietenul lui! Nu-ti lasa copilul prescolar sa se joace, nesupravegheat, in fata blocului sau a curtii in care locuiti. Nu-l lasa singur in spatii deschise, in care s-ar putea rataci. Invata-ti copilul sa nu intre in discutie cu persoane straine. Sa nu accepte bunuri, cadouri sau dulciuri de la persoane pe care nu le cunoaste. Sa nu insoteasca persoane necunoscute indiferent de locul unde este invitat copilul, mai ales daca locul respectiv este neiluminat, dosit. Nu da copilului sume mari de bani sau obiecte de valoare, cum ar fi telefonul mobil, bijuterii. Daca totusi tii neaparat sa le poarte, spune-i sa nu le tina la vedere. Invata-ti copilul sa nu invite persoane necunoscute in locuinta. Pe timpul noptii nu-ti lasa copilul nesupravegheat pe strada sau nu-l trimite la cumparaturi. Spune-i ca, la terminarea orelor de curs, sa nu se intoarca niciodata singur de la scoala, ci in grup, impreuna cu alti colegi

VA URMA!
In ziarul de maine veti descoperi alte pericole la care sunt expusi astazi copiii crescuti cu cheia de gat; precum si amintirile lui Leonard Doroftei, un pustan crescut pe strada, care se dadea cu... trenul.
×
Subiecte în articol: părinţii copilul disparut cu cheia de gat