Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De multe ori se intampla ca o clipa de tandrete devenita scrisoare de dragoste sa reprezinte debutul literar al cuiva. Iata o mostra de acest gen. Anii s-au asternut peste ea, dar aroma ei s-a pastrat. "E ochiul pamantului indreptat spre cer sau e lacrima cerului cazuta pe pamant? Oricum ar fi, inainte de toate e oglinda miscatoare a lunii. In fiecare noapte, chipul acesteia rade in apa clara periindu-si parul si aurindu-i luciul. Asta e singura bucurie a fantanii: faptul ca adaposteste in racoarea ei mangaierea lunii. Si mai e cevaâ¦! Cand bate vantul, cumpana se misca usor, scotand un scartait ca un bocet, care umple de lacrimi sufletul de adanc al fantanii. Din cauza asta, nici nu seaca, pentru ca vantul face cumpana sa scartaie si-i plange sufletul in fiecare zi. A fost o vreme cand nu avea nevoie de lacrimi, cand apa ei radea in hohote, galgaind in ciutura plina. Oamenii beau, isi racoreau buzele si fruntile asudate, adapau caii, mai scoteau o ciutura plina si fantana radea din nou galgaind. Apoi, multumeau Domnului si celor care o sapasera, aici, la raspantia drumurilor si plecau tihniti in treaba lor. I se albeau si i se faceau mai clari obrajii de apa, caci se simtea utila. Stia ca este elixirul vietii, ca fara ea oamenii aceia truditi si animalele lor ar fi suferit pana ar fi gasit un alt izvor. Pe vremea aceea, ciutura era mereu umeda si mereu se cobora pana la sufletul ei racoros, sa-i dea sarutul datator de viata. Dar toate au fost⦠Acum sta parasita de ani si ani⦠Nimeni nu-i mai leagana cumpana: decat vantul, nimeni nu-i mai tulbura luciul apei: decat luna. Oamenii nu mai trec pe acolo, caci drumurile din jurul ei nu mai sunt umblate. Si atunci, o fantana care nu mai potoleste setea nimanui, la ce foloseste? De ce mai sta acolo, pe coama dealului, cu cumpana indreptata spre cer a rugaciune, cand nimeni nu mai are nevoie de racoarea si picatura de viata pe care o dadea? Cateodata, cand mai trece cineva prin preajma, cumpana tresare si apa se infioara de asteptare. Dar cel ce vine se uita la ochiul statut de atata vreme, la cumpana uscata si plesnita, arunca niscaiva bulgari in oglinda apei (ca amuzament!), apoi, satisfacut, se aseza pe braul de piatra. Scoate din sacosa ce-o are cu el o sticla din care bea cu pofta (oftand la sfarsit), scuipa printre dinti, se ridica si pleaca. Si dus e⦠Mai vede inca unul peste multa vreme si care la fel ii multumeste pentru viata ce-o are in ea. Plange ochiul de apa si cumpana scartaie a bocet! Pentru ce ar mai privi cerul, pentru ce i-ar mai canta vantul pe cumpana, pentru ce luna s-ar mai juca in apa ei, daca in loc sa se scoata viata din ea, se arunca bulgari? Pe coama dealului, samburele vietii plange cu lacrimi de apa cerului instelat! E singura fantana si vantul adie si cumpana boceste a jale⦠Ce singura-i fantana!
Mi-e sufletul fantana cu cumpana uscata si am tovarasi doar luna, vantul si singuratatea. Nu folosesc la nimic, caci drumurile oamenilor nu mai trec pe aici. Iar vantul bate si cumpana scartaie⦠Mi-e dor sa mai simt ciutura cum imi scoate sufletul afara! Nu vrei putina apa? Nu ti-e sete de viata? Saruta-ma!"Paul, 1994
Citește pe Antena3.ro
