Copii transnistreni la Muntele de sare

Undeva pe dealurile Buzaului, la intrarea in munti, se afla Fundatia Sf. Sava a preotului Milea, acolo unde in fiecare vara mai multi copii, in general de la orfelinatele din Romania, isi petrec zilele de vacanta. Pentru zece zile, in acest inceput de vara, la tabara din Poiana Marului se afla cativa elevi din Transnistria, de la scolile din Tighina si Tiraspol.

Ajungem la Bisoca, undeva pe inserat, cand preotul Mihail Milea se pregatea sa plece de la fundatie. Ne-am fi asteptat sa fim intampinati de zgomote si glasuri de copii, dar nu s-a intamplat asa. O data cu preotul Milea ne intampina un avion de mici dimensiuni aflat in curtea fundatiei si un vaporas langa gard, chiar la intrarea in padure. Pana ne dumirim noi ce cauta vaporu’ in padure, preotul se grabeste sa ne explice ca sunt multi copii care se bucura enorm cand le vad si-si gasesc de joaca prin jurul lor. "Unii dintre ei nu au vazut in viata lor un avion sau un vapor, si atunci se bucura numai cand le vad sau le ating", ne spune preotul Milea, in timp ce deja vreo 3-4 copii isi gasesc de joaca pe aripile avionului. Ceilalti copii sunt plecati in expeditie prin padure si sunt asteptati cu cina care se pregateste deja in bucataria campusului.

Aflam ca in campus sunt deja sositi si 30 de elevi transnistreni de la liceele care au tinut cu ceva timp in urma prima pagina a ziarelor luptand pentru identitatea nationala romaneasca. Sunt cazati de primaria din Bisoca undeva la 5 kilometri de campus. Unii dintre ei se afla pentru prima data in Romania, iar toate cheltuielile au fost suportate de fundatie. Pe timpul verii preotul este ajutat la treburile de la fundatie de elevii seminaristi din Buzau, care vin la Bisoca prin rotatie. Patru dintre ei se afla deja aici si spun ca s-au obisnuit cu locurile si copiii care vin aici, incercand sa le faca viata, cel putin pentru cateva zile, mai usoara. Linistea din Poiana Marului le place, dar tot "mai bine este in Buzau, acasa", imi spune unul dintre ei, in timp ce ii supravegheaza pe copiii care si-au gasit de joaca in preajma avionului. Programul pentru zilele urmatoare este deja facut si asa aflam ca a doua zi, copiii transnistreni urmeaza sa fie dusi la Muntele de sare, aflat la o distanta de 3 kilometri de campus. Cum si noi vrem sa ajungem acolo, propunem sa-i insotim pe copii a doua zi in drumetia lor, condusi fiind de Ionut, unul dintre seminaristi, un pusti.

ZIS SI FACUT. A doua zi, de dimineata, luam drumul muntelui de sare, insotind cei aproape 25 de copii din Romania si Transnistria. Altii au preferat sa mearga la Vulcanii Noroiosi. Iar in zilele urmatoare, toti urmau sa fie dusi la Maliuc, in Delta, acolo unde preotul Milea pregateste un nou campus pentru copii. Dar sa revenim la calatoria noastra spre muntele de sare. Traversam o poiana unde am intalnit ranind cei mai mari porci pe care i-am vazut in viata noastra. Copiii nu rateaza sa-si faca poze cu ei, uimirea lor depasind-o cu mult pe a noastra. Gazda noastra in timpul drumetiei este Diana, o tanara nascuta la Chisinau, dar care traieste in Romania, care a participat la organizarea vacantei celor 30 de copii transnistreni in Romania. Ne povesteste despre bucuria copiilor de a ajunge in Romania in sfarsit dupa atata amar de vreme in care au luptat si lupta in continuare ca sa-si pastreze identitatea romaneasca. Profesoarele lor ne povestesc ca le este frica si sa vorbeasca romaneste. "Tot ce facem, facem numai in scoala. Acasa, pe strada, ti-e frica. Dar acolo, pentru ca suntem mai multi, ne incurajam si facem totul impreuna. Sunt copii tare buni si numai impreuna facem totul. Impreuna cu ei si familiile lor", povesteste profesoara de limba romana de la Tiraspol care insoteste o parte din copii.

Copiii o iau la sanatoasa prin padure, chiuind si urland, starnind invidia noastra. Bine, acu’ ne gandim ca ei au si doua avantaje de partea lor: varsta si incaltamintea, caci spre deosebire de ei, noi ne-am tras in picioare incaltari de strada, nestiind ca drumul trece printr-o padure destul de abrupta. Ce sa mai spunem de profesoara din Tighina! Care merge de ceva vreme prin padure in picioarele goale si n-are nici o treaba. Ba se ia chiar la intrecere cu o parte din copii! Acolo, prin padure, pe unde razele soarelui abia razbateau, copiii au uitat demult de problemele lor. Sunt niste copii maturi si au uitat si de saracie, si de neajunsuri.

ISTORIC

Ideea construirii acestui campus a aparut in anul 1992. A fost aleasa comuna Bisoca. Cuvantul Bisoca vine de la slavonescul "vasocoi" (inalt). Numele se potriveste cu altitudinea localitatii situata la aproximativ 1.000 metri. Se spune ca fondatorul capitalei, ciobanul Bucur, era de fel din Bisoca, iar aproape de campus se afla masa lui Bucur, o stanca sculptata pe un platou unde Bucur si ceilalti ciobani luau masa cand se aflau in zona Bisocii. Campusul pentru copii este format dintr-o bisericuta din lemn in stil maramuresean, un Pavilion unde pot fi gazduiti 80 de copii intr-o serie. Tabara functioneaza doar pe timpul vacantelor, in serii de cate una pana la trei saptamani. Beneficiarii taberei nu platesc cazarea si nici masa. Fundatia supravietuieste din donatii, iar acestea sunt mici si sporadice in comparatie cu cheltuielile. Achitarea consumului de gaze si a curentului constitue o mare problema pentru noi. Programul unei serii consta in: excursii in imprejurimi, lectura, plimbari in padure, sport, concursuri, cursuri pe teme de educatie, spiritualitate, participari la sfintele slujbe, audieri de muzica, focuri de tabara.

DULCIURI

Copiii din Transnistria nu au primit de la parintii lor pentru aceasta tabara mai mult de 5 dolari. In prima zi priveau cu jind la copiii din comuna care plecau din magazin cu mainile pline de dulciuri si sucuri. Nu s-au plans si n-au cerut. Consiliul Judetean a hotarat sa dea cate un milion de lei. Au dat buzna in magazine umplandu-si pungile cu dulciuri.

PLOAIA TORENTIALA

Muntele de sare pare ca nici pe copii nu-i prea impresioneaza. Istoviti, poposim cu totii intr-o poienita, unde copiii transnistreni improvizeaza un moment artistic. Hotaram sa ne intoarcem exact cand cerul deja se acoperise de nori pe nesimtite si cand primele tunete au inceput sa se faca auzite. O ploaie torentiala de o jumatate de ora ne-a insotit cat am traversat padurea inapoi, facandu-ne pe toti ciuciulete. La cantina de la fundatie ne astepta o masa calda. Printre stranuturi si sorbituri din ciorba mai dardaiau pe sub masa, mai isi calcau o bluza uda pe care o s-o imbrace la intoarcere, inca 5 kilometri pana la locul de cazare. Infofoliti, adulmecau mirosul de ceai si apoi trageau cateva sorbituri zdravene.

CASA CU TEI, GAZDA DE BUZAU

Cele doua zile petrecute in judetul Buzau au adus o noua experienta unica echipei Caravanei. Locuri despre care stiam din auzite ca exista, locuri peste care am dat absolut din intamplare. Si un paradis pe nedrept abandonat - statiunea Sarata Monteoru. Vechi si nou, traditional si modern, convietuiesc fara sa se agreseze reciproc. Casa cu Tei a fost o locatie fericit aleasa. La marginea padurii, cu o panorama spectaculoasa a Dealurilor Istritei, pensiunea a fost un incarcator pentru bateriile jurnalistilor aflati in cautarea unei Romanii ce asteapta, pe mai departe, sa o descoperim. Am plecat de la Monteoru spre Cheia convinsi ca avem unde reveni.