Jurnal de Caravana - Acasa, in Oltenia

Buna dimineata, Oltenia, venim. In sfarsit, ne pregatim sa parasim Ardealul si sa ne indreptam catre patria lui nea Marin, Oltenia. Dimineata ne trezim pentru sedinta de sumar, unde se impart echipele si subiectele.

Buna dimineata, Oltenia, venim. In sfarsit, ne pregatim sa parasim Ardealul si sa ne indreptam catre patria lui nea Marin, Oltenia. Dimineata ne trezim pentru sedinta de sumar, unde se impart echipele si subiectele. Bine zis, numai ca nu se tine cont de asta. Cum toti suntem oameni cu caractere foarte diferite, va dati seama cam ce s-a intamplat. Era ziua in care toate echipele trebuia sa se indrepte catre fascinanta Oltenie. Ne luam bagajele si incercam sa ne gasim locurile prin masini. In sfarsit, echipele sunt gata, dar cand sa plecam tot se mai gaseste cineva care sa ne taie elanul: Radu si I. Ancuta, de exemplu, care mai are de vorbit cu Cioaba. Ok, spun eu, un oltean linistit si intelegator, mergem si la Cioaba.

Terminam interviul relativ repede, dar cand sa plecam, Tiiiiirrrrrrrr telefonu’… "bai, trebuie sa va duceti inapoi la Ocna Sibiului, sa va intalniti cu studentul de 90 de ani", se aude in telefon. Va dati seama ce fata am facut cand am auzit? Nu de alta, dar ne calcasem pe picioare trei zile pe acolo. Asta este. Mergem si acolo. Pornim catre Ocne, linistiti, dar parca prea linistiti. Si totusi suntem in Ardeal, deci avem o scuza. Au oamenii astia un calm si o rabdare, ca ma intreb cum naibii se descurca in pat? Totusi, cred ca acolo se grabesc un pic, ca am vazut o gramada de puradei.

Dar totusi sa revenim la ale noastre. Terminaram si cu studentu’ si in sfarsit ne indreptam spre Valea Oltului, drumul care leaga Ardealul de Oltenia. Ajungem la Caciulata, locul unde suntem cazati pentru urmatoarea etapa. Si aici am avut parte de o surpriza. Ceilalti nu ajunsesera, "erau in drumetie la Paltinis". Seara ne reuneste pe toti la cina intr-o sedinta. Acum pot spune ca sunt acasa. Mi se pare ca si aerul este altfel. Oamenii imi sunt toti cunoscuti, iar locurile parca ma primesc cu mai multa caldura. Valea Oltului este grandioasa. Ploaia, care in fiecare seara uda cu blandete crestele ce sfideaza cerul, te racorea cat pentru o zi intreaga. De altfel, ne si obisnuiseram cu botezul de seara, de dinainte de masa. Ar fi mai potrivit sa spun ca acasa este Romania pentru noi toti, cei care o locuim.

P.S. Avem o tara frumoasa si e pacat ca multi dintre noi nu o cunosc. Vizitati-o, oameni buni, si va promitem ca nu veti avea nimic de pierdut, dimpotriva, veti avea numai de castigat!.