Amintiri despre Iuliu Maniu: "Ochii lui albaştri impuneau respect"

Academicianul Gabriel Ţepelea are 91 de ani. Este unul dintre veteranii PNţ şi pănă in anul 2000 a fost primvicepreşedinte al PNţCD. Este, fără doar şi poate, singurul supravieţuitor dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Iuliu Maniu. A acceptat să stea de vorbă cu noi despre artizanul Unirii Transilvaniei cu Romănia.

• Cum l-aţi cunoscut pe Iuliu Maniu?

Gabriel Ţepelea Cănd eram copil la mine-n sat, la Borod, am auzit pentru prima oară de "iuliuman", aşa pricepuseră copiii că-l chema pe Maniu. Eu m-am inscris in PNţ la 17 ani, cănd am terminat liceul la Oradea. In familia mea, provenită din mica nobilime romănească din Transilvania, erau atăt ţărani, căt şi intelectuali. Cei care făcuseră studii, in general Dreptul, erau implicaţi şi in politică, incă de pe vremea Imperiului Austro-Ungar. La sfatul lor, imediat după absolvirea liceului, in 1931, am luat legătura cu Theodor Roxin, şeful PNţ din zona Bihorului. Ceva mai tărziu, in 1933, cănd eram student in primul an la Cluj, organizaţia noastră de tineret a organizat o excursie la Bădăcin, unde avea moşia Iuliu Maniu. S-a plecat cu autobuzul, am fost norocos că am prins loc, fiindcă toţi studenţii voiau să-l vadă pe cel poreclit Sfinxul. Ne-a primit şi a stat de vorbă cu toţi.

• Ştiu că Maniu era poreclit Sfinxul datorită calmului şi inflexibilităţii sale ca om politic. Juca un rol sau era aşa şi in viaţa privată?

Gabriel Ţepelea Era aşa tot timpul. I se spunea Sfinxul şi datoriză impenetrabilităţii sale şi fiindcă avea nişte ochi mari şi albaştri, care impuneau respect. După ce am intrat in anturajul său mi-am dat seama că era un om foarte informat, calculat şi răbdător. Chiar şi cu cei foarte tineri vorbea cu „dumneavoastră". Cei care pretind că au fost tutuiţi de Maniu mint. Doar cu rudele apropiate era mai familiar. Era deosebit de calm şi putea să fie tăios fără să ridice tonul. Voia să fie la curent cu tot ce mişcă in politica internă şi externă, să ştie starea de spirit a populaţiei. In timpul războiului am locuit in blocul de pe Strada Sfinţilor numărul 10, unde stătea şi Maniu cănd venea in Bucureşti. Eu, ca refugiat din Ardealul de Nord, imi inchiriasem o cameră mobilată, iar Maniu stătea intr-un apartament la etajul cinci. Intr-o dimineaţă, pe la opt şi jumătate, am vrut să intru in audienţă la el. Corneliu Coposu, care-i organiza intălnirile, mi-a spus că am noroc, că domnul preşedinte are in audienţă un simplu soldat, cu care probabil nu o să aibă ce vorbi. Ei bine, a stat cu omul acela mai bine de o oră şi jumătate. Cănd a ieşit, mi-am dat seama că era un ţăran mobilizat, provenit din zona Sălajului. Maniu voia să afle starea de spirit a fiecărei pături sociale şi ştia să se adreseze oricărui tip de om. Primea in audienţă mulţi oameni simpli. Se pricepea foarte bine şi la politică externă. In 1945, cănd au fost alegeri in Marea Britanie, eu m-am dus la Capşa, unde stătea Maniu de vorbă cu apropiaţii lui, să-i propun să facem cu organizaţia de tineret, al cărei lider pe Transilvania şi Banat eram, o manifestaţie la ambasadă pentru realegerea lui Churchill. Maniu mi-a spus că nu o să iasă, iar eu pentru moment nu l-am crezut. Mi se părea imposibil ca premierul care căştigase războiul, un erou, să se impiedice la alegeri. Ei bine, Maniu a avut dreptate, au căştigat laburiştii lui Clement Atlee. L-am intrebat de unde ştia şi mi-a spus că, după război, in general lumea sărăcită se orientează spre stănga. In plus, fusese tot timpul in legătură cu nepotul său Viorel Tilea, care se afla la Londra şi care-i spunea zilnic ce se intămplă acolo.

• Nu am auzit ca Maniu să fi avut vicii. De asemenea, nu se cunoaşte viaţa lui intimă, ştiu doar că nu a fost niciodată căsătorit. Totuşi, Nicolae Carandino a scris că pe patul de moarte, la Sighet, Maniu rostea numele de Clara...

Gabriel Ţepelea E posibil să fi existat o doamnă Clara, de altă etnie, care să se simpatizeze reciproc cu Maniu. Relaţia nu s-a putut oficializa, probabil din consoderente etnice, Maniu fiind lider al romănilor ardeleni. De asta probabil Maniu nu s-a căsătorit. Oricum, el era un om foarte discret. Sar de la una la alta şi vă spun un episod anecdotic. Maniu ştia că va fi omorăt chiar de romăni. Cănd se afla la Budapesta, inainte de primul război mondial, după o plimbare pe Dunăre cu alţi militanţi, o ţigancă i-a ghicit că o să ajungă foarte important, o să trăiască mult, dar că o să fie ucis de conaţionalii săi. Eu ştiu povestea asta de la veterani ai partidului, am auzit-o in perioada interbelică.

• De ce Maniu, ca fost prim-ministru şi aproape incontinuu parlamentar, nu avea o vilă sau măcar o casă in Bucureşti?

Gabriel Ţepelea Nu a intenţionat niciodată să se mute de tot in Bucureşti. Aici stătea pe la rude şi prieteni politici. In mod normal stătea pe Strada Sfinţilor la numărul 10, in blocul Ciulei, construit de tatăl celebrului regizor, intr-un apartament de patru camere. Mai putea fi găsit la ruda sa Aurel (Pufi) Leucuţia, pe Strada Schitu Măgureanu la numărul 19, sau la Vasile Serdici, pe Strada Christian Tell, la numărul 10, la ruda sa Romulus Boilă sau la sanatoriul doctorului Jovin. Fraţii Boilă, Romulus şi Zaharia ii erau rude şi prieteni. La procesul conducerii PNţ, Zachi Boilă, nepotul lui Maniu, nu s-a comportat prea bine, a spus ca să-şi scape pielea că el i-a sugerat tot timpul preşedintelui să se alieze cu doctorul Petru Groza.

• Aţi pomenit de Groza... Il cunoşteaţi din perioada interbelică?

Gabriel Ţepelea Da. Era terbil de bogat, a fost unul dintre avocaţii care s-au imbogăţit după Marea Unire. Am fost la el in 1935-’36 impreună cu Peter Neagoe, un scriitor şi pictor romăno-american care voia să cunoască şi să scrie despre politicieni din Ardeal. Am fost cu Neagoe la Băcia, la moşia lui Groza, şi am fost şocat de cătă bogăţie era acolo. El se inconjurase de nişte ţărani ceva mai isteţi şi incerca să facă jocuri politice.

Citește pe Antena3.ro

Zeci de gardieni din Squid Game, văzuți pe străzile din București. Imaginile au devenit virale pe internet

• Un episod mai puţin cunoscut din biografia lui Maniu este faptul că a administrat Viena in 1918...

Gabriel Ţepelea Spre sfărşitul lui 1918, Imperiul Austro-Ungar intrase in disoluţie. Ungaria se bolşeviza şi la Viena domnea haosul. Maniu, cu toate că era parlamentar şi in vărstă, fusese mobilizat de unguri pentru inflexibilitatea sa şi a luptei continuue pentru drepturile romănilor. Era locotenent de artilerie. A ajuns in retragere cu unitatea sa la Viena. Văzănd că-n oraş domneşte haosul, a luat legătura cu autorităţile administrative şi impreună cu unităţile austro-ungare făcute din romăni care se intorseseră de pe frontul italian şi din Galiţia a menţinut ordinea in oraş. A participat la un Sfat al muncitorilor, ţăranilor şi soldaţilor care incercau să adiministreze ce se mai putea. A colaborat cu un romăn ajuns la gradul de general austro-ungar, Boeru. Asta se intămpla in octombrie 1918. Ulterior, insoţit de trupele romăneşti a coborăt in Transilvania, la Alba-Iulia, unde a organizat Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918. Soldaţii săi aduşi din Viena au avut un rol esenţial in organizarea adunării şi menţinerea ordinii.

• Eraţi militar cănd a fost dictatul de la Viena?

Gabriel Ţepelea Da. Eram sublocotenent pe frontiera de la Oradea, in Regimentul 1 Fortificaţii. O dispoziţie a Marelui Stat Major spunea ca tinerii ofiţeri să fie mobilizaţi in unităţi apropiate de locul lor de domiciliu. In momentul Dictatului de la Viena am primit ordin să ne retragem către Sibişel, in zona rămasă in Romănia. Noi nu eram infrănţi in război, aşa că inainte de retragere am defilat prin oraş. Ţin minte că am văzut un coleg ofiţer Andreescu, in civilie invăţător, izbucnind in plăns in timpul defilării, cănd am ajuns in faţa statuii Regelui Ferdinand. M-a impresionat. După ce am predat armamentul am vrut să mă intorc la mine-n sat, la Borod. Cum am intrat in sat, oamenii m-au avertizat că mă caută militari şi jandarmi unguri. Ei erau bine informaţi, voiau să aresteze toţi tinerii intelectuali romăni care făceau politică. Apropiindu-mă de casa mea am auzit impuşcături. Mai tărziu am aflat că o scoseseră pe mama mea in curte, au pus-o cu faţa la zid şi au zis că o impuşcă dacă nu spune unde sunt. Ca să o sperie, trăgeau in aer. Am plecat peste dealuri, am ajuns la Oradea, unde m-am imbrăcat zdrenţăros, să nu bat la ochii şi de acolo am fugit la Arad, in zona administrată de Romănia. Apoi am plecat la o soră, in Banat. Acolo i-am găsit pe condeierii plugari, despre care am scris o carte.

• Ce-s ăia?

Gabriel Ţepelea Vă spun imediat. Mergănd cu treabă la primăria din comuna Comorăşte, unde stătea sora mea, am auzit că e acolo şi Paul Bortoş, un ţăran care se lăuda că ştie toată istoria lumii. Eu, curios, l-am intrebat ce perioadă o stăpăneşte mai bine, iar el a zis: "Toace, toace!". Am incercat să-l incui şi l-am intrebat despre "războiul celor două roze". A spus: "Apăi, nu ii mare lucru. Era două familii, Lancaster şi York...". A ştiut tot, ba chiar a incercat să-mi pună el mie intrebări incuietoare. După asta, m-a dus la el acasă, unde avea o bibliotecă impresionantă. L-am intrebat dacă mai ştie şi alţi ţărani ca el. M-a dus la unul Pau, care scria sonete şi avea şi el o bibliotecă mare. De la ei am aflat că in aproape fiecare sat din Banat erau ţărani preocupaţi de istorie sau care scriau proză, poezie sau filozofie. Am scris o carte despre ei care a făcut senzaţie. Ea a fost reeditată după 65 de ani.

• Averea vă rămăsese la Borod?

Gabriel Ţepelea Da, am recuperat doar căteva cărţi, prin bunăvoinţa unor elevi bihoreni refugiaţi la Arad, care mai mergeau să-şi viziteze rudele. Doar cu astea am rămas, după 1944; ruşii au trecut pe la Borod şi au devastat totul.

• I s-a reproşat lui Maniu de multe ori că s-a folosit de oameni slabi şi că a promovat marionete in posturi importante, să le poată manipula...

Gabriel Ţepelea El incerca să pună oameni potriviţi pentru fiecare moment. După război, el promovase drept miniştri pe Pufi Leucuţia, zis "Fotbalistul", şi pe Virgiliu Solomon, vestit pentru modul in care işi călca hainele. Ei nu erau percepuţi drept nişte lideri de marcă ai partidului. In Ardeal, filialele şi mediile intelectuale erau nemulţumite de numirea celor doi. I-am spus asta lui Maniu, in timpul unei audienţe. I-am relatat că lumea e intrigată de ce nu a delegat nişte universitari sau intelectuali de marcă. Mi-a răspuns că in anii ’30 intelectualii gen Ralea, Armand Călinescu sau Petre Andrei au trădat, aliindu-se cu camarila lui Carol, iar in acel moment, fiind guvern, nu era nevoie de individualităţi briliante şi intelectuali orgolioşi, ci de membri disciplinaţi de partid, care să respecte deciziile PNţ.

• Ştiu că aţi făcut şase ani de puşcărie...

Gabriel Ţepelea Hărţuirea mea a inceput incă din 1945-’46, cănd am fost acuzat că am scăpat de la deportare, prin Comisariatul pentru Refugiaţi, nişte basarabeni. Ea s-a acutizat in 1946, cănd am candidat la un post de deputat PNţ in Bihor şi in mod real chiar am căştigat. Bineinţeles că au falsificat comuniştii alegerile. Arestarea şi condamnarea la şase ani s-a produs in 1949, cănd am fost judecat pentru "complot contra orănduirii sociale". Am trecut pe la Ministerul de Interne, Jilava, Aiud, Oradea, Canalul Dunăre - Marea Neagră.

• Unde a fost mai rău?

Gabriel Ţepelea Nu cred că există puşcărie in care să te simţi bine. Nu aveam practic nici o informaţie despre ce se intămplă in exterior. Doar cănd venea un deţinut nou sau transferat de la altă inchisoare mai aflam căte ceva, ziceam că am primit ziarul. După căteva zile "ziarul" expira şi devenea un om obişnuit. După eliberare am fost o perioadă muncitor necalificat, bibliotecar şi abia mai tărziu, pe vremea cănd Murgulescu era ministru al Invăţămăntului, reprimit să predau. Pănă in 1989 mă tot vizita Securitatea, ba chiar mă reţineau cănd erau alegeri sau vizite externe importante. Mă anchetau pentru tot felul de prostii, de exemplu, m-au luat la intrebări după ce găsiseră pe o hărtie de impachetat pusă o ştampilă veche a unei organizaţii PNţ dintr-o comună.