Eroii de la Braşov şi "societatea civilă"

După 20 de ani de la revolta din 1987, muncitorii braşoveni privesc dezamăgiţi cum apropiaţii prin legături de rudenie sau prietenie cu "elita roşie" s-au autodeclarat "societate civilă" a Romăniei. Pretutindeni in fostele state comuniste, contestatarii publici ai fostelor regimuri au fost consideraţi cei indreptăţiţi să gireze cu autoritatea lor morală transformările politice şi sociale ce-au urmat. Excepţie - Romănia. Eroilor de la Braşov nu li se respectă nici măcar dreptul gratuităţii la medicamente, de care au nevoie după efectele represaliilor la care au fost supuşi.

Acest articol a fost publicat în Jurnalul Naţional la data de 15 noiembrie 2007

In preajma aniversării evenimentului ne-am deplasat la Braşov să-i revedem pe "revoltaţii" din 1987. La sediul Asociaţiei "15 Noiembrie 1987" l-am intălnit pe domnul Florin Postolachi, preşedintele asociaţiei. In oraşul unde in urmă cu 20 de ani a fost anchetat dur, a fost condamnat şi a primit domiciliu obligatoriu, acum se zbate pentru a găsi fonduri necesare organizării unei conferinţe aniversare. Intr-un timp in care ţara cheltuieşte miliarde de lei pe finanţarea de comisii, institute de cercetare şi publicaţii de dezvăluire şi condamnare a crimelor comunismului, eroii de la Braşov sunt uitaţi. Cum s-a ajuns aici? a fost găndul de la care am pornit in discuţia ce urmează. 

Florin Postolachi: Eroi in viaţă este mult spus... Eu şi colegii mei suntem nişte oameni măndri de gestul pe care l-am făcut in 1987. Nu am regretat nimic nici atunci cănd am fost anchetaţi şi torturaţi cu bestialitate. După 1990, prima dorinţă a fost să ne intoarcem in Braşov din locurile unde fuseserăm deportaţi. Nu am dorit nici favoruri materiale, nici funcţii ca gesturi de recunoştinţă. De fapt, noi nu am cerut nimic, am aşteptat ca societatea, autorităţile să ni se adreseze cum cred de cuviinţă. Insă am fost tare dezamăgiţi de tratamentul societăţii şi al politicienilor. Astăzi, la 20 de ani de la evenimentele din 1987, ne zbatem cu bolile cauzate de anchete fără nici un ajutor din partea statului. Căt despre societatea civilă... s-a folosit de noi căt a avut nevoie. Şi atăt!
 
Privaţi de accesul la adevăr!Suntem foarte dezamăgiţi de documentele pe care le avem despre revolta de la Braşov. In permanenţă am cerut dosare - in primii ani nici nu se spunea că există, nu era nici măcar o speranţă... Nu ni s-au pus la dispoziţie fotografii, spre exemplu. Insă acestea există, ca şi casete cu inregistrarea protestului - ne-au fost arătate la anchete ca probe. De asemenea, există o casetă cu inregistrarea procesului, toţi ne aducem aminte că in sală erau camere de filmat. In primul rănd am făcut adrese la Poliţia Braşov. Şi am primit un răspuns care mi se pare incredibil - că, după zece ani, aceste documente se topesc. Acelaşi lucru l-am aflat şi la Judecătoria Braşov... Noi nu credem că există aşa ceva, cum să se distrugă astfel de documente?! Am făcut adrese la SRI, la Ministerul Justiţiei. Nu am primit insă nici un răspuns.  Am aflat că unii dintre noi nu avem dosare! Am făcut cerere in prima fază 20 de persoane. A venit un răspuns nu din partea CNSAS, ci din partea SRI pe fluxul Mediafax - că din cele 20 de solicitări, şase au dosare, şase nu le--au găsit şi şase au fost informatori. In momentul acela era domnul Patapievici in Colegiul CNSAS. M-am dus la GDS şi m-am intălnit cu dănsul, am dus şi un articol dintr-un ziar in care apăruse chestiunea aceasta. I-am spus: "Ia uite, domnule, răspunsul de pe flux!". A luat ziarul şi mi-a spus că, de fapt, ei au primit cu totul alt răspuns, dar nu mi-a spus care e. Nu concordau răspunsurile. A rămas in coadă de peşte. Am avut emisiune la TVR 1 cu disidentul rus Vladimir Bukovski in care am ridicat aceeaşi problemă, a răspunsului sfidător al SRI. Nici atunci nu a răspuns nimeni - nici să spunem că minţim, nici că s-au găsit documente. Totuşi, SRI este o instituţie publică, ar trebui să fi luat atitudine, credem noi...
In primul rănd vrem să vedem ce s-a intămplat in noiembrie 1987, cum au perceput autorităţile evenimentele in momentul acela, ce impact au avut, căt de mult s-au speriat.  Absolut nici unul! Noi, in primă fază, am contestat aproape tot ce s-a scris despre Braşov 1987, pentru că ni s-a părut o chestie simplistă modul cum s-a relatat acest eveniment foarte important. Şi nu spunem noi că a fost important - istorici cunoscuţi au afirmat că mişcarea de la Braşov a fost cea mai puternică mişcarea de rezistenţă anticomunistă a anilor ’80 din Europa de Est. In raport s-a scris că a fost o mişcare anticeauşistă in primul rănd şi chiar l-am auzit la un moment dat pe domnul Tismăneanu spunănd că n-a avut impact internaţional, deşi dănsul in momentul acela era in Statele Unite şi zicea că a scris un articol foarte amplu despre mişcarea de la Braşov, cu date importante... Şi după aceea să spună că n-a avut impact internaţional... Intr-o intălnire cu domnul preşedinte Băsescu i-am mulţumit pentru apariţia acestui raport - bineinţeles că era necesar să apară - , dar i-am spus că documentul nu este complet, este perfectibil, pentru că despre Braşov s-au spus multe lucruri care nu sunt adevărate şi noi considerăm că nu este bine. Domnul preşedinte ne-a spus că intr-adevăr raportul este perfectibil şi după o perioadă a apărut domnul Tismăneanu la Braşov, am avut discuţie cu el, am semnat un protocol prin care ii transmiteam corecţiile legate de Braşov. L-am incredinţat că trăim şi că, in viaţă fiind, e normal şi util pentru raport să fi discutat cu noi...
 
Jigniri mai dure ca ale SecurităţiiNu, vai! Nu numai că nu ne-au consultat, dar la un moment dat, cănd noi contestam ce se scria despre Braşov, au apărut tot felul de opinii jignitoare in ziare. Una a fost a domnului Traian Ungureanu, care spunea că de fapt muncitorii de la Braşov au ieşit de foame in stradă şi că l-au huiduit şi fluierat pe Ceauşescu şi că ar fi bine să ne ştim rostul in istorie, chiar dacă ne supărăm. Deci a fost de o obrăznicie care ne-a jignit foarte mult. Poate că bătăile de la Securitate n-au fost atăt de dure căt remarca acestui domn. A venit domnul Tismăneanu la Braşov, i-am prezentat dorinţele noastre şi i-am spus: "Domnule Tismăneanu, ştim că aveţi posibilitatea să intraţi in arhive, aţi intrat in arhive - vă rog să ne puneţi şi nouă la dispoziţie documente legate de Braşov". "Cum să nu...", a spus el, o să vă punem la dispoziţie... Şi... aici am rămas. Nu ne-au ajutat. Avem şi un răspuns la acest lucru. Evenimentul este foarte aproape... Documente despre luptătorii din munţi din anii 1950 pot fi văzute acum, după atătea zeci de ani, pentru că torţionarii lor şi cei care s-au implicat atunci in anchete sunt morţi. Şi bănuim că şi noi peste 30 de ani o să ştim cine ne-a bătut, pentru că aceia or să fie morţi sau "pe linie moartă".
 
Dintre politicieni nu ne-a jignit nimeni, n-au avut tupeul acesta... Insă ne-au lovit prin indiferenţă, ceea ce ni se pare mai grav. Au incercat unii să ne atragă in lupta lor politică - in fiecare an sunt oameni politici care incearcă să ne propună tot felul de lucruri. De multe ori ne găndim dacă n-am greşit prin faptul că n-am acceptat la un moment dat anumite privilegii care ar fi fost folositoare oamenilor din Asociaţie, care le şi doreau şi le meritau intr-un fel. De multe ori ne găndim dacă am greşit sau am făcut bine că am rămas aşa cum suntem - fără să intrăm in combinaţii cu organizaţii, cu partide, cu oameni...
 
Căt de greu e un control medical?Despre acest aspect sunt multe lucruri de spus... Insă o să mă opresc asupra chestiunii gratuităţii medicamentelor şi a controalelor medicale generale, deoarece asta este cea mai mare nemulţumire a noastră. In 1990 am decis să beneficiem de Legea nr. 118/1990 a deţinuţilor politici, care prevedea anumite facilităţi ce ne erau necesare: gratuitatea medicamentelor şi tratamentelor medicale, un mic ajutor financiar prevăzut in acea lege... Am fi avut şi opţiunea să fim "incadraţi" la legea revoluţionarilor, dar noi nu am dorit. Tocmai pentru că ne consideram deţinuţi politici, nu aveam nevoie de terenuri sau alte facilităţi apărute pentru "disidenţi" după revoluţie.
Din păcate, după o perioadă, au venit cei de la Ministerul Sănătăţii cu un amendament că aceia care au venituri nu mai beneficiază de gratuitate. Legea a fost făcută pentru foştii deţinuţi politici din anii ’50, oameni trecuţi de o anumită vărstă. Şi astfel am rămas şi fără gratuitate la medicamente. O perioadă scurtă am beneficiat şi de scutirea de impozit pe salariu. Am avut o problemă mare, pentru că noi, la locurile de muncă, in momentul cănd ni s-a acordat această prevedere, i-am deranjat pe colegii de muncă: căştigam mai mult decăt ei. N-au protestat, dar de fiecare dată cănd se măreau salariile, cănd se acorda căte un spor, noi nu beneficiam. Pentru că se considera că noi aveam scutirea de impozit. Şi l-au luat cei care aveau salarii mici. Din momentul in care s-a scos şi acea prevedere cu impozitul pe salariu, s-au dus cu mult sub ale celorlalţi şi retribuţiile noastre. 

Sigur că da, şi in ziua de astăzi ne luptăm pentru acest drept... Important pentru noi este şi un control medical general periodic, deoarece bănuim că am fost iradiaţi in timpul anchetelor. Se vorbea despre asta incă din 1987, aşa că prin ianuarie 1990 a venit un grup de medici din Franţa, care ne-au invitat la Hotel "Aro" să ne testeze gradul de radiaţii din organism.
Ne-au luat sănge şi, la un moment dat, in timpul procedurii, unul a exclamat: "Dacă vă aveam noi, francezii, vă treceam pe calendar, vă declaram sfinţi pentru ceea ce aţi făcut". A fost o chestie frumoasă! Printre puţinele cuvinte frumoase pe care le-am auzit din 1990 incoace legate de noi. După aceea, domnul Iliescu "s-a simţit dator" să ne invite la Bucureşti pentru a ni se face un control medical general. Am dat peste un simulacru de control medical! Ne-am impărţit pe serii de căte zece oameni şi ne-am deplasat la Bucureşti ca să fim examinaţi. Parcă prima şi a doua serie au fost trataţi intr-adevăr bine. Era chiar inainte de mineriadă. Eu am fost in a treia sau a patra serie şi nu ne-a primit la spital, aşa că a trebuit să plecăm acasă. După mineriadă, impreună cu nouă colegi, am plecat la Bucureşti. Ne-am intălnit cu un doctor pe nume Baron. Nu era ministrul Sănătăţii, dar avea ceva funcţii. Ne-a spus că o să avem patru-cinci salvări care să ne ducă la Fundeni, că o să avem tot ce ne trebuie. "Vă iubesc, sunteţi ai mei", ne-a zis. Pănă cănd a văzut că unul dintre ai noştri citea Romănia Liberă. In momentul acela a innebunit. A luat ziarul, l-a aruncat şi... a plecat. Apoi am fost cazaţi la Spitalul Titan. Am nimerit in salon cu unul care-şi scuipa plămănii in borcan in fiecare zi. Trei zile nu m-a intrebat nimeni ce fac. Măncam in oraş. După trei zile a venit o doctoriţă care s-a uitat la mine, m-a pus să ridic măinile, mi-a dat doi pumni in spate şi mi-a spus: "Ai o problemă, ai suflu sistolic". Atunci am zis că nu vreau să mai stau - m-a pus să semnez asta şi am plecat. Acesta a fost controlul medical din 1990.
După aceea am cerut in permanenţă controlul medical, dar nimic... La un moment dat ne-a primit in audienţă preşedintele Iliescu (după alegerile din 2000), impreună cu consilierul Mircea Beuran, care a fost după aceea ministrul Sănătăţii. Atunci i-am spus că, pentru liniştea noastră şi a familiilor noastre, il rugăm să ni se facă un control, să stăm liniştiţi. Şi ne-a spus domnul Beuran că, dacă am fi fost iradiaţi, in cei 15 ani am fi murit toţi. Acesta a fost răspunsul... Bineinţeles că i-am mai trimis nenumărate adrese, dar nu a răspuns. După aceea i-am zis preşedintelui Iliescu că vrem să facem un control la Braşov - preşedintele Iliescu a dat ordin prefectului Braşovului, prefectul Braşovului directorului de la Direcţia de Sănătate, acesta celui de la Spitalul Judeţean. Acesta a chemat la răndul lui un medic care a promis că ne va ajuta să intrăm zilnic căteva persoane la un control. Acolo trebuie să stăm la rănd, să luăm bonuri de ordine, asistentele vorbeau urăt cu noi pentru că le deranjam - eram mulţi oameni... A fost, aşa, un simulacru răspunsul la cererea noastră.
 

Bolile cardiace, diabetul, şi cei mai mulţi au probleme cu sistemul osos (in general la coloana vertebrală). Foarte multe bătăi le-am suportat in spate - ficat, rinichi şi coloana vertebrală. Eu imi amintesc că primul pumn pe care l-am luat a fost in rinichi - m-au legat de un belciug fixat in perete, cu faţa la perete, şi mi-a dat un pumn in rinichi de am căzut pe jos. Cred că toate loviturile astea pe care le-am primit sunt cauza afecţiunilor la coloana vertebrală. Cele psihice sunt cauzate de loviturile continue cu capul de birou.
 

Căţi "oameni simpli" are ţara?Nu dorim decăt să se respecte legea in ceea ce ne priveşte. Insă gratuitatea medicamentelor este vitală pentru noi - foarte mulţi colegi, după ce au depăşit vărsta de 40 de ani, s-au imbolnăvit grav, işi cheltuiesc mai mult de jumătate din venituri pe medicamente. Avem semnale de la Guvern că luna aceasta se va da o ordonanţă de urgenţă prin care se completează Legea 118/1990 in ceea ce priveşte gratuitatea medicamentelor, dreptul la bilete de tratament, o indemnizaţie lunară şi o reducere cu cinci ani a vărstei de pensionare pentru cei care au fost incluşi in anchetele din 1987. Oamenii aşteaptă cu sufletul la gură această ordonanţă, cănd ne intălnim numai despre asta vorbesc. Am fost oameni simpli şi am rămas oameni simpli - aşa că dacă ni s-ar face dreptate, chiar după 20 de ani, am fi foarte mulţumiţi. Sperăm ca Guvernul să se ţină de cuvănt şi să nu ne inşele incă o dată aşteptările...
 
Imagine şi interese politice

"Nu ştiu dacă poţi să spui că există societate civilă in Romănia in momentul de faţă, afirmă Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei "15 Noiembrie 1987". Se ştie foarte clar că am avut căteva luări de poziţie şi am fi avut nevoie de sprijinul acestor oameni care se numesc societatea civilă. Niciodată nu au venit lăngă noi să ne sprijine. Au venit doar in prima fază, căt au avut nevoie - vorbim despre celebrul caz Ristea Priboi - , atăta timp căt s-a putut crea imagine prin acest proces. Căt timp s-a lovit in PSD, foarte mulţi oameni au fost lăngă Werner Sommerauer, nu lăngă Asociaţie. După un timp nu a mai venit nimeni la procese, doar Asociaţia "15 Noiembrie 1987", Iulius Filip, Vasile Paraschiv, Doina Cornea - oamenii care au suferit, care ştiau ce inseamnă suferinţa. In rest, societatea civilă care in prima fază a fost alături de Sommerauer a dispărut - nu mai era interesant, nu mai aducea beneficii de imagine Sommerauer. Apoi a fost cazul judecătoarei Bejenariu de la Curtea Supremă de Justiţie. Asociaţia "15 Noiembrie 1987" a atras atenţia că această doamnă a dat note informative legate de Braşov 1987 şi - mai mult - a luat bani! In afară de două asociaţii profesionale - SocJust şi Asociaţia Magistraţilor, impreună cu doamna Monica Macovei, altcineva nimeni nu ne-a susţinut. Chiar am discutat la un momet dat despre lustraţie intr-o conferinţă a "Societăţii Timişoara" şi am spus: "Ce lustraţie se intămplă in Romănia, lustraţie faţă de anumite persoane cănd doreşte societatea civilă sau cănd are vreun interes...". S-au uitat toţi la mine ca la un duşman.
Nici nu poate să fie făcută lustraţie in felul in care işi doresc ei. Dacă e să facem lustraţie ori ii luăm pe toţi şi ii analizăm şi ii demascăm, fie ne vedem de treaba noastră. Aşa, pe interese, pe ăla vreau să-l lustrez că mi-e duşman şi nu are culoarea mea politică, pe celălalt nu-l mai lustrez că e prieten cu mine. Asta nu mai e lustraţie..."