"Om langa om, cu mainile goale"

Brigadierul de ieri, primarul de maine! Titlu pentru o poveste de succes (pe plan local) sau pentru romanul unei vieti, sloganul i se potriveste ca o manusa salisteanului Vlad Ion Simion, acum in varsta de 75 de ani.

Urca anevoios scarile Primariei din Salistea de Sus. De curand s-a operat la picioare, dar a venit la intalnirea cu noi, sprijinindu-se in carje. Vlad Ion Simion a fost trei luni brigadier-pontator la Salva-Viseu si a condus din 1960 pana in 1990, de pe scaunul de primar, destinele cetatenilor din Salistea de Sus. "Am avut carnetul cu nr. 11.000", ne spune omul cu spatele aplecat de vreme, aruncandu-ne o privire mandra. "Erai cineva dac-ai fost brigadier." Chiar daca a lucrat de la bun inceput pe santier, a trebuit sa astepte luni bune pana sa primeasca salopeta albastra. Era orfan, abia implinise 18 ani si avea in grija sapte frati mai mici cand s-a deschis frontul la calea ferata. Mana cereasca pentru tanarul fara nici o meserie, dar cu atatea guri de hranit acasa. A luat calul din gospodarie si s-a angajat, civil, pe santier. Cara stanca sparta din tunelele sapate in muntele prin care, nici doi ani mai tarziu, avea sa fluiere locomotiva. Dar castiga bine: 15.000 de lei pe luna, haine si pita pentru familie. "Cand mi-au facut cartea de munca, abia se construisera baracamentele pentru brigadieri si muncitori. La 1 aprilie s-a dat drumul la lucru. S-a pornit din ambele capete ale liniei. Era om langa om, zeci de kilometri", isi aminteste maramureseanul.

NORMA DEPASITA. Tineri voluntari, mobilizati prin birourile judetene ale Uniunii Tineretului Muncitoresc, multi dintre ei alungati de acasa de foamete, au primit la Salva-Viseu mancare si haine pe saturate. Mii de suflete entuziasmate de lucrarea pe care urmau sa o savarseasca s-au intrecut in depasirea normei de lucru. Printre lozincile afisate pe santierul "Vasile Luca" puteau fi citite indemnurile "Tinere, norma este de 1,5 mc. Depaseste-o!" sau "O unealta stricata este o paine mai putin pentru clasa muncitoare". Le-au urmat cu sfintenie. S-au spetit pentru ca linia sa fie gata cat mai curand. Si a fost. 63 de kilometri de cale ferata, prin munti si peste vai, in doar un an si sapte luni, de la 1 aprilie 1948 la 7 noiembrie 1949.

"Se lucra numai manual. Uneltele noastre au fost roaba, tarnacopul, lopata si vagonetul. Curent electric, nici vorba. Grupurile electrogene pe motorina erau folosite doar pentru iluminatul santierului." Pe masura ce povesteste, Vlad Ion Simion se revolta. Nu intelege cum, daca atunci s-a construit o cale ferata cu mainile goale, acum nu pot fi reparate cateva tunele, cu atatea masini si unelte performante cate exista azi. Il doare ca a apucat sa vada cu ochii lui cum nimeni nu se ingrijeste de intretinerea unor tunele in care el si-a rupt picioarele si o mana in accidente de munca.

DRAPELUL. Salisteanul isi aminteste zambind de cele trei luni in care a fost brigadier. De altfel, doar trei luni aveai voie sa porti uniforma albastra. Atunci a fost pontator pentru cei din echipa Putna. Din prea mult elan socialist, a recurs la o smecherie pentru a-si scoate colegii fruntasi in munca. "Saptamanal, judetul care indeplinea cea mai mare norma primea drapelul. Eu faceam hartiile pentru echipa Putna. Le treceam pontaje mai mari decat ce lucrau in realitate, sa iasa baietii mei stahanovisti! Asa am tinut drapelul cateva saptamani la rand. Pana m-au prins!", povesteste fostul primar. A redevenit muncitor civil si s-a fript la bani. Din nestiinta. Ii vazuse pe altii cum mai mult stau decat sa-si rupa oasele la lucru. A aflat ca sunt platiti "la acord". Daca tot ies leutii, de ce sa nu fie si el retribuit pe taiat frunza la caini? "Am tot ocolit munca, ma mai duceam si pe la mandrute. Cand am fost sa iau leafa, am aflat ca acordul insemna sa fiu platit pe cat am muncit. Nu mi se cuvenea mai nimic pe luna aia. Cu chiu, cu vai, cand le-am zis ca, decat sa ma duc acasa fara bani, mai bine ma sinucid, mi-au dat 500 de lei si-un sut in fund."

INAUGURARE DE FATADA. Desi registrele santierului si comunicatele partidului comunist, preluate de ziarele vremii, indica ziua de 7 noiembrie 1949 drept data oficiala a inaugurarii liniei de cale ferata Salva-Viseu, a mai fost nevoie de multa munca pana ce traseul a fost dat, cu adevarat, in folosinta. "Santierul «Vasile Luca» trebuia sa se inchida cat mai curand. Traversele au fost asezate pe pamantul gol, iar pe sine a fost pusa o locomotiva cu trei vagoane. Trebuia sa se vada ca trenul circula de la Salva la Viseu. A mers cu 5 km/h, mai sarea cate o sina si o puneau la loc cu macaraua! Sa vada Ana Pauker, Vasile Luca si Gheorghiu-Dej ca brigadierii sunt muncitori de nadejde!", isi aminteste Vlad Ion Simion, si el martor ocular la marea izbanda socialista. Numai ca povestea construirii liniei Salva-Viseu nu se incheie aici. Inca doi ani s-a lucrat pentru ca trenurile sa transporte calatori, cu 40 km/h. Doi ani pe care nu i-a mai mentionat nici o goarna propagandistica a comunistilor. Ar fi stirbit imaginea destoinicilor brigadieri care au muncit, pe un santier de 63 de kilometri, om langa om, cu mainile goale.

UNELTE "Se lucra numai manual. Uneltele noastre au fost roaba, tarnacopul, lopata si vagonetul. Curent electric, nici vorba. Grupurile electrogene pe motorina erau folosite doar pentru iluminatul santierului" Vlad Ion Simion fost brigadier

INTRECERE "Saptamanal, judetul care indeplinea cea mai mare norma primea drapelul. Eu faceam hartiile pentru echipa Putna. Le treceam pontaje mai mari decat ce lucrau in realitate, sa iasa baietii mei stahanovisti! Pana m-au prins" Vlad Ion Simion fost brigadier

LA FINAL "Traversele au fost asezate pe pamantul gol, iar pe sine a fost pusa o locomotiva cu trei vagoane. Sa vada Ana Pauker, Vasile Luca si Gheorghiu-Dej ca brigadierii sunt muncitori de nadejde!" Vlad Ion Simion fost brigadier

Beneficii colaterale

La fel ca mai toti localnicii dintre Salva si Viseu de Jos, salistenii apti de munca au fost angajati pe marele santier. Vlad Grigore, zis "Scaius" (75 de ani), si Vlad Ababei Gavrila (88 de ani) au tinut si ei sa ne povesteasca despre santierul "Vasile Luca". "Toata lumea era pornita spre socialism. Fusese mare saracie inainte", spune Scaius. Batranul a fost tamplar si a lucrat la viaducte. Numai pe raza actualului oras Salistea exista patru astfel de poduri de cale ferata. Munca grea, tot cu mainile goale. "Ca sa va dati seama ce lucrare enorma a fost, va spun doar ca pentru cofragul folosit la turnarea unui arc de viaduct se foloseau 40 mc de lemn!" Ababei a lucrat, ca dulgher, la construirea baracilor pentru muncitori si brigadieri. "Aveau conditii bune. Pe langa cazare, le dadea multa mancare si haine." Cei doi Vlad au beneficiat de ctitorie si in calitate de navetisti, si ca locuitori ai unei comune care s-a dezvoltat datorita santierului: "Daca n-ar fi fost calea ferata, nu s-ar fi facut casa de cultura, biblioteca si doua biserici. Oamenii au putut sa-si duca la scoala copiii. Pana la gazes, mergeau cu caruta la liceul din Nasaud". Un alt "beneficiu", neexploatat pana acum, ar fi cele 50 de tone de combustibil despre care salistenii spun ca ar fi ingropate sub un deal surpat langa liniile de tren. "Dupa o luna de ploaie grea, o coasta de pamant s-a surpat peste depozitul de motorina. Nimeni nu s-a obosit sa-l dezgroape. E si acum acolo", ne-a spus un localnic.