Şi, totuşi, dacă?

03 Mar 2008 • 00:00

INCURSIUNE ÎN PARANORMAL ● La 10 ani a aflat că poate citi pe întuneric
Ildiko s-a făcut remarcată pentru că a ridicat senzaţional, fantastic, indubitabil, formidabil, irefutabil şi extraordinar ratingul tv. Ea îşi pune în cap un snop de prosoape, umblă cu mâinile pe sus, tremură, şi-apoi îţi spune ce scrii pe hârtie fără să aibă vreo posibilitate să vadă. Asta garantez, că am văzut şi eu pe viu.

Înainte de a fi clarvăzătoare, Ildiko Bălmuş din Sfântu Gheorghe e cu certitudine un personaj. Am plecat din redacţie la întâlnirea cu ea, cu gândul că o să mă întorc şi-o să le servesc colegilor o poveste cu spirite şi extratereştri cu care eul dedublat al lui Ildiko comunică prin telepatie. Hehehehe! Mai că mă prăpădeam dinainte de râs, având ca documentare prealabilă nişte emisiuni în care protagonista noastră îşi făcea capul sul cu prosoape şi fulare până la limita asfixierii, bolborosea în interjecţii şi o apuca tremuriciul ca la temperaturile sub zero. Dar n-a fost întocmai aşa. Ildiko m-a primit cu o seninătate care a sfârşit prin a-mi pune sub semnul întrebării ipoteza adoptată de mulţi, aceea prin care e acuzată de şarlatanie. Deci hai să merg pe prezumţia că e clarvăzătoare. În fond, cele mai multe dintre lucrurile blamate au fost apoi demonstrate de ştiinţă. Şi-apoi, dacă ele au existat şi există, de ce să nu o luam şi pe Ildiko în calcul?! Mi-aduc aminte că istoria abundă de prezicători, de la Biblie la Nostradamus, de discuţiile mai noi despre capacităţile extrasenzoriale, de fenomenele Vanga şi Djuna, despre tuşul de ziar care s-a scurs după ce un reputat psiholog al Uniunii Sovietice a recunoscut că KGB-ul, pentru care lucrase, avea laboratoare unde activau zeci de oameni cu capacităţi neobişnuite, de filmele în care FBI-ul se foloseşte de paranormali ca să descopere criminalul. Mă gândesc, ca un om de bun-simţ, că nu iese fum fără foc şi că ar trebui să fii o persoană limitată ca să afirmi că există numai ceea ce vezi cu propriii ochi. Deci îi acord credit.

POVESTEA. Ildiko nu ştie foarte bine româneşte, dat fiind că s-a născut într-o familie de unguri şi a trăit printre ei până acum câţiva ani. E una dintre pricinile discursului ei în parte hilar, gen "caut criminalul după miros". De multe ori răspunde la întrebări fără a le înţelege exact sensul. Îmi spune povestea. Când avea vreo 10 ani se oprea frecvent lumina, că aşa era pe-atunci, ţara făcea economie. Părinţii ei, oameni normali, şi-au dat seama că ceva e în neregulă cu fata lor, pentru că-şi făcea lecţiile pe întuneric. "S-au speriat, au zis că am ceva cu capu’ şi c-o să mor repede." Aşa că au internat-o la psihiatrie, iar doctorul le-a zis că n-are nimic defect, dar nici altă explicaţie pentru ce poate Ildiko să facă nu le-a dat. Apoi ea a început să le spună oamenilor pe care nu-i mai văzuse până atunci diverse chestii din viaţa lor. Confirmarea supremă a venit pentru cei care o cunoşteau atunci când i-a spus vecinei de la trei că fata ei, dispărută de câteva săptămâni, e moartă, căsăpită de bărbată-su, care e spânzurat în baie cu arma crimei lângă el. "Eu am viziuni, nu mă pregătesc aşa, ca vrăjitoarele (râde). Mi se derulează ca un film în faţa ochilor." Ildiko spune că atunci a venit poliţia şi a văzut întocmai ce zisese ea mai devreme. După care, începând s-o cunoască, mai mulţi miliţieni de dinainte de ’89 i-au cerut ajutorul, şi ea a rezolvat multe cazuri. După ’90 s-a stabilit în Ungaria, a mers la un institut de cercetări paranormale, unde au cercetat-o cam vreo lună. Şi după ce au văzut ce poate să facă au trimis-o pachet în America, cu recomandare pentru FBI sau NASA, nu mai ţine minte exact. Numai că ea s-a gândit în capul său că dacă intră în aşa ceva nu mai iese, astfel că s-a întors frumos acasă. O poveste de la care până aici te apucă delirium tremens. Şi nici n-am ajuns la sfârşit. Deci citiţi în continuare, fiindcă nici nu ştiţi ce pierdeţi! Mda, îmi zic şi deja mă scărpinam imaginar în cap. Urmează nişte exemple de crime rezolvate, nişte DVD-uri cu cazuri de vindecări "înainte şi după", nişte convorbiri cu pacienţi în decursul mai multor vizite la Ildiko acasă. Unii zic că se simt mai bine, alţii că e singura în care au încredere (printre care şi un politician cunoscut al cărui nume nu vi-l spun), plus exemple de premoniţii în care Ildiko a avut dreptate în ceea ce-i priveşte.

DEMONSTRAŢIE. Însă culmea culmilor e că s-a oferit să ne ateste live şi în direct că tot ceea ce spune e adevărat. Deci. Ildiko scoate din sacoşă "trusa" – snopul de prosoape plus una bucată cagulă gen antitero. Colegul meu fotoreporter verifică grosimea şi vizibilitatea textilelor. Verdict: "nimic!", pentru mai multă siguranţă se trag draperiile, întuneric, aproape beznă. Ies din cameră, scriu pe hol, pe o bucată de hârtie. Mă întorc în beznă, Ildiko ţine o mână pe sus şi parcă ar căuta ceva. Dibui o măsuţă şi aşez foaia acolo. Într-o secundă, aflată cu spatele, Ildiko spune tare şi clar "prinţesă", ceea ce scrisesem eu pe foaia de hârtie. Apoi îmi cere să mâzgălesc ceva cu pixul şi se apucă să-mi spună aproape cu precizie nişte treburi din viaţa mea. Mda, zic, poate că a nimerit-o. Scărpinatul în cap se intensifică. Fotoreporterul se apucă şi el de mâzgălit. Ildiko se porneşte să-i zică, el arată uşor răscolit, fapt confirmat după. Apoi ni se oferă o consultaţie. Ildiko îmi pune o mână pe spate şi-mi zice de inimă, de articulaţii, de una de alta, nimic grav, câteva le ştiam. Toţi avem câte ceva defect, trebuia să o nimerească într-un fel ceva, zic. Faza se repetă cu colegul. Scărpinatul imaginar devine vârtos.

În concluzie, după meditaţiile şi experienţele de mai sus, timp în care colegul meu a ratat o conferinţă de presă, că nu s-a lăsat dus, şi alte câteva rendez-vous-uri mai pe repezeală, am rămas cu senzaţia acută, ignorată înainte, că la orizont nu se termină pământul. Atitudine de altfel normală, de om care se trezeşte să meargă la serviciu şi se întoarce înapoi ca să doarmă, prea ocupat cu altele. Şi, totuşi, dacă…?

Ghid practic

Iniţiaţii au conceput legile spirituale pe care se bazează religia şi le-au propovăduit oamenilor, spunându-le "credeţi şi nu cercetaţi". Parapsihologia, care studiază fenomenele paranormale, este un domeniu practicat tot de iniţiaţii care au cercetat înainte să creadă.

Fenomenele care în parapsihologie sunt cunoscute ca fiind paranormale, în religie se numesc minuni. Aceste fenomene se împart în trei grupe:

cele bazate pe extrasenzorialitate, adică fenomenele care sunt percepute în afara celor cinci simţuri. Sunt incluse aici telepatia, clarviziunea, premoniţia, retrocogniţia, visele premonitorii, sincronicitatea, radiestezia;
cele prin care puterea minţii poate schimba poziţia materiei în spaţiu sau chiar structura ei. Acestea sunt cunoscute sub numele de fenomene psihochinezice: decorporarea, levitaţia, teleportarea, materializarea şi dematerializarea, vindecarea miraculoasă, chirurgia psihică, combustia spontană;
cele care privesc supravieţuirea după moartea corpului fizic: spiritism, apariţiile morţilor şi bântuirile, reîncarnarea, fotografiile unor spirite, poltergeist-ul, posedări ale spiritelor.